Constantin Brancusi
CONSTANTIN BRÅNCUÅžI s-a născut la 19 februarie 1876, la HobiÅ£a – Gorj ÅŸi a fost al cincilea copil al lui Nicolae ÅŸi Maria BrâncuÅŸi, o familie de ţărani obiÅŸnuiÅ£i. Rămâne una dintre personalităţile importante ale culturii ÅŸi istoriei Gorjului, lăsând amprente de mare valoare în viaÅ£a ţării. Opera lui, este recunoscută pe plan mondial fiind considerat unul din primii mari creatori ai artei moderne.
La vârsta de 17 ani începe să se manifeste înclinaÅ£ia lui spre artă, când, baiat de prăvălie fiind, construieÅŸte o vioară din scândurile unei lădiÅ£e de portocale. Urmează Åžcoala de meserii din Craiova (1894-1898), apoi, pleacă la Viena unde lucrează la un atelier de tâmplarie, iar după un an revine în Å£ară ÅŸi se înscrie ca student al Åžcolii NaÅ£ionale de Arte Frumoase din BucureÅŸti. Vinde casa de la HobiÅ£a, spală vase prin restaurante, sculptează ÅŸi vinde o parte din opere pentru a putea să-ÅŸi plătească studiile.
În 1904 pleaca la Paris pe jos, lucrează în diverse locuri ÅŸi strânge bani pentru a urma Åžcoala de Arte din Paris (clasa lui Antonin Mercie). CiopleÅŸte bustul patronului restaurantului în care lucra, fapt care l-a făcut cunoscut în zonă, datorită măiestriei execuÅ£iei acelui bust. A sculptat mult, atât în lemn dar ÅŸi în piatră ÅŸi metal. BrâncuÅŸi începe să fie tot mai sigur pe drumul pe care merge fiind acceptat ca practician în atelierele lui Auguste Rodin dar, artistul refuză să lucreze cu acesta rostind cuvintele devenite celebre: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres!” (La umbra marilor copaci nu creÅŸte nimic).
În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse ÅŸi intră în contact cu avantgarda artistică pariziană, împrietenându-se cu Ezra Pound ÅŸi Henri Pierre Roche, care au fost nu doar prieteni, ci ÅŸi confidenÅ£i, purtători de cuvânt ÅŸi mai târziu biografi. De asemenea, a fost foarte apropiat cu poetul Guillaume Apollinaire ÅŸi cu artiÅŸti celebri precum Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp alături de care a lucrat. Unele dintre cele mai cunoscute opere ale sale din acea perioadă sunt: „CuminÅ£enia pământului”, o primă versiune a lucrării „Sărutul” (1907), „Somnul” (1908), „Muza adormită” (1909-1910), „Pasărea măiastră” (1910), „Prometeu” (1911), „DomniÅŸoara Pogany” (serie 1912-1933), „Primul pas” (1913) lucrări ce marchează aplecarea spre valorile artelor arhaice.
BrâncuÅŸi era o persoană sociabilă ÅŸi complexă pe care nu multe persoane au reuÅŸit să-l înÅ£eleagă. Jovial ÅŸi bonom, purta barbă iar în ultima parte a vieÅ£ii haine ţărăneÅŸti. Era interesat de aproape orice subiect începând cu muzica (avea înclinaÅ£ii spre muzica eclectică), ÅŸtiinţă, filosofie. Viziunea sa asupra vieÅ£ii era influenÅ£ată atât de Platon cât ÅŸi de gândirea filosofilor orientali, într-un amestec interesant ÅŸi personal. Era aproape un ascet, care îÅŸi transformase atelierul într-un adevărat templu, impresionând pe vizitatori prin atmosfera profund spirituală.

Lucrările sale i-au adus o imensă popularitate, acesta fiind cunoscut ÅŸi foarte apreciat mai ales în FranÅ£a, România ÅŸi în Statele Unite, colecÅ£ionarii fiind interesaÅ£i pentru a-ÅŸi procura creaÅ£iile artistului român, iar revistele ÅŸi criticii publicând nenumărate studii ÅŸi articole cu laude. În 1913 expune simultan la Salon des Independants în Paris ÅŸi la the Armory Show în New York.
RecunoaÅŸterea sa pe plan naÅ£ional ÅŸi internaÅ£ional se datorează, în principal, ansamblului sculptural de la Târgu Jiu, terminat în 1938. Ansamblul, alcătuit din Masa Tăcerii, Poarta Sărutului ÅŸi Coloana Infinitului era dedicat românilor care în 1916 reuÅŸiseră să oprească o invazie germană. Aceste lucrări depăşesc limitele concretului, generând diverse interpretări ale semnificaÅ£iei celor trei sculpturi. Mac Constantinescu, un cunoscut al artistului, spunea în „Colocviul BrâncuÅŸi” că ansamblul reprezintă „înfăptuirea unei vechi dorinÅ£e, aceea de a lăsa pe pământul românesc concretizarea în bronz ÅŸi piatră a tot ce a gândit mai profund ÅŸi mai îndelung”. Iar A. Ghenie spunea că „un ţăran din Gorj a făcut pentru Å£ara sa ceea ce pentru alte ţări n-au putut face decât regii ÅŸi împaraÅ£ii”.
De la interpretarea ansamblului ca un monument ridicat în cinstea eroilor căzuÅ£i în război, până la atribuirea unor semnificaÅ£ii care se leagă de simbolismul universal, de începuturile vieÅ£ii umane ÅŸi a legăturilor omului cu pământul, s-au emis diferite ipoteze.

Masa tăcerii poate fi asociată cu o „invitaÅ£ie la un magic conciliu al umbrelor stămoÅŸilor” (Radu Boureanu) sau „masa rotundă-primul stadiu al civilizaÅ£iei, stadiul primitiv” (V. G. Paleolog). O altă interpretare poate fi apropierea de strămoÅŸii daci, de naÅŸterea civilizaÅ£iei pe aceste locuri. Având în vedere că ansamblul se vrea un omagiu al eroilor cazuÅ£i în 14 octombrie 1916, în bătălia de la Jiu, se poate spune că Masa Tăcerii reprezintă ÅŸi masa de ,,pomenire’’a acestora. Pentru Petre Pandrea, „Masa tăcerii este un imn al căsătoriei, al iubirii familiale ÅŸi fertile, aÅŸa cum se practică pe plaiurile noastre din timpuri imemoriabile”.
Poarta Sărutului. Păstrând tema sculpturii ,,Sărutul’’, Poarta reprezintă bucuria că iubirea e nemuritoare, iar după spusele autorului, ,,misterul fecundităţii ÅŸi al morÅ£ii este însuÅŸi misterul iubirii, care va supravieÅ£ui dincolo de mormânt’’. Partea superioară a PorÅ£ii, ar putea reprezinta hora ţărănească, gorjeană.
Petre Pandrea, în ideea că BrâncuÅŸi a costruit la Târgu Jiu un monument închinat ostaÅŸului victorios, eroului întors acasă, a văzut în aceasta „o solemnitate a nunÅ£ii în cinstea soldatului victorios, care intră în rânduiala rurală”. Să fie oare Poarta Sărutului un arc de triumf? Sau, doar un simplu portal aÅŸezat la intrarea în Grădina Publică? Cu siguranţă, Poarta Sărutului reprezintă mai mult decât oricare interpretare, ea reprezintă însăşi cumulul de idei exprimate de autor în întreaga sa operă.
BrancuÅŸi ÅŸi-a motivat această sculptură prin „un sentiment adânc’’ aÅŸa cum a făcut-o ÅŸi în „Sărutul” de la Montparnasse: „Am voit să pomenesc nu numai amintirea acestui cuplu unic, ci pe aceea a tuturor perechilor care s-au iubit înainte de a-l părăsi”.
Coloana Infinitului sau Coloana RecunoÅŸtinÅ£ei fără SfârÅŸit, reprezintă un loc deosibit în viziunea exegeÅ£ilor ÅŸi a lumii întregi. Există dovezi că proiectul este mult mai vechi. Încă din 1909 în atelierul lui BrâncuÅŸi ar fi existat „trunchiuri ÅŸi bârne, coloane truncheate de lemn”, iar prima versiune expusă a unei coloane, intitulată „Proiect arhitectural”, datează din 1918. Ulterior, în 1933, în expoziÅ£ia sa personală de la New York, BrâncuÅŸi expune proiectul său sub numele devenit celebru, Coloană fără sfârÅŸit.
BrâncuÅŸi însuÅŸi o denumea „un proiect de coloană care, mărită, ar putea sprijini bolta cerească”. Doctorul Traian Stoicoiu spune că „Adevăratul nume al Coloanei Infinitului este de fapt «Coloana sacrificiului infinit» dat de eroii noÅŸtri pentru reîntregirea neamului. Numărul modulelor din care este alcatuită coloana reprezintă anul când România a intrat în primul război mondial ÅŸi se termină cu o jumătate de modul, reprezentând jumatatea anului respectiv”.
În ultimii ani ai vieÅ£ii, BrâncuÅŸi a fost îngrijit de doi refugiaÅ£i români, care locuiau în apartamentul de lângă atelierul său. Pentru a-i putea desemna pe aceÅŸti ultimi prieteni moÅŸtenitori ÅŸi pentru ca atelierul ÅŸi lucrările să intre în patrimoniul Muzeului NaÅ£ional de Artă Modernă din Paris, BrâncuÅŸi a devenit cetăţean francez în 1952. A murit pe 16 martie 1957, la vârsta de 81 de ani, lăsând în urmă peste 1200 de fotografii ÅŸi 215 sculpturi, de o valoare estetică ÅŸi culturală incalculabilă.
Constantin BrâncuÅŸi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea fiind o figură remarcantă în miÅŸcarea artistică modernă. Sculpturile sale prezintă eleganţă a formei, sensibilitate în utilizarea materialelor, combinând simplitatea artei populare româneÅŸti cu rafinamentul avantgardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât ÅŸi importanÅ£a acordată luminii ÅŸi spaÅ£iului sunt trăsăturile caracteristice ale creaÅ£iei lui BrâncuÅŸi. Opera sa a influenÅ£at profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură ÅŸi desen.
***
Constantin BrâncuÅŸi despre opera sa:
„Il y a des imbéciles qui définissent mon œuvre comme abstraite, pourtant ce qu’ils qualifient d’abstrait est ce qu’il y a de plus réaliste, ce qui est réel n’est pas l’apparence mais l’idée, l’essence des choses.” („Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenÅ£a lucrurilor.”)
Arta ar trebui să fie numai bucurie!
De aceea, nu există „artiÅŸti”, ci numai
oameni care simt nevoia să lucreze, întru
bucurie! Să cânte, asemenea păsărilor!
Constantin BrâncuÅŸi
„…Tu ai transformat
anticul în modern”
(Henri Rousseanu)