Invitat la „CulTOUR”, Tudor Gheorghe a oferit un interviu emoționant, în care a povestit despre momentele frumoase petrecute alături de oameni dragi lui.

„Mă simt din ce în ce mai singur. Toți marii mei prieteni au plecat. Marea mea șansă a fost că m-au îndrăgit, de mic, de la începuturile mele, oamenii de cultură. Poeții, în special.

Poeții au intuit în mine omul care poate pune în valoare poezia lor. Ei au știut: . Și m-au îndrăgit. Iată așa mi s-a întâmplat să intru în această lume fascinantă a marilor poeți și a marilor spirite românești din acea perioadă. Ce pot să-ți spun?

Să stai o noapte întreagă, la taclale cu Nichita, cu Vulpescu, cu Ioan Alexandru, cu Grigore Vieru, cu Marin Sorescu. Toți mi-au fost prieteni!

Numai stând lângă ei și auzindu-le de multe ori disputele literare am avut ce să învăț”, a declarat marele artist pentru Happy Channel.

Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire, maestrul le-a transmis tuturor un mesaj de suflet.

„Le urez românilor să aibă încredere, pentru că eu sunt un om care vede partea plină a paharului. Eu cred în fantezia creatoare a acestei nații, cred în inteligența acestui popor, cred în această generație tânără, în care văd chiar salvarea acestei țări câtă vreme vom ști s-o apărăm din punct de vedere cultural, în primul rând, așa cum trebuie”, a spus Tudor Gheorghe.

VIDEO:https://www.youtube.com/watch?v=j9qIhxnDVF4

Celebrul artist Tudor Gheorghe și-a deschis sufletul în cadrul unui interviu și a dezvăluit că are o mare pasiune, care îl relaxează teribil.

Tudor Gheorghe, unul dintre cei mai îndrăgiți artiști de pe scena muzicală din țara noastră.  şi care are un ritual după fiecare concert pe care îl susține, a acordat un interviu pentru emisiunea Xtra Night Show, de la postul de televiziune Antena 1, unde a dezvăluit care este pasiunea sa secretă.

Este vorba despre gătit, artistul menționând că de Crăciun, de exemplu, obișnuiește să facă nici mai mult nici mai puțin de 300 de sarmale.

„E unul dintre lucrurile mele preferate. Pe mine mă relaxează. Uit de probleme, uit de spectacole, mă linişteşte mental. Gătesc tot. De la toate ciorbele posible şi imposibile. Până la fripturi. Un secret am învăţat.”

De asemenea, Tudor Gheorghe a vorbit și despre partenera sa de viață.

„De Crăciun fac 300 de sarmale. Eu când m-am căsătorit cu ea, am vrut să văd ce mănâncă. Nu mănâncă nimic, e bine!… Eu sunt cel mai normal din lume. Merg cu metroul, merg în piaţă şi mă salut cu lumea”, a dezvăluit Tudor Gheorghe.

Are o doamnă care îi dă lecţii foarte serioase, din Moldova. O doamnă avocată care e şi mare bucătăreasă. De peşte… „Nu mănânc şi nici nu suport mirosul de peşte”, a completat Georgeta Luchian, partenera de viață a reputatului artist.

In anul Centenarului, pe 21 DECEMBRIE,  la Sala Pa latului, Maestrul TUDOR GHEORGHE ne propune un spectacol inedit, într-o formula unica: “TOT CE-I ROMANESC NU PIERE”!

Veti regăsi după 30 de ani, melodiile “ACOLO ESTE TARA MEA” si “MUICA, TOTI SUNTEM UN NEAM” si multe alte surprize asa cum ne-a obisnuit “olteanul universal”.

Acompaniamentul asigurat de orchestra CONCERTINO din Chișinău în componenta complexa, alaturi de corul barbatesc CONCERTINO, vor intregi atmosfera.

Totul sub bagheta dirijorului si orchestratorului MARIUS HRISTESCU.

Va supunem atentiei, faptul ca, site-urile  autorizate sa vanda bilete pentru PREMIERA „TOT CE-I ROMANESC NU PIERE”  din 21 decembrie, de la Sala Palatului sunt:
1. www.tudor-gheorghe.ro (site-ul oficial de bilete al maestrului)
2. www.BLT.ro 

3. www.iabilet.ro

4. www.salapalatului.ro si casa de bilete a Salii Palatului

"TOT CE-I ROMANESC NU PIERE" se reia si in data de 21 decembrie 2018 - la Sala Palatului.
„TOT CE-I ROMANESC NU PIERE” se reia si in data de 21 decembrie 2018 – la Sala Palatului.

Nu trebuie sa cumparati bilete de pe site-ul VIAGOGO. Nu este autorizat pentru a vinde bilete la concertele noastre. Cine achizitioneaza bilete de pe alte site-uri decat cele autorizate de organizatori isi asuma toate riscurile si nu vor avea acces in sala de spectacol.

Contravaloarea biletelor se returneza EXCLUSIV, numai in cazul amanarii sau anularii spectacolului. NU SE FAC EXCEPTII.

Accesul in spatiul de spectacole se face pe baza citirii codului de bare de pe biletul printat. Daca nu printati biletul, nu veti putea avea acces in sala de spectacol.

REGULI DE ACCES !!!
· DUPĂ ORA 19:10 NU SE MAI PERMITE ACCESUL ÎN SALA DE SPECTACOL,
· DUPĂ ÎNCEPEREA SPECTACOLULUI LOCURILE ÎȘI PIERD VALABILITATEA,
· VĂ RUGĂM SĂ LUAȚI ÎN CONSIDERARE TRAFICUL RUTIER AGLOMERAT ȘI LOCURILE REDUSE DE PARCARE
· ACCESUL COPIILOR SUB 7 ANI NU ESTE PERMIS. COPIII PESTE 7 ANI PLĂTESC BILET ÎNTREG.        
VĂ MULȚUMIM PENTRU ÎNȚELEGERE!!

About Post Author

Lasă un răspuns