10 ani de Electric Castle în 5 minute

Artiști, muzică, cizme, tornadă, prieteni, (prea puține) autobuze, distracție și, cum altfel, ploaie și noroi. Electric Castle e despre toate acestea și mult mai mult.

10 ani de Electric Castle/Foto: Electric Castle 10 ani de Electric Castle/Foto: Electric Castle

Artiști, muzică, cizme, tornadă, prieteni, (prea puține) autobuze, distracție și, cum altfel, ploaie și noroi. Electric Castle e despre toate acestea și mult mai mult. Festivalul ce nu și-a dorit niciodată să fie perfect, ajunge la 10 ani de existență pe care îi evocă într-un film scurt, lansat, astăzi.

Ajunsă la ediția a 10-a,  echipa festivalului conturează o concluzie: e nevoie doar de un sat pentru a crea o lume la care să visezi un an întreg. După un deceniu de aventuri pe care nu le-ar fi anticipat nici în cele mai creative scenarii, organizatorii au ales să privească în urmă, fără regrete, iar rezultatul este un material video ce dezvăluie situații inedite din istoria festivalului.

„Să construiești de la zero un festival cum este Electric Castle înseamnă să renunți la zona ta de confort. Echipamente care dispar exact când ai nevoie de ele, artiști de care te desparți doar pentru a te împăca din nou, chiar și o mică tornadă – sunt acea parte pe care nimeni nu o ia în calcul când pornește un festival. Mergi mai departe, cuprins de Bonțida fever, și găsești soluții. Știi că nu ești singur, ci îi ai alături de toți cei ce visează, asemenea ție, o lume altfel”, spune Tudor Costinaș, Head of Communications Electric Castle.

Cu 40 de zile înaintea ediției din 2024, se știu deja primele 1.000 de persoane care vor fi pe domeniul Banffy. Sunt cei care vor face parte din echipa festivalului, pregătiți să construiască din nou, de la firul ierbii, spațiul în care Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Rema, Sean Paul, Ricardo Villalobos, Paolo Nutini și Khruangbin vor descoperi Bonțida, un public unic și lumea pe care, cu mândrie, mii de fani o numesc festivalul lor preferat.

Electric Castle 2024: Ce pregătesc nou artiștii din line up

Electric Castle 2024:  Ce pregătesc nou artiștii din line up

 

Lansări de albume, colaborări și proiecte inedite: artiștii din line up-ul Electric Castle sunt în plină frenezie creativă, gata să-și surprindă fanii ce îi vor vedea live, pe domeniul Banffy din Bonțida.

Vești foarte bune pentru fanii rock. Bring Me The Horizon a lansat, în urmă cu câteva zile, albumul „NeX GEn” iar criticii sunt entuziasmați: „ capodoperă a haosului sonor’, „bombastic și genial’, cronicile despre material sunt laudative și crește și mai mult nerăbdarea fanilor din lumea întreaga de a asculta noile piese live. Așteptarea e scurtă pentru fanii din România: vineri, 19 iulie, Bring Me The Horizon sunt la castel, cu mix ce cuprinde cele mai importante hit-uri din carieră dar și o mare parte din albumul nou, transpus într-un show vizual și muzical de top.

Și trio-ul Khruangbin aduce la Electric Castle piese proaspăt lansate. Noul lor album, „A La Sala’, marchează o întoarcere la rădăcinile lor muzicale, îmbinând dubby psychedelia și funk. Trupa e studiul de caz perfect pentru orice artist care îți dorește să facă o super carieră, dar fără compromisuri artistice. Cu peste 800 de milioane de accesări pe platformele de streaming, dar fără niciun hit pe care să-l asculți pe radio, cu show-uri minimaliste, fără niciun element care să-ți distragă atenția de la muzică, Laura Lee Ochoa, Donald „DJ’ Johnson și Mark Speer reușesc să creeze, o atmosferă intimă, perfectă pentru a fi savurată, în premieră în România, la castelul Banffy.

Headliner la Electric Castle, Sean Paul are vești bune pentru fani. Superstarul dancehall a ajuns pentru prima dată în Billboard US Afrobeats Songs Chart cu piesa „Hold On’, în colaborare cu artistul nigerian Young Jonn. Piesa face parte din albumul de debut al lui Young Jonn, „Jiggy Forever’, iar odată cu lansarea ei, Sean Paul subliniază legătura puternică dintre dancehall și afrobeats. Includerea ei în concertul programat duminică, 21 iulie, e o certitudine.

Chase & Status par de neclintit din top-urile muzicale. Piesa „Baddadan’ a atins recordul de 15 săptămâni în Top 10 UK, confirmând că duo-ul britanic îți merită pe deplin titlul de Producătorul Anului 2023, câștigat la BRIT Awards. Cu 7 albume în portofoliu, alegerea pieselor ce vor fi prezentate, pentru prima oară în formula LIVE în România, va fi dificilă.

Fanii artistei Kenya Grace au noi piese de fredonat, pe lângă hit-ului „Strangers’ ce a propulsat-o pe tânara britanică în clasamentele mondiale. Albumul „The After Taste’, lansat în această primăvară, explorează redescoperirea de sine în urma unei despărțiri și conține atât single-urile care au făcut-o celebră pe TikTok, cât și noi piese prin care redefinește stilul drum and bass. Întreg albumul e produs, scris și interpretat de artistă, o performanță ce îi recomandă din plin showul de la Electric Castle.

Regina techno, Ninei Kraviz, cunoscută pentru producțiile impecabile și set-urile pline de energie, este și preferata pasionaților de jocuri video. Kravitz a finalizat coloana sonoră pentru jocul Onmi iar contribuția ei a fost esențială în definirea noii experiențe de realitate augmentată. Nu este prima incursiune a lui Kraviz în lumea jocurilor video, ea colaborând anterior și la coloana sonoră a „Cyberpunk 2077′.

Organizatorii au publicat programul fiecărei zile din ediția ce va avea loc între 17-21 iulie. Fanii pot fi siguri că nu vor rata artistul lor preferat din lista celor peste 300 care vor fi prezenți la Electric Castle 2024. Toate detaliile sunt disponibile pe https://electriccastle.ro/

Lineup Electric Castle 2024. Care e programul festivalului și cât costă biletele

Electric Castle 2024 va avea loc anul acesta între 17 și 21 iulie la castelul Banffy din Bonțida, Cluj-Napoca. Organizatorii au anunțat deja și cine sunt artiștii care vor performa la cea de-a 10 ediție a festivalului.

Când are loc Electric Castle 2024 Lineup-ul Electric Castle 2024 Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age, la Electric Castle 2024 Bilete Electric Castle 2024 Când are loc Electric Castle 2024 Anul acesta, cea de-a 10 ediție a festivalului Electric Castle începe pe 17 iulie, miercuri, și se încheie pe 21 iulie, duminică. Electric Castle 2024 se va desfășura la castelul Banffy din Bonțida, Cluj-Napoca.

Lineup-ul Electric Castle 2024

Organizatorii festivalului au anunțat lista completă a artiștilor care vor urca pe scenă, la cea de-a 10-a ediție Electric Castle. Sean Paul, cântărețul de reggae și dancehall, este cap de afiș la Electric Castle 2024. La festival va concerta și Paolo Nutini, care „vine cu un cocktail de rock și soul, o voce care răscolește emoții și peste 20 de ani de carieră care i-au adus milioane de fani!”, transmit organizatorii. Și Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age vor face spectacol la Electric Castle 2024. Lista artiștilor de la Electric Castle 2024 este completată de Chase and Status (live), Marc Rebillet, Nina Kraviz, Bonobo, Dj Shadow, Sleaford Mods. Un invitat surpriză va urca pe scena festivalului anul următor, este vorba despre Shaquille ONeal aka DJ Diesel, legendă NBA și autoproclamat „dubstep dad”.

Organizatorii Electric Castle 2024 spun că sunt onorați ca trupa Massive Attack să urce pe scena festivalului, ca fanii să asculte piesele lor celebre, printre acestea Teardrop, Angel sau Unfinished Sympathy. RECOMANDĂRI Horoscop 15 iunie 2024. Peștii simt nevoia să clarifice anumite probleme legate de resurse, dar nu e momentul potrivit pentru aceste preocupări Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age, la Electric Castle 2024 Bring Me The Horizon revin la Electric Castle în plin turneu de promovare a unui nou album.

La prima prezență a trupei în România, Queens of The Stone Age (QOTSA) promit un masterclass în rock! Și trupa QOTSA pregătește un show ce trece prin toate perioadele din cariera legendarei trupe, de la hituri precum Nobody Knows și I Sat By The Ocean, la recentul Carnavoyeur. Pe scena principală a festivalului Electric Castle 2024 va urca și Josh Homme. Line-up festivalului continuă cu Chase and Status și DnB. Două legende, ambele cu rădăcini în trip hop și o carieră impresionantă în spate:

DJ Shadow, omul ce a transformat sampling-ul în artă, și Bonobo, producătorul a cărui discografie e o întreagă călătorie între stiluri muzicale, sunt, de asemenea, pe afișul Electric Castle 2024. Și Marc Rebillet, „Loop Daddy”, pregătește un show unic pentru Electric Castle, în timp ce Nina Kraviz va aduce în festival stilul ei unic ce combină house și techno. Una dintre cele mai recognoscibile figuri din lume, indiferent dacă e pe terenul de baschet sau în spatele platanelor: Shaquille ONeal e pe afișul Electric Castle 2024 ca DJ Diesel, omul ce a convertit energia din sport în set-uri intense de dubstep.

Întreaga listă cu artiștii care performează la Electric Castle 2024 poate fi consultată AICI.

Artiștii români rămân în centrul atenției și la ediția a 10-a a festivalului: Subcarpați, Vița de Vie, Coma, Vama, Irina Rimes, Byron, Delia, Șuie Paparude, CTC și alte zeci de nume. Bilete Electric Castle 2024 Biletele au fost puse în vânzare de mai multe luni, 139 de euro costă abonamentul pentru toate zilele de festival. Festivalierii mai tineri de 21 de ani plătesc 99 de euro. Iată aici lista completă a abonamentelor și a prețurilor.

Prima ediție a festivalului Saga se va încheia în această seară, iar printre artiștii care vor urca pe scenă se numără Alan Walker, Robin Schulz şi Masked Wolf

 

În Capitală, ce-a de-a doua zi a festivalului Saga a făcut din nou scenele să vibreze.

Zeci de mii de tineri s-au distrat sâmbătă seară pe muzica unor artiști consacrați precum John Newmann şi Nicky Romero, dar și duo-ul W&W.

Romaero Băneasa a cunoscut o explozie de energie, lumină și culoare, care i-a acaparat atât pe tineri, cât și pe cei mai în vârstă.

Fată: „Sincer e prima oară când vin la festival și e o distracție extraordinară. E un feeling foarte fain.”

Atmosfera electrizantă i-a bucurat pe tinerii de pretutindeni.

Reporter: Mergeți frecvent la festivaluri?

Bărbat: „Aproape în fiecare an”

„Foarte tare, super atmosferă, foarte mișto! E libertate, după atât timp e wow”

„E super tare!”

„Foarte distractiv, nu îmi puteam imagina 2 ani fără un festival, e minunat!” – spun alți fani.

Participanții s-au distrat până în zori pe muzica unor artiști precum John Newman sau Nicky Romero. Pe scenă a urcat și duetul olandez de DJ W&W, care nu se află la prima interacțiune cu publicul din România.

W&W: „Nu am mai mixat la un festival atât de mare de 8 luni, cred, iar în România publicul este minunat. Aici, în România, e mereu grozav. Am mai mixat aici de mai multe ori de-a lungul anilor. Ne simțim foarte bine să ne întoarcem aici.”

Prima ediție a festivalului Saga se va încheia în această seară, iar printre artiștii care vor urca pe scenă se numără Alan Walker, Robin Schulz şi Masked Wolf.

Maestrul Gheorghe Zamfir a urcat vineri seară pe scena festivalului UNTOLD. Cea de-a doua zi de festival a adus lângă cele șapte scene peste 50.000 de oameni, iar sâmbătă își vor arăta măiestria artiști ca Dimitri Vegas, Like Mike sau Danny Avila

 

Maestrul Gheorghe Zamfir a urcat vineri seară pe scena festivalului din Cluj-Napoca și a fermecat audiența cu melodii care au ajuns, de-a lungul timpului, la sufletul multor generații.

De pe aceeași scenă au animat atmosfera dj-i celebri, precum Martin Garrix și Paul van Dyk. Unii artiști mai stau câteva zile prin Cluj-Napoca pentru a vizita orașul.

Cu un stil total diferit față de cel cu care au fost obișnuiți fanii Untold, maestrul a strâns ropote de aplauze după ce pe Cluj Arena s-a auzit celebra melodie „M-am suit în dealul Clujului.”

A urmat DJ-ul Martin Garrix care, în doar câteva minute, a animat atmosfera, așa că spectatorii au uitat de frigul nopții de toamna.

Zeci de mii de oameni, în prima zi de Untold: „Ireal că se întâmplă. Doi ani de pauză”.

Tudor Chirilă, solistul trupei Vama, a venit cu o surpriză pentru fanii Untold. A mixat timp de câteva minute, spre deliciul publicului.

Tudor Chirilă, Vama”Nu câți oameni sunt e cel mai important pentru mine, ci ce îți oferă toată infrastructura acestui festival.”

A urmat DJ-ul Sam Feldt, care a electrizat, pur și simplu, publicul.

Sam Feldt, DJ”Cred că toată lumea este cu adevărat încântată să revină la festival, fiind aici, în acest oraș frumos, în fața scenei. Așteptau deja de mult timp. Pentru mine este cu siguranță cel mai bun public, cel puțin din Europa, dar poate din întreaga lume și sunt încântat.”

Tujamo, unul dintre artiștii care au urcat în prima seară pe scena festivalului, a fost surprins de energia publicului, după un an de pauză. Va mai rămâne în Cluj-Napoca încă două zile, timp în care și-a propus să viziteze orașul.

Tujamo, DJ”Să fiu închis în casă timp de aproape un an și să revin în fața a 60 – 70.000 de oameni este incredibil. Când am urcat pe scenă am simțit că de exact asta aveam nevoie și mi-a fost foarte dor. Sunt mai mult decât fericit că sunt aici. Publicul românesc a fost întotdeauna cel mai bun din lume și are atât de multă energie, dar la această ediție au avut și mai multă energie. Cred că pentru că a trebuit să sărim peste anul trecut poate că au economisit energia și au adus-o anul acesta. Au avut 200 la sută energie. A fost minunat!”

Cea de-a doua zi de festival a adus lângă cele șapte scene peste 50.000 de oameni, iar sâmbătă își vor arăta măiestria artiști ca Dimitri Vegas, Like Mike sau Danny Avila.

Peste 56.000 de oameni au participat la prima zi a festivalului UNTOLD. Primarul Boc a stat până la 2 dimineaţa

 

Prima zi a festivalului UNTOLD a depășit așteptările tuturor celor prezenți. Bucuria revederii festivalului după doi ani și energia oamenilor au fost nemărginite. Alături de prieteni, încărcați cu optimism și încredere, participanții au savurat întregul festival. Fie ca s- au aflat la prima lor experiență UNTOLD, fie că au revenit și au descoperit lucruri noi, cu toții au trecut printr-o încărcătură emoțională unică de unde nu au lipsit nici lacrimile de fericire.

Peste 56.000 de oameni au trecut, în prima zi, pragul tărâmului plin de magie UNTOLD. Artiștii care au concertat în prima seară s-au arătat impresionați de scena principală a festivalului UNTOLD, dar și de căldura și energia cu care au fost primiți de public.

Cei mai așteptați artiști au fost rapperul american Tyga, producătorul american DJ Snake, Steve Aoki, dar și DJ-ul german Tujamo. Acesta din urmă a fost prezent la toate cele 5 ediții ale festivalului UNTOLD, iar aseară a declarat că cele 2 ore petrecute pe scenă, au fost cele mai impresionante ore din viața lui.Pe scena principală a urcat aseară și juriul emisiunii SuperStar format din Smiley, Marius Moga, Raluk și Carla’s Dream, emisiune care debutează în această seară la PRO TV. Și Benny Benassi a făcut stadionul Cluj Arena să vibreze, iar Delia, pe lângă show-ul ei de la mainstage a urcat și a făcut un moment special cu Steve Aoki. Celebra coloană sonoră a serialul CASA DEL PAPEL s-a auzit live pe mainstage-ul festivalului.

Momentul „Cake me!” a fost unul dintre cele mai așteptate momente ale serii. Tinerii aflați în primele rânduri au făcut pancarde cu acest mesaj și au așteptat ca Steve Aoki să arunce cu cele 12 torturi. Show-urile lui Tyga, Tujamo și Steve Aoki , au putut fi urmărite live pe pagina de Facebook si pe canalul de Youtube UNTOLD, precum și pe TikTok.

LOST FREQUENCIES A URCAT PE SCENA ALCHEMY ALĂTURI DE NETSKY

DJ-ul și producătorul belgian, Lost Frequencies le-a făcut o surpriză fanilor aflați aseară în fața scenei Alchemy. Acesta a urcat pe scenă alături de Netsky pentru celebra piesă “Here with you”. Lost Frequencies va urca și pe mainstage-ul UNTOLD sâmbătă, 11 septembrie. Tot pe scena Alchemy au urcat aseară și Șatra B.E.N.Z., DOC și Caspa. Pe scena Galaxy a urcat aseară Nina Kraviz, Pan-Pot și Cellini. Pe toate celelalte scene au concertat alți peste 50 de artiști.

Deschiderea oficială a festivalului a fost marcată cu focuri de artificii și povestea universului UNTOLD 2021: LUNA – THE RISE.

UNTOLD 2021 – CEL MAI SIGUR LOC PUBLIC DIN ROMÂNIA

Măsurile implementate de către organizatorii UNTOLD în acest an sunt cele mai ample măsuri aplicate până acum la evenimente în Europa. În acest sens, accesul la festival se face exclusiv în baza Certificatului Digital UE COVID-19 sau a testării rapide în centrele medicale acreditate UNTOLD. În plus, ca o extra măsură de siguranță și minorii de peste 7 ani se supun aceluiași triaj epidemiologic.

Joi, 9 septembrie, din toate cele peste 6600 de persoane testate la cele 28 de centre medicale din întreaga țară, acreditate UNTOLD, doar 14 persoane au fost depistate pozitiv cu virusul COVID-19. Toate cele 14 persoane depistate pozitiv în centrele medicale nu s-au mai deplasat spre zona festivalului și au urmat protocolul medical prestabilit de autorități. Abonamentele lor au fost anulate pentru ediția din acest an și au fost transferate pentru ediția de anul viitor a festivalului UNTOLD.

„Am fost şi eu în prima seară, am văzut că au fost cam 30.000 de oameni în festival, ceea ce este mult pentru prima zi şi ce m-a impresionat a fost rigoarea cu care s-a intrat în festival. S-a stat cam 1 oră, 2 ore la coadă şi eu nu am intat până nu mi-a verificat certificatul european de vaccinare şi asta m-a bucurat enorm. Pe la 2 jumătate am plecat şi încă era atmosferă echilibrată, te bucuri de bucuria tinerilor”, a declarat edilul Emil Boc, la ZIUA LIVE.

Scena principală are peste 800 de mp de ecran led, care are 28 de metri înălţime, peste 90 de metri la bază şi o deschidere de 18 metri. Doar decorul pentru mainstage, care are peste 2.000 mp, a fost adus de 18 camioane în Cluj-Napoca. Pe aceeaşi scenă vor fi încorporate elemente 3D care pun în lumină conceptul creativ UNTOLD 2021, Luna – The Rising şi personajelor sale mitice.

Pe scena principală vor urca David Guetta, Dimitri Vegas & Like Mike, Martin Garrix, DJ Snake, Fedde le Grand, Ofenbach, Quintino, Parov Stelar şi mulţi alţii.

 

Vineri începe SAGA Festival (Romaero), cel mai mare eveniment dedicat muzicii electronice de la noi. PROGRAM, ACCES, INFO!

 

Vineri începe Saga Festival (Romaero), cel mai mare festival dedicat muzicii electronice de la noi. Premieră, evenimentuil se va desfășura mai mare scenă ce a fost instalată vreodată în România (35 metri înălțime și 100 metri deschidere).

IMPORTANT ACCESS INFO: Our dear SAGA lovers, there are just a couple of days left until we dance together for the first time. Our mission is to make this the safest experience & for the last couple of weeks we have worked together with Complet Medical – testare Covid19 to make this happen. Please carefully read the details below and go to sagafestival.com/health-access/ for more details.

Bucureștenii care au făcut naveta la Cluj-Napoca pentru Untold, ori la Constanța (Neversea) au o nouă opțiune chiar la Romaero, superproducția fiind realizată de două dintre cele mai importante companii din industria evenimentor de profil la nivel mondial.75 de autotrenuri cu echipament au sosit din Olanda și Germania și aproximativ 2000 de oameni lucrează zilnic pentru a realiza un festival de neuitat.

Saga Festival (Romaero), cel mai mare eveniment dedicat muzicii electronice de la noi

Prin numărul de artiști, Saga devine festivalul ce pune Bucureștiul în 2021 pe lista destinațiilor iubitorilor muzicii electronice și se  recomandă drept o experiență memorabilă, prin proiecții gigant, spectacole vizuale impresionante, pe lângă show-urile artiștilor. Line-up-ul include nume sonore, peste 100 de artiști din muzica electronică și nu numai. Pe scena principală vor urca Tiesto, Salvatore Ganacci, Alan Walker, Clean Bandit (DJ Set), Don Diablo, John Newman, Masked Wolf, Mike Williams, Morten, Nervo, Nicky Romero, Oliver Heldens, Regard, Robin Schulz, Salvatore Ganacci, SICKICK, Sigala, Timmy Trumpet, Topic, Vini Vici, W&W, dar și INNA, Antonia și Grasu XXL.

Saga Festival. Program pe zile! Vineri, Source Stage

DJ Andi, Manuel Riva, Mike Williams, INNA, Clean Bandit (DJ Set), Sigala, Don Diablo, Tiesto, Salvatore Ganacci

Heat Stage

ADIN, Amelie Lens, ANNA, Joris Voorn, Kolsch, Maceo Plex

Spark Stage

Artbat, Dobrikan, Franky Rizardo, Mario Persic, Mathame, Sonny Fodera, Adrian Eftimie

Switch Stage

DJ Dox, Gojira & Planet H, Guess Who DJ Set, Johnny DaMix

Sâmbătă, Source Stage

Gino & Maxx, John Newman, Morten, Nervo, Nicky Romero, No Parachute, Regard, Sickick, Timmy Trumpet, W&W

Heat Stage

Chris Liebing, Cotoraci, Deborah De Luca, Dubfire, Joyhauser, Reinier Zonneveld

Spark Stage

Baggi, Kaisser, Meduza, Rosario Internullo, Solardo, Umek

Switch Stage

Chronic DJs (Grigo & ABS), Deliric DJ Set, DJ CHILL WILL, DJ Sfera, PRNY & Lu-K Beats

Duminică, 12 septembrie Source Stage

Alan Walker, Antonia, Avalan, Oliver Heldens, Robin Schulz, Masked Wolf, Topic, U_Gin, Vanotek, Vini Vici, Grasu XXL

Heat Stage

Adam Beyer, Enrico Sangiuliano, Monika Kruse, Carl Cox, Spartaque

Spark Stage

Andre Rizo, Denis Sulta, Eli Brown, Fisher, Hot Since 82, DJ Sauce (Satra Benz DJ), Spike DJ Set, Moza Kaliza

 

Tuborg lansează Campania Muzica Unește alături de David Guetta

 

Muzica înseamnă putere și magie. Muzica înseamnă viață. În același timp muzica are puterea de a ne unii indiferent cât de diferiți suntem. Ne mișcăm cu toții pe același ritm și ascultăm ca un singur suflet.

Dintotdeauna, pentru totdeauna, Muzica Unește! Oriunde ai fi, oricine ai fi, te miști în același ritm, inima îți bate în același ritm, cu aceeași putere. De aceea, David Guetta împreună cu Tuborg unește fanii din întreaga lume cu una dintre cele mai recente piese, Get Together.

Tuborg, împreună cu cel mai tare artist al momentului, te invită în turneu virtual cu piesa Get Together. Haide și tu alături de David Guetta și participă la show-uri pe tot globul. Pentru a intra în lumea virtuală, scanează QR codul de pe sticlele și dozele de Tuborg, apoi petrece alături de David Guetta, oriunde te-ai afla.

Campania Muzica Unește își dorește să aducă împreună toți iubitorii de muzică într-un singur ritm, acela al muzicii care răsună puternic. Împreună cu David Guetta, Tuborg oferă oportunitatea unor experiențe cu totul noi și memorabile.

David Guetta înțelege impactul pozitiv al muzicii asupra oamenilor, în special acum, când mulți se simt izolați: “În aceste vremuri, oamenii trebuie să simtă o conexiune cu restul lumii, iar muzica are puterea să facă asta. Este limbajul universal care unește lumea”. David continuă: “Știu că mi-am atins scopul, când oamenii se vor simți uniți. Cred că este extraordinar că Tuborg susține acest proiect. Pentru mine înseamnă enorm, pentru că am pus tot sufletul în acest demers”. Colaborarea cu Tuborg pentru a uni lumea prin muzică îi

dă speranțe lui David pentru viitor: “Cred că urmează ani incredibili pentru industria muzicală. După ce oamenii au acumulat atâta presiune, acum vor petrece ca niciodată. Odată ce lumea se va redeschide să putem da spectacole, va fi epic, va fi magic.”

David Guetta este reprezentativ pentru conceptul Muzica Unește prin întreaga sa carieră. Puțini artiști au capacitatea să împingă granițele dintre genuri muzicale și să influențeze întreaga industrie muzicală prin viziunea lor. “When Love Takes Over,” piesa de pe primul său album din 2009, ‘One Love’, a fost #1 în UK, “I Gotta Feeling” cântată de Black Eyed Peas și produsă de Guetta, a devenit un hit mondial, fiind #1 în 17 țări.

La nivel global, a înregistrat vânzări de peste 50 de milioane de albume, iar numărul total de difuzări depășește 10 miliarde. A primit numeroase discuri de aur și platină, a fost votat world’s #1 DJ de două ori în 2020. Are la activ două premii Grammy din șase nominalizări.

David Guetta domină scena muzicală de peste 20 de ani și, cu siguranță, mai are multe de arătat întregii lumi.

Tuborg România este unul dintre cei mai mari producători de bere de pe piaţa locală și singurul berar din București dezvoltat printr-o investiție Greenfield. Tuborg România are un portofoliu format din mărci premium și superpremium, internaționale și românești, care include și o selecție variată de beri speciale. În prezent, portofoliul include: Tuborg, Tuborg 0.0%, Carlsberg, Carlsberg 0.0%, Holsten, SKOL Original, Guinness, Kilkenny, Weihenstephaner, Grimbergen, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti, Bucur, Somersby şi Granini pe piaţa băuturilor răcoritoare.

Azi începe Película #6 – O VACANȚĂ ALL INCLUSIVE ÎN SPAȚIUL IBERO-AMERICAN

– Filme și evenimente până pe 12 septembrie în București –

Astăzi începe cea de-a 6-a ediție a Película, singurul festival de film și cultură ibero-americană din România, care va avea loc între 8 și 12 septembrie, în București, la Cinema Elvire Popesco, Institutul Cervantes și la Verde Stop Arena. Biletele sunt disponibile pe Eventbook .

Spot Película #6: https://youtu.be/gau0FkuzNtQ

Película va prezenta atât filme din America Latină (Brazilia, Argentina, Costa Rica, Mexic, Chile, Paraguay, Peru, Columbia, Cuba și Uruguay), alături de titluri din Spania și Portugalia, dar și activități pentru spectatorii de toate vârstele din cadrul festivalului. Acestea din urmă se vor regăsi la Película Fiesta, un eveniment-experiență în premieră în cadrul festivalului, ce va avea loc pe 11 și 12 septembrie, între orele 17:00 – 22:30, la Verde Stop Arena (Șos. Barbu Văcărescu nr. 162 – 164).

Película Fiesta este acea experiență ALL INCLUSIVE, în care spectatorii vor putea vedea demonstrații de dans și muzică, vor putea asculta povești din America Latină cu Marius Chivu și Diana Pavlenco, iar pentru cei mai mici am pregatit ateliere simpatice cu influențe din zona Americii Latine. Tot la Verde Stop Arena, cei prezenți vor putea vedea o expoziție de postere stradale din Madrid și Barcelona, oferită de Ambasada Spaniei.” – Ileana Cecanu, director artistic al Película.

În cadrul festivalului, publicul va putea viziona 25 de filme în cele 4 secțiuni ale Película, iar acestea însumează atât titluri recente, cât și producții apreciate din anii trecuți, precum și filme cu subiecte reprezentative pentru cultura latino-americană, iar toate vor fi prezentate în limba originală, cu subtitrare în limba română.

Pe lângă COMPI, secțiunea competițională, cu 5 producții premiate din Brazilia, Argentina, Costa Rica, Mexic și Portugalia, ce vor fi jurizate de regizorul și selecționerul Cristian Monetti, regizoarea și scenarista Ana Rodriguez Rosell, actrița Ioana Flora, regizoarea Ruxandra Ghițescu și criticul de film Cătălin Olaru, NINIPELI, secțiunea dedicată celor mai mici spectatori ai Película, RETRO PELICULA, ce prezintă 4 producții apreciate din anii trecuți, festivalul aduce în premieră DOS CAMINOS, o secțiune ce conține câte două filme care au în comun regizorul sau tematica.

Trei recomandări de filme din cadrul acestei ediții care mi se par de neratat – Buena Vista Social Club, la Cinema Elvire Popesco, în deschiderea festivalului și pe 12 septembrie, în aer liber, la Verde Stop Arena, Contracorriente, la Institutul Cervantes, pe 9 septembrie, de la ora 21:00 și neapărat Somos Mari Pepa, la Retro Película, în curtea Institutului Francez. Asta doar dacă mai găsiți timp după ce ați văzut toate cele 5 filme din competiție (COMPI)”, mai spune Ileana Cecanu.

Cu un program bogat în producții de debut, dar și filme cu succes la public și premiate la festivaluri internaționale prestigioase (Oscar, BAFTA, European Film Awards, Cannes, Berlin, San Sebastián și Veneția), Película își propune să fie preț de cinci zile destinația ideală de călătorii și vacanțe din luna septembrie pentru toți cei care visează la America Latină și Peninsula Iberică și vor să experimenteze spiritul latin prin film, muzică, dans și povești.

Producția care deschide cea de-a 6-a ediție a Película este documentarul nominalizat la Oscar, BUENA VISTA SOCIAL CLUB (r. Wim Wenders, 1999), ce îi urmărește pe renumitul chitarist Ry Cooder și pe fiul său, Joachim, în timpul călătoriei lor în Cuba, de-a lungul căreia se reunesc cei mai buni muzicieni ai țării pentru a înregistra un album.

Festivalul va fi închis de un film de referință care are în centru tangoul: THE TANGO LESSON (r. Sally Potter, 1997), nominalizat la Premiile BAFTA pentru Cel mai bun film străin, un film în premieră la Película, ce aduce în prim-plan o femeie ce descoperă acest dans care atinge o lume întreagă.

Programul complet al festivalului este disponibil pe site-ul www.peliculafiesta.ro și pe pagina de Facebook a festivalului, iar biletele vor putea fi achiziționate de pe eventbook.ro.

Película va avea anul acesta în premieră și o ediție în Cluj, al cărei program conține 12 proiecții de filme și scurte demonstrații de dans și muzică, pentru care biletele sunt deja disponibile pe www.cinemavictoria.ro. Festivalul pune la dispoziție și o selecție de producții ce vor fi disponibile exclusiv online, pentru care biletele pot fi achiziționate doar de pe platforma Cinesquare, între 13 și 19 septembrie.

¡Hasta pronto!

Festivalul Película este organizat de FREEALIZE și Asociația Culturală ARTICHITANA

Proiect co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului București – Oraş deschis 2021

Cu sprijinul: Centrului Național al Cinematografiei

Sponsori: Saha, Ethras

Parteneri: Aqua Carpatica, McDonald’s, Cinesquare, Bad Unicorn, Festivalul Internațional de Carte Transilvania, Cinema Victoria

Parteneri Instituționali: Institutul Francez, Institutul Cervantes, Ambasada Peru, Ambasada Chile, Ambasada Mexic, Ambasada Columbiei din Polonia.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Best-Event.ro, Music Channel, Zile și Nopți, Cinemagia, Cațavencii, IQads, Spotmedia, Romania Journal, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, Liternet, dinfilme.ro, All About Romanian Cinema, filme-carti.ro, MovieNews, Iqool, PRwave, 4arte, Munteanu, TV5MONDE.

_________________________________________________

Pagina de facebook: https://www.facebook.com/PeliculaLAFE
Pagina de instagram: @peliculalafe

Website: www.peliculafiesta.ro

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB.

Ce artiști vin la UNTOLD 2021

UNTOLD 2021 – DAVID GUETTA, MARTIN GARRIX, DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, STEVE AOKI, ALOK, AFROJACK, DJ SNAKE, LOST FREQUENCIES, BENNY BENASSI, MARTIN SOLVEIG, THE SCRIPT, PAROV STELAR ȘI TYGA LIVE ȘI ABOVE&BEYOND sunt primii DJ care vin sigur la Untold 2021.

Cel mai așteptat moment de fanii festivalului UNTOLD e aici. Top 3 cei mai buni DJ-i din lume urcă în acest an pe scena principală a festivalului UNTOLD. David Guetta, Martin Garrix, Dimitri Vegas&Like Mike sunt unii dintre cei mai așteptati artiști și la această ediție.

Galeria starurilor este completată cu alte nume din top 10 cei mai buni DJ-i ai lumii: Steve Aoki, Alok, Afrojack, dar și de artiști de renume internațional ca și DJ Snake, Lost Frequencies, Above&Beyond, Benny Benassi și Martin Solveig. Iubitorii de muzică live îi vor putea asculta în acest an pe The Script, Parov Stelar și pe rapper-ul american TYGA, care vine pentru prima dată pe scena principală UNTOLD.

A șasea ediție a festivalului UNTOLD va aduce pe scena principală cele mai mari nume din industria EDM, primii trei DJ-i ai lumii, conform clasamentului DJ Mag 2020: Dimitri Vegas & Like Mike, Martin Garrix și numărul 1 mondial David Guetta. De la „Crowd Control”, „The Hum” la „High On Life” sau „Tremor” până la „Never Be Alone” sau „Titanium”, cele mai cunoscute piese de festival vor energiza festivalierii de pe Cluj Arena.

Francezul DAVID GUETTA a câștigat aproape tot: de la statutul de No.1 DJ în Top 100 DJ Mag la discuri de platină pentru vânzări record ale single-urilor lansate, recunoașterea și respectul comunității industriei electronice, o bază de date uriașă de fani în orice colț din lume, până la două trofee oferite de Guinness World Records. Piesa pe care a lansat-o cu superstarul pop Sia, “Let’s Love” a bătut un record absolut de download-uri pe platformele de streaming, iar Guetta a devenit artistul cu cele mai multe vizualizări pentru un DJ set live și cel mai apreciat DJ pe platforma Facebook.

ABOVE & BEYOND sunt cei mai dedicați DJ-i/Producători din industria trance și au încercat în permanență să depășească limitele standardelor impuse de un anume stil din muzica electronică. Jono Grant, Tony McGuiness și Paavo Siljamäki sunt cei trei britanici din spatele celui mai respectat proiect trance. De la producții orientate spre genul trance până la albume acustice, Above & Beyond au acoperit tot; în 2016 au fost nominalizați la Grammy, la categoria Best Dance Recording cu „We’re All We Need”, iar în 2018 „Northern Soul” a ajuns în aceeași listă de nominalizați la premiile Grammy.

ALOK e cel mai bine plasat DJ brazilian în clasamentul Top 100 DJ Mag. În 2020 a ajuns în primii 5 ai lumii, marcând o urcare de clasament de 6 poziții. Încă de la primulsucces, “Hear Me Now”, brazilianul s-a focusat și pe producția muzicală și pe aparițiile live pe mainstage-ul marilor evenimente din lume, în anul 2017 revista Forbes incluzându-l în lista celor mai influente persoane cu vârsta sub 30 de ani.

Nu putem vorbi despre industria muzicii electronice fără să ne referim la un artist care a depășit bariere convenționale în materie de muzică și look: multi premiatul cu platină, DJ SNAKE. Francezul care a debutat în 2013 cu „Bird Machine” și „Turn Down for What”, a semnat o colaborare cu Diplo și solista MØ pentru una dintre cele mai bine vândute piese dance, „Lean On”.

Trupa rock THE SCRIPT se va afla pentru a doua oară în lineup-ul unui festival din România. După un concert live în 2018 la cea de-a doua ediție Neversea, solistul Daniel O’Donoghue a declarat „Românii ne-au dat fiori pe şira spinării”. Pe Cluj Arena membrii trupei The Script vor cânta piese live precum „The Man Who Can’t Be Moved”, „Breakeven”, „For the First Time”, „Nothing”, „Hall of Fame” sau „Superheroes”, piese cu care au intrat în clasamentele din întreaga lume.

Globurile de Aur 2021 | ”The Father”, ”Mank” şi ”The Undoing”, între nominalizaţi. Lista completă a selecţiilor

Globurile de Aur 2021 - ”The Father”, ”Mank” şi ”The Undoing”, între nominalizaţi. Lista completă a selecţiilor

 

Lungmetrajele “The Father”, “Mank” şi “The Trial of the Chicago 7” şi producţiile de televiziune ”The Undoing”, ”The Crown”, ”Ozark” şi ”Normal People” se numără între principalii candidaţi la ediţia de anul acesta a Globurilor de Aur.

Trofeele pentru 25 de categorii – film şi televiziune – sunt acordate în urma votului celor aproximativ 90 de membri ai Asociaţiei Presei Străine de la Hollywood.

Actriţele Tina Fey şi Amy Poehler vor prezenta cea de-a 78-a gală de decernare a Globurilor de Aur din New York şi Los Angeles, o premieră în istoria premiilor acordate de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA).

Satchel şi Jackson Lee, copiii cineastului Spike Lee, sunt ambasadorii galei de anul acesta.

Ceremonia de anul acesta va fi transmisă live de NBC pe 28 februarie, de la ora 8 p.m. ET (luni, ora României 03:00).

Lungmetrajele „1917”, regizat de Sam Mendes, şi „Once Upon a Time… in Hollywood”, de Quentin Tarantino, au fost desemnate marile câştigătoare ale celei de 77-a gale a premiilor Globurile de Aur, unde serialele „Succession” şi „Fleabag” şi miniseria „Chernobyl” s-au impus între programele de televiziune.

Pentru prima dată în istoria Globurilor de Aur, trei femei au fost nominalizate la categoria regie: Chloe Zhao (”Nomadland”), Emerald Fennell (”Promising Young Woman”) şi Regina King (”One Night in Miami”). Ava DuVernay este regizoarea care a fost cel mai recent selectată la această categorie, pentru „Selma”, în 2015.

Cât priveşte lungmetrajele, ”Mank” al lui David Fincher a primit şase nominalizări, iar „The Trial of the Chicago 7” al lui Aaron Sorkin a obţinut cinci selecţii. Ele sunt urmate de ”The Father”, ”Nomadland” şi ”Promising Young Woman”, cu patru selecţii.

Între programele de televiziune, ”The Crown” s-a impus cu şase, urmat de ”Schitt’s Creek”, cu cinci, ”Ozark” şi ”The Undoing”, cu câte patru.

Netflix a primit 20 de nominalizări ca distribuitor de programe TV şi 22 de selecţii, pentru film.

Lista nominalizărilor

FILM

Cel mai bun film – dramă: “The Father” (Sony Pictures Classics), “Mank” (Netflix), “Nomadland” (Searchlight Pictures), “Promising Young Woman” (Focus Features), “The Trial of the Chicago 7” (Netflix)

Cel mai bun film – comedie/musical: “Borat Subsequent Moviefilm” (Amazon Studios), “Hamilton” (Walt Disney Pictures), “Palm Springs” (Neon), “Music”, “The Prom” (Netflix)

Cea mai bună actriţă într-un film – dramă: Viola Davis (“Ma Rainey’s Black Bottom”), Andra Day (“The United States vs. Billie Holiday”), Vanessa Kirby (“Pieces of a Woman”), Frances McDormand (“Nomadland”), Carey Mulligan (“Promising Young Woman”)

Cel mai bun actor într-un film – dramă: Riz Ahmed (“Sound of Metal”), Chadwick Boseman (“Ma Rainey’s Black Bottom”), Anthony Hopkins (“The Father”), Gary Oldman (“Mank”), Tahar Rahim (“The Mauritanian”)

Cea mai bună actriţă într-un film – comedie/ musical: Maria Bakalova (“Borat Subsequent Moviefilm”), Michelle Pfeiffer (“French Exit”), Anya Taylor-Joy (“Emma”), Kate Hudson (“Music”), Rosamund Pike (“I Care a Lot”)

Cel mai bun actor într-un film – comedie/ musical: Sacha Baron Cohen (“Borat Subsequent Moviefilm”), James Corden (“The Prom”), Lin-Manuel Miranda (“Hamilton”), Dev Patel (“The Personal History of David Copperfield”), Andy Samberg (“Palm Springs”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un film: Glenn Close (“Hillbilly Elegy”), Olivia Colman (“The Father”), Jodie Foster (“The Mauritanian”), Amanda Seyfried (“Mank”), Helena Zengel (“News of the World”)

Cel mai bun actor în rol secundar într-un film: Sacha Baron Cohen (“The Trial of the Chicago 7”), Daniel Kaluuya (“Judas and the Black Messiah”), Jared Leto (“The Little Things”), Bill Murray (“On the Rocks”), Leslie Odom, Jr. (“One Night in Miami”)

Cel mai bun regizor: Emerald Fennell (“Promising Young Woman”), David Fincher, “Mank” (Netflix), Regina King, “One Night in Miami” (Amazon Studios), Aaron Sorkin, “The Trial of the Chicago 7” (Netflix), Chloé Zhao, “Nomadland” (Searchlight Pictures)

Cel mai bun scenariu: “Promising Young Woman” (Focus Features), “Mank” (Netflix), “The Trial of the Chicago 7” (Netflix), “The Father” (Sony Pictures Classics), “Nomadland” (Searchlight Pictures)

Cel mai bun film de animaţie: “The Croods: A New Age” (Universal Pictures), “Onward” (Walt Disney Pictures), “Over the Moon” (Netflix), “Soul” (Walt Disney Pictures), “Wolfwalkers” (Cartoon Saloon)

Cel mai bun film în limbă străină: “Another Round/ Dunk” (Danemarca), de Thomas Vinterberg, “La Llorona” (Guatemala), de Jayro Bustamante, “The Life Ahead/ La vita davanti a sé” (Italia), de Edoardo Ponti, “Minari” (SUA, Coreea de Sud), de Lee Isaac Chung, “Two of Us/ Deux” (Franţa), de Filippo Meneghetti

Cea mai bună coloană sonoră: “The Midnight Sky” (Netflix) – Alexandre Desplat, “Tenet” (Warner Bros.) – Ludwig Göransson, “News of the World” (Universal Pictures) – James Newton Howard, “Mank” (Netflix) – Trent Reznor, Atticus Ross, “Soul” (Pixar) – Trent Reznor, Atticus Ross, Jon Batiste

Cel mai bun cântec original:

“Fight for You” din “Judas and the Black Messiah” (Warner Bros.) – H.E.R., Dernst Emile II, Tiara Thomas

“Hear My Voice” din “The Trial of the Chicago 7” (Netflix) – Daniel Pemberton, Celeste

“Io Si (Seen)” din “The Life Ahead” (Netflix) – Diane Warren, Laura Pausini, Niccolò Agliardi

“Speak Now” din “One Night in Miami” (Amazon Studios) – Leslie Odom Jr, Sam Ashworth

“Tigress & Tweed” din “The United States vs. Billie Holliday” (Hulu) – Andra Day, Raphael Saadiq

TELEVIZIUNE

Cel mai bun serial – dramă: “The Crown” (Netflix), “Lovecraft Country” (HBO Max), “The Mandalorian” (Disney Plus), “Ozark” (Netflix), “Ratched” (Netflix)

Cel mai bun serial – comedie/ musical: “The Flight Attendant” (HBO Max), “The Great” (Hulu), “Schitt’s Creek” (CBC), “Emily in Paris” (Netflix)
“Ted Lasso” (Apple TV Plus)

Cea mai bună miniserie/ film de televiziune: “Normal People” (Hulu/BBC), “The Queen’s Gambit” (Netflix), “Small Axe” (Amazon Studios/BBC), “The Undoing” (HBO), “Unorthodox” (Netflix)

Cea mai bună actriţă într-o miniserie sau film de televiziune: Cate Blanchett (“Mrs. America”), Shira Haas (“Unorthodox”), Nicole Kidman (“The Undoing”), Anya Taylor-Joy (“The Queen’s Gambit”), Daisy Edgar-Jones (“Normal People”)

Cel mai bun actor într-o miniserie sau film de televiziune: Bryan Cranston (“Your Honor”), Jeff Daniels (“The Comey Rule”), Hugh Grant (“The Undoing”), Ethan Hawke (“The Good Lord Bird”), Mark Ruffalo (“I Know This Much Is True”)

Cea mai bună actriţă într-un serial – dramă: Olivia Colman (“The Crown”), Jodie Comer (“Killing Eve”), Emma Corrin (“The Crown”), Laura Linney (“Ozark”), Sarah Paulson (“Ratched”)

Cel mai bun actor într-un serial – dramă: Jason Bateman (“Ozark”), Josh O’Connor (“The Crown”), Bob Odenkirk (“Better Call Saul”), Al Pacino (“Hunters”), Matthew Rhys (“Perry Mason”)

Cea mai bună actriţă într-un serial – comedie: Lily Collins (“Emily in Paris”), Kaley Cuoco (“The Flight Attendant”), Elle Fanning (“The Great”), Jane Levy (“Zoey’s Extraordinary Playlist”), Catherine O’Hara (“Schitt’s Creek”)

Cel mai bun actor într-un serial – comedie: Don Cheadle (“Black Monday”), Nicholas Hoult (“The Great”), Eugene Levy (“Schitt’s Creek”), Jason Sudeikis (“Ted Lasso”), Ramy Youssef (“Ramy”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial, miniserie sau film de televiziune: Gillian Anderson (“The Crown”), Helena Bonham Carter (“The Crown”), Julia Garner (“Ozark”), Annie Murphy (“Schitt’s Creek”), Cynthia Nixon (“Ratched”)

Cel mai bun actor secundar într-un serial, miniserie sau film de televiziune: John Boyega (“Small Axe”), Brendan Gleeson (“The Comey Rule”), Dan Levy (“Schitt’s Creek”), Jim Parsons (“Hollywood”), Donald Sutherland (“The Undoing”).

Premiul onorific „Cecil B. DeMille” – Jane Fonda

Premiul onorific „Carol Burnett” – Norman Lear

Prima statuetă de tip Venus din România, veche de 17.000 de ani, va fi expusă publicului

 

Cercetătorii şi arheologii de la Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologie în Paleolitic, din cadrul Complexului Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” din Târgovişte, anunţă că a descoperit, prin săpături arheologice, într-o nouă aşezare paleolitică  (denumită Piatra Neamţ 1), prima statuetă de tip Venus din ţara noastră, în data de 21 iunie 2019.

Pentru precizarea vârstei exacte a statuetei, au fost realizate câteva serii de datări radiocarbon AMS în două laboratoare diferite, Beta Analytic din SUA şi RoAMS, laborator al Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleara Horia Hulubei. Astfel, rezultatul datărilor AMS a oferit vârsta de 17.000 de ani.

„Aceasta înseamnă că ne aflăm în faţa celei mai vechi sculpturi în piatră din România şi din această parte a Europei, precum şi printre cele mai importante descoperiri paleolitice din Europa.

O caracteristică excepţională a statuetei de la Piatra Neamţ este oferită de conservarea intactă a acesteia, mai ales că marea majoritate a statuetelor paleolitice din piatră descoperite până în prezent au fost găsite în stare mai mult sau mai puţin fragmentară”, se arată într-un comunicat al Curţii Domneşti de la Târgovişte.

Realizată din gresie, statueta măsoară circa 10 cm şi păstrează urme diverse de prelucrare. După 100 de ani de la recuperarea celebrei statuete paleolitice de la Willendorf din Austria, considerată acum simbol naţional, noua descoperire de la Piatra Neamţ contribuie substanţial la îmbogăţirea patrimoniului paleolitic cu un obiect de artă remarcabil.

Venus de Piatra Neamţ va fi expusă pentru prima dată publicului în data de 18 decembrie 2019 la ora 11:00, la sediul Muzeului Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic   În această lună muzeul împlineşte 6 ani de la înfiinţare.

CINEMA | ,,Bătălia de la Midway” se dă din 15 noiembrie pe marile ecrane. VIDEO TRAILER!

 

Regizorul filmelor ,,2012″ şi ,,Independence Day”, Roland Emmerich, revine din15 noiembrie pe marile ecrane cu ,,Bătălia de la Midway”, o producţie grandioasă bazată pe evenimente reale, cu o distribuţie incredibilă.

Cu Woody Harrelson, Luke Evans, Patrick Wilson, Mandy Moore, Dennis Quaid, Ed Skrein, Aaron Eckhart şi Nick Jonas în rolurile principale, „Bătălia de la Midway” este o producție grandioasă, care urmăreşte povestea adevărată a victoriei purtate de curajoşii piloţi şi comandanți de pe flota americană care, deşi depășiți numeric, au reușit să învingă un adversar incredibil de puternic.

În timpul luptei pentru democrație și libertate, armata SUA a distrus flota japoneză în bătălia de la Midway, o confruntare epică purtată în aer și pe apă care i-a condus pe Aliați către victorie și a schimbat cursul evenimentelor în Pacific în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial.

,,Sunt încântat că am avut ocazia să spun această poveste deoarece tinerii reprezentanţi ai actualei generaţii nu ştiu mereu întâmplările care le-au adus în prezent libertatea. Cred că fără cei care au luptat în al doilea război mondial, lumea noastră ar fi foarte diferită. Mulţi oameni au murit pentru această cauză şi au luptat împortiva fascismului, iar în prezent avem tendinţa să uităm aceste lucruri. Aici intervin filmele care onoreaza aceste lupte si pe cei care au dat totul pentru ele”, a concluzionat regizorul Roland Emmerich.

Distribuit de Vertical Entertainment, filmul „Bătălia de la Midway” are premiera pe marile ecrane din țară începând cu 15 noiembrie.

VIDEO | Ce a rămas în urma incendiului de la Silence Club Bamboo din Mamaia

Ore în şir s-au luptat pompierii ISU Dobrogea cu flăcările care au mistuit fostul Club Bamboo, actual Silence, din Mamaia Nord. La faţa locului au ajuns şi criminaliştii.

În numai opt minute de la apelul la 112, primul echipaj de pompieri a ajuns la Clubul Silence, fost Bamboo, din Mamaia Nord.

Oficialii ISU Dobrogea spun că incendiul a fost anunţat târziu, astfel că flăcările s-au propagat cu repeziciune până la intervenţia salvatorilor.

În total, peste 70 de pompieri din cadrul ISU Dobrogea şi din cadrul a două servicii private (Rompetrol şi Oil Terminal) s-au luptat cu flăcările care ameninţau să se extindă şi la alte cluburi aflate în zonă. Conform ISU Dobrogea, Clubul Silence era închis oficial, aici nu existau indicii că s-ar desfăşura activităţi specifice.

Cu toate acestea, surse apropiate anchetei spun că noaptea trecută ar fi fost câteva persoane în interiorul clubului. Rămâne să se stabilească cine erau şi ce făceau acolo. Aceleaşi surse spun că pompierii au scos din club, în timpul intervenţiei, două persoane, de aceea la faţa locului au ajuns şi criminaliştii.

Deocamdată nu s-a precizat nicio cauză a incendiului. Imaginile surprinse ziua arată că nu a mai rămas nimic din clubul de fiţe din Mamaia Nord.

Pompierii încă sunt la faţa locului şi se asigură că nu mai există nicio sursă de pericol. Apoi, proprietarii clubului vor fi cei care trebuie să intervină pentru a degaja materialele arse.

20 iulie 1969 – 50 de ani de la primul pas al omului pe Lună

Astronautul american Neil Armstrong devenea, pe 20 iulie 1969, primul om care a păşit pe Lună, la patru zile de la lansarea misiunii Apollo 11. A rostit apoi ceea ce va deveni una dintre cele mai celebre fraze din istorie: „Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire”.

Imaginea articolului 20 iulie 1969 - 50 de ani de la primul pas al omului pe Lună

20 iulie 1969 – 50 de ani de la primul pas al omului pe Lună

Pe 16 iulie 1969, era lansată de la Centrul Spaţial Kennedy din SUA misiunea Apollo 11. Pe 20 iulie 1969, la ora 20.17.40 UTC, modulul lunar a aselenizat, în zona numită Mare Tranquillitatis.

Neil Armstrong a coborât pe suprafaţa lunară şase ore şi jumătate mai târziu, sub privirile a aproximativ 650 de milioane de telespectatori de pe tot cuprinsul globului. A rostit apoi probabil una dintre cele mai cunoscute fraze din istorie: „Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire”.

Edwin (Buzz) Aldrin a devenit, după câteva minute, cel de-al doilea om care a păşit pe Lună.

Până în zilele noastre, pe Lună au fost doar 12 astronauţi, cel mai recent în anul 1972, potrivit unui comunicat al Agenţiei Spaţiale Române (ROSA).

Programul Artemis, coordonat de NASA în colaborare cu o serie de parteneri internaţionali, printre care şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA), din care România face parte ca Stat Membru, îşi propune să schimbe acest lucru până în 2024. Aceasta este data planificată pentru aselenizarea Artemis 3, care va avea printre membrii echipajului şi prima femeie ce va păşi pe satelitul natural al Pământului. Programul Artemis îşi propune, de asemenea, să deschidă calea unei prezenţe umane pe termen lung pe Lună şi posibilitatea de exploatare comercială a acesteia, inclusiv prin zboruri private.

O serie de evenimente aniversare adresate publicului larg au loc pe teritoriul României sub egida Uniunii Astronomice Internaţionale. Cei interesaţi pot accesa un calendar al manifestărilor organizate de instituţii de învăţământ, asociaţii şi cluburi independente la adresa https://www.moonlanding50.org/lunarevents.

Câteva lucruri mai puţin cunoscute despre misiunea Apollo 11

Momentul care a marcat o epocă de aur din istoria explorării spaţiale a fost decis cu doar opt ani înainte, în 1961, când preşedintele american John F. Kennedy a promis Congresului că va duce un om pe Lună înainte de sfârşitul acelei decade, potrivit Reuters.

Armstrong aproape că nu a supravieţuit antrenamentului

Neil Armstrong se pregătea pentru a fi comandant de rezervă al misiunii Apollo 9, cu un an înainte de Apollo 11, într-un simulator, la Baza Aeriană Ellington din Houston. Aflat la o înălţime de 60 de metri, a pierdut controlul modulului lunar şi a decis să se ejecteze. Câteva secunde mai târziu, modulul s-a prăbuşit şi a luat foc, în timp ce Armstrong a plutit în siguranţă ajutat de o paraşută.

Femeile din spatele misiunii

Cercetătorul matematician Katherine Johnson de la NASA a realizat calculele pentru traiectoria misiunii Apollo 11. A fost una dintre puţinele afro-americane angajate drept „computere umane” pentru a verifica calculele la National Advisory Committee for Aeronautics (NACA), agenţia care a precedat NASA. Johnson a calculat şi traiectoria pentru zborul astronautului Alan Shepherd din 1961, primul american care a ajuns în spaţiu. În 2015, a fost recompensată cu Presidential Medal of Freedom, cea mai înaltă distincţie civilă în SUA, iar viaţa sa a fost subiectul filmului lansat în 2016 „Hidden Figures”.

Un buzunar de praf lunar

După ce Neil Armstrong a făcut primul pas pe Lună, a luat o mână de roci şi praf de la suprafaţa acesteia şi le-a pus în buzunarul costumului, ca „mostră de urgenţă”.

Steag fluturând

Steagul american arborat de Neil Armstrong şi Buzz Aldrin ar fi fost personalizat astfel încât să pară că flutură în atmosfera statică a Lunii. Cel mai probabil, steagul a fost culcat la sol, potrivit unor fotografii realizate recent. Buzz Aldrin spune că, atunci când modulul lunar s-a ridicat, gazele de eşapament au culcat steagul la sol.

Roci lunare

Echipa Apollo 11 a colectat aproximativ 21,5 kilograne de roci şi praf lunar. Trei minerale au fost descoperite, armalcolit, tranchilitit şi piroxferoit. Armalcolitul a fost numit după cei trei membri ai misiunii, Armstrong, Aldrin şi Collins, şi ulterior a fost descoperit pe Terra.

Germeni lunari

Pentru a preveni o contaminare cu agenţi patogeni lunari, astronauţii au fost ţinuţi în carantină trei săptămâni, într-un modul din aluminiu special construit, care includea dormitoare, bucătărie şi baie. În cele din urmă, s-a constatat că nu erau organisme vii pe Lună, iar NASA a renunţat la procedura carantinei după misiunea Apollo 14.

Aveţi ceva de declarat?

La sosirea în Honolulu, după aventura extraterestră, membrii Apollo 11 au completat în glumă formularele impuse în epocă de legea vamală şi a migraţiei. Printre obiectele de declarat s-au numărat „roci lunare şi mostre de praf „. Întrebaţi dacă există posibilitatea ca ei să răspîndească vreo boală, aceştia au răspuns: „Rămâne de stabilit”.

Record în istoria televiziunii

Aproximativ 650 de milioane de persoane din lumea întreagă au urmărit momentul aselenizării pe micile ecrane. În epocă, a stabilit un record pentru cel mai urmărit eveniment televizat în SUA.

Costumele spaţiale au fost create de o companie de lenjerie intimă

Playtex, o companie de lenjerie intimă, a fost obligată iniţial să lucreze sub coordonarea unei companii spaţiale, Hamilton Standard, care a propus un costum ce a fost respins. Ulterior, Playtex a câştigat contractul cu NASA. Divizia ILC Dover care s-a desprins din Playtex creează şi în prezent costumele pentru NASA.

Preşedintele Richard Nixon a fost pregătit pentru eşecul misiunii Apollo 11

Cu două zile înainte de aselenizare, cel care se ocupa de discursurile lui Nixon, William Safire, a scris un text care să fie citit în eventualitatea în care Armstrong şi Aldrin ar fi murit. „Aceşti oameni curajoşi, Neil Armstrong şi Edwin Aldrin, ştiu că nu mai au speranţă de recuperare. Dar ştiu şi că sacrificiul lor reprezintă o speranţă pentru omenire”, se arată ăn acest text, care în prezent se găseşte la Arhivele Naţionale din SUA.

Six Feet Under pentru prima dată în România, la Rockstadt Extreme Fest 2019

Death metal american la Rockstadt Extreme Fest 2019: Six Feet Under pentru prima dată în România!

SIX FEET UNDER (SUA) vin pentru prima dată în România la Rockstadt Extreme Fest 2019, care va avea loc între 1 – 4 august 2019, la bazele cetății Râșnov.

Unul dintre cele mai cunoscute și mai apreciate nume de pe scena death metal internațională, Six Feet Under a apărut în 1993, în Tampa (Florida) ca proiect personal al lui Chris Barnes (vocalist al Cannibal Corpse la acel moment), împreună cu Allen West (Obituary).

Six Feet Under a luat naștere din dorința de a contura un proiect muzical de death metal care să nu fie doar despre viteză și blast beats, ci să includă și abordări mai groovy sau fragmente muzicale mai lente ori ritmuri mai echilibrate decât cele întâlnite în mod obișnuit la trupele death metal.

Deși mai puțin șocante față de versurile Cannibal Corpse, temele abordate de Chris sunt la fel de actuale – violență, subiecte politice, critica guvernului sau alte subiecte aflate pe agenda publică.

Cu 12 albume la activ, trupa a fost inclusă în top 4 cel mai bine vândute formații de death metal americane, potrivit Nielsen Soundscan, ajungând în Billboard Charts chiar cu albumul de debut numit „Haunted” (1995).

Noutățile nu au întârziat să apară, în 1996, grupul lansând EP-ul „Alive and Dead”, urmat un an mai târziu de cel de-al doilea album „Warpath”.

Forța creativă a trupei a continuat, astfel încât în 1999 apare materialul cu numărul trei, intitulat „Maximum Violence”, un album plin de forță, ritmuri alerte, animate de versuri virulente.

Materialul a fost foarte bine primit de public și de critica de specialitate, fiind vândut în peste 100.000 de exemplare în întreaga lume, un rezultat ce nu fusese atins de multă vreme de vreo trupă de death metal.

La numai un an distanță, Six Feet Under și-au susprins fanii cu un nou album, „Graveyard Classics”, un material compus integral din cover-uri după unele dintre cele mai cunoscute piese (precum „Sweet Leaf” – Black Sabbath, „Smoke on the Water” – Deep Purple sau „Purple Haze” – Jimi Hendrix), reinterpretate într-o manieră death metal.

Cel de-al patrulea material de studio, „True Carnage” (2001) a adus a abordare nouă față de lucrurile cu care trupa își obișnuise fanii: un material dinamic, cu vibe-uri groovy, alternate cu fragmente dure, dar și pe Ice-T ca guest-artist.

Ca urmare a mixului interesant, „True Carnage” a urcat pe locul 18 în Billboard Heatseeker. Albumul a fost completat de turnee pe continentul american, avându-i pe Skinless și Sworn Enemy ca suport, de un tur de forță împreună cu Hatebreed și de prezența la festivaluri europene, alături de nume precum Kataklysm sau Dying Fetus.

Anul 2003 a adus un nou album, „Bringer of Blood”, un material profund întunecat, completat în 2004 de „Graveyard Classics 2”, un album concentrat pe reinterpretarea materialului „Back in Black” al AC/CD (1980), de „13” (2005) și de „Commandment” (2007) descris ca având „melodii death metal foarte heavy, care te prind, dar care te surprind în același timp prin muzicalitatea lor”.

În același an, Six Feet Under au urcat pe scena Metalfest și au pornit în turneu alături de Finntroll, Belphegor și Nile.

Inspirația muzicală a continuat, astfel că în 2012 trupa a lansat cel de-al nouălea material, „Undead”, urmat la distanță de numai un an de „Unborn”, de „Crypt of the Devil” (2015) și de un nou album de cover-uri, „Graveyard Classics IV: The Number of the Priest” (2016).

Anul 2017 a adus cu sine  „Torment”, iar anul următor un EP disponibil în format digital, intitulat  „Unburied”, care conținea materiale nepublicate până atunci, dar care fuseseră inițial scrise pentru diferite albume din trecut. Tot anul trecut, Chris Barnes a anunțat că trupa lucrează deja la un nou material.

La Rockstadt Extreme Fest 2019, Six Feet Under (SUA) va urca pe scena de la poalele Cetății Râșnov alături de: Walking Dead On Broadway (Ger), Katatonia (Suedia), Onslaught (Marea Britanie), Accept (Germania), Crystal Lake (Japonia), Sworn Enemy (SUA), Soilwork (Suedia), Dimmu Borgir (Norvegia), Bloodbath (Suedia), Clawfinger (Suedia), 1349 (Norvegia), Mortem (Norvegia), Bölzer (Elveția), Mgła (Polonia), Candlemass (Suedia), Paradise Lost (Marea Britanie), Hypocrisy (Suedia), Asphyx (Finlanda), Unearth (SUA), Adept (Suedia), Schammasch (Elveția), Ektomorf (Ungaria) și de Korpiklaani (Finlanda), OMEGA DIATRIBE (Ungaria) și ARCHAIC (Ungaria). Noi nume de pe scena muzicală internațională vor fi anunțate în curând.

Abonamentele pentru ediția 2019 s-au pus în vânzare în rețeaua iaBilet și pe iabilet.ro.

Perioadele de vânzare a abonamentelor la REF 2019 sunt:

  • Pre-sale 6: include 1.000 de abonamente cu prețul de 360 lei/ buc., valabil până la epuizare, dar nu mai târziu de 16 iunie 2019;
  • După data de 16 iunie 2019 și în timpul festivalului abonamentele vor costa 390 lei/ buc.

Pentru Rockstadt Extreme Fest 2019 vor fi disponibile și bilete pe zi, care vor fi puse în vânzare aproximativ cu 1 lună înainte de începerea festivalului la pretul de 220 lei. Mai multe detalii despre acestea vor putea fi oferite în la acel moment.

 Copiii cu vârste de până la 12 ani vor avea acces gratuit în interiorul festivalului dacă vor fi însoțiți de un părinte sau tutore legal cu abonament sau bilet valid.

Cea de-a șaptea ediție a Rockstadt Extreme Fest, unul din cele mai importante evenimente metal din Europa de Sud Est si cel mai cunoscut festival de metal din Romania, va avea loc la poalele Cetății Râșnov – terenul de Biatlon de la baza cetății.

Facebook event Rockstadt Extreme Fest 2019:

http://bit.ly/RockstadtExtremeFest2019_FacebookEvent

 

Destinatii Interne | 10 motive să vizitezi Munţii Măcinului. Este locul unde păşeşti pe roci mai vechi ca dinozaurii. TRASEE TURISTICE! CAZARE

Cel mai puternic punct de atracţie de pe harta Dobrogei de nord, în afara Deltei Dunării, îl reprezintă Munţii Măcinului.

Aceştia sunt vestigiile Hercinicilor, cel mai vechi lanţ muntos din România. La Măcin calci pe roci de sute de milioane de ani, care datează dinaintea dinozaurilor.

O serie de motive îndeamnă la cunoaşterea şi vizitarea Munţilor Măcinului, aflaţi în nordul Dobrogei, pe teritoriul judeţului Tulcea.

Cel mai înalt vârf este Ţuţuiatu, de 467 metri înâlţime.  La Centrul de Informare şi Vizitare al Administraţiei Parcului Naţional Munţii Măcinului situat în Greci, comuna situată la poalele munţilor, la doar 16 kilometri de oraşul Măcin, veţi primi amănunte extrem de interesante despre cei mai vechi munţi ai României, mai bătrâni decât dinozaurii.

CUM AJUNGEM DIN BUCURESTI!

Bucuresti – Braila -Smardan (bac) – Macin – Greci – Cerna – Hirsova – A2 – Bucuresti

*BAC  operează 24 ore, 7 zile pe săptămână

  • Traversarea se efectuează din jumătate în jumătate de oră, din ambele maluri, în intervalul 6:00-22:00;
    – Programul poate suferi modificări din cauza condiţiilor meteorologice şi a cotelor apelor Dunării. În aceste condiţii programul traversărilor va fi afişat la Casa de Bilete.
  • În intervalul 22:00-05:30 se efectuează traversări în regim de curse speciale;

Pret informativ, 25 ron pt autoturism / sens!

Tot aici veţi vedea o dioramă făcută chiar de specialiştii parcului.

Sunt 10 trasee pe care drumeţii se pot aventura în Munţii Măcinului: Valea Jijilei, Culmea Pricopanului, Vârful Crapcea, Cozluk, Dealul cu drum, Ţuţuiatu, Valea vinului, Poveştile Măcinului, Turism ecvestru, Cicloturism. 

Traseele sunt marcate de administraţia parcului şi pot fi străbătute cu ghizi sau cu însoţitori care cunosc bine locul.

TRASEE TURISTICE: AICI!

Zece motive să vizitezi Munţii Măcinului

Iată doar 10 argumente pentru care trebuie să veniţi într-o excursie în Munţii Măcinului: 

1. Munţii Măcinului reprezintă vestigii ale Lanţului Hercinic – cea mai veche formaţiune muntoasă din România. În Măcin se găsesc roci vechi de sute de milioane de ani, mult mai vechi decât primii dinozauri de pe Pământ – arată specialiştii de la Parcul Naţional Munţii Măcinului. 

2. Pe o suprafaţă de aproape 26.000 hectare se întind două situri Natura 2000: Munţii Măcinului (pentru plante, insecte, amfibieni, reptile şi mamifere) şi Măcin-Niculiţel (pentru păsări), care constituie habitatul unor specii rare, protejate de legislaţia internaţională. 

 

3. Flora este comparabilă cu flora bogată a insulelor Creta şi Corsica, numărul plantelor superioare de aici reprezentând peste 19% din flora europeană.

4. Munţii Măcin şi împrejurimile lor sunt singurele zone din România unde încă mai există suprafeţe importante de vegetaţie naturală de stepă, care nu se găseşte nici în Balcani şi este foarte rară acum în Europa 

5. În Parcul Naţional Munţii Măcinului trăieşte 50% din avifauna României (însemnând 181 de specii de păsări) şi 50% din flora României (1.900 specii de plante)

6. Pădurea de fag este unică în lume datorită speciei de fag dobrogean care creşte numai aici 

7. Doar aici vezi specia de bujor dobrogean, bujorul fiind propus de activiştii de patrimoniu (La Blouse Roumaine) pentru a fi declarat floare naţională a României

8. Aici există Sfinxul dobrogean, o stâncă al cărei relief seamănă izbitor cu Sfinxul din Bucegi

9. Aici sălăşluieşte balaurul dobrogean, cel mai mare şarpe din România (2,60 metri maximum)

10. Munţii Măcinului sunt situaţi pe calea de migraţie Via Pontica şi este singurul loc din ţară unde pot fi observate anual în migraţie peste 30.000 exemplare de păsări cu zbor planat, dintre care peste 10.000 păsări răpitoare şi restul berze albe.

Numărul speciilor de păsări răpitoare ce pot fi observate în migraţie este mai mare decât oriunde în Europa, cu 29 specii de răpitoare. 

Sursa Parcul Naţional Munţii Măcinului.

CAZARE

La adresa 1 Decembrie Nr. 67 – 69 găsiți o intrare plină de flori și de verdeață. Din luna octombrie 2018, dacă veți urca la etajul 1, după ce treceți de o colecție de tablouri de artă naivă, veți găsi 3 camere duble (100 de lei fiecare/noapte) și un apartament nedecomandat (160 de lei).

Contact: Nicoleta Constantin – 0740 239 060

Unde te poți caza în zona Măcinului

Unde te poți caza în zona Măcinului

Unde te poți caza în zona Măcinului

Unde te poți caza în zona Măcinului

 

Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril – Măcin

Pe strada 1 Decembrie, la numărul 31, în spatele clădirii cu două turle, așa cum a glumit preotul Lungu Florin, se află o unitate de cazare cu șase camere duble (75 de lei/noapte), cu baia pe hol. Încăperile sunt denumite în funcție de desenele de pe pereți: „Ștergarul dobrogean”, „Hora dobrogeană”, „Bujorul dobrogean” sau „Buchetul”. În clădire se află o sală de conferință cu bibliotecă și TV și o sală de mese. Pentru grupuri mari pot fi pregătite primele două mese din zi.

Contact: Preotul Lungu Florin – 0742 011 404

Unde te poți caza în zona Măcinului

 

Unde te poți caza în zona Măcinului

Unde te poți caza în zona Măcinului

 

Pensiunea Turist 2* – Măcin

Vechiul Hotel Turist, devenit acum pensiune, are șapte camere duble (100 de lei/noapte), trei camere triple (150 de lei) și un apartament (200 de lei).

Contact: 0240/571550

Unde te poți caza în zona Măcinului

Unde te poți caza în zona Măcinului

Unde te poți caza în zona Măcinului

Unde te poți caza în zona Măcinului

 

Casa Haralambie – Greci

Bucătăria și terasa și unele din camerele Casei Haralambie au vedere direct spre vârful Țuțuiatu, cel mai înalt din Munții Măcinului (467 m). Unitatea de cazare dispune de cinci camere duble, din care două cu un fotoliu extensibil și două cu paturi separate. Băile sunt în curte, dar dotate cu tot ce ai nevoie, mai ales cu boilere. Tot în curte este și o rulotă cu trei locuri. Tariful pentru fiecare din cele cinci camere și pentru rulotă este de 80 de lei pe noapte în cursul săptămânii și 90 de lei în weekend.

Contact: George Haralambie – 0753.418.781

FOTO Unde te poți caza în zona Măcinului

FOTO Unde te poți caza în zona Măcinului

FOTO Unde te poți caza în zona Măcinului

FOTO Unde te poți caza în zona Măcinului

FOTO Unde te poți caza în zona Măcinului

FOTO Unde te poți caza în zona Măcinului

 

Matetovici Matei – Greci 

Pe strada Bisericii, la numărul 22, găsiți curtea mare, plină de verdeață, unde nea Matei își primește turiștii. Are patru camere duble (80 de lei) și trei triple (una cu trei paturi și altele două cu fotolii – 100 de lei). Patru din aceste camere au baie. Dacă vreți mâncare, domnul Matetovici vă poate pregăti toate cele trei mese ale zilei, cu produse din bătătură: legume din solar și cele necesare de la animalele din ogradă (porci și găini), iar pentru desert puteți alege dintre cele patru soiuri de struguri de masă. Se rezolvă și cu borșul de pește, numai să anunțați cu o zi înainte, ca să dea de veste pescarilor.

Contact: Matetovici Matei – 0747 550 690

 FOTO Unde te poți caza în zona Măcinului

 FOTO Unde te poți caza în zona Măcinului

 FOTO Unde te poți caza în zona Măcinului

 FOTO Unde te poți caza în zona Măcinului

 FOTO Unde te poți caza în zona Măcinului

 

Camping La Livada – Greci 

Am campat acum vreo trei ani aici cu niște prieteni și ne-am simțit super. Chiar am zis că o să-mi mai iau o dată cortul și, în loc să dorm în camera mea de la Măcin, să înnoptez în camping. Acum, domnul Ghioc a mai renovat, a mai construit și arată și mai fain.

Campingul are șapte căsuțe, cu locuri de la două persoane la patru, din care trei camere cu toaletă afară (două dușuri, două WC-uri). Casa mare, cu un gazon verde crud în față, poate găzdui cinci persoane în cele trei camere (două duble și una triplă). Baia este comună.

Căsuțele fără baie costă 70 de lei pe noapte, iar celalalte au prețuri de la 80 de lei (cameră dublă) până la 100 de lei (pentru trei și patru persoane). Camerele din casă costă 80 de lei.

În camping sunt mai multe spații de luat masa, o bucătărie cu de toate și loc pentru corturi.

Contact: Petrică Ghioc – 0747 34 44 52

 FOTO Unde te poți caza în zona Măcinului

 FOTO Unde te poți caza în zona Măcinului

 FOTO Unde te poți caza în zona Măcinului

 FOTO Unde te poți caza în zona Măcinului

 

Turtle Camp – Greci 

Fix la intrare în Greci, pe partea stângă, este un camping în care încap, printre meri și cireși, în jur de 60 de corturi. Turtle Camp dispune de toalete, dușuri cu apă caldă, grătar, pubele pentru colectarea separată a deșeurilor (Bravo!) și zone de luat masa. Taxa este de 20 de lei pe noapte de adult și de 10 lei pe noapte pentru copiii peste 5 ani.

Contact: Adrian Matetovici – 0743 646 256

 FOTO Unde te poți caza în zona Măcinului

 FOTO Unde te poți caza în zona Măcinului

 FOTO Unde te poți caza în zona Măcinului

 FOTO Unde te poți caza în zona Măcinului

 FOTO Unde te poți caza în zona Măcinului

 

Agropensiunea Valea Fagilor – Luncavița 

Am scris povestea Agropensiunii Valea Fagilor aici. Pe scurt, casa e complet accesibilă persoanelor cu dizabilități (printre singurele agropensiuni din România ce respectă această condiție) și are trei camere duble, cu băi, bucătărie și terasă. Lista activităților pe care le puteți face prin intermediul agropensiunii e lungă, de la ciclism și tururi culturale până la pescuit și teren de tenis, iar meniul e plin de produse tradiționale. O noapte de cazare costă 100 de lei pe cameră.

Contact: Marian Ilie – 0744.506.822

 FOTO Unde te poți caza în zona Măcinului

 FOTO Unde te poți caza în zona Măcinului

 FOTO Unde te poți caza în zona Măcinului

 

 

Agropensiunea Cetățuia – Luncavița 

Fix în spatele agropensiunii (sau mă rog, în lateralul ei) este pădurea, așa că aerul e tare plăcut și răcoros. Casa are patru camere duble, cu baie, la care se poate adăuga un pat suplimentar, la nevoie. La cerere, pot fi gătite toate cele trei mese, dar puteți să și încingeți grătarul de afară și să vă gospodăriți cum știți mai bine în bucătăria unității. Cazarea costă 100 de lei de cameră pe noapte.

Contact: 0745 307 870

 FOTO Unde te poți caza în zona Măcinului

 FOTO Unde te poți caza în zona Măcinului

 FOTO Unde te poți caza în zona Măcinului

 FOTO Unde te poți caza în zona Măcinului

sursa:oanaracheleanu.ro

„Avengers: Endgame” – Cel mai bun debut din toate timpurile pentru un film: Peste 1,2 miliarde de dolari, la nivel global

Cel de-al patrulea şi ultimul lungmetraj din franciza „Avengers”, „Endgame”, a debutat cu încasări de 1,2 miliarde de dolari la nivel global, doborând mai multe recorduri, inclusiv cel mai bun debut din toate timpurile al unui film.

Producţia Disney-Marvel s-a clasat pe primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări de 350 de milioane de dolari, însă a avut şi cea mai mare distribuţie din toate timpurile între filmele lansate în teritoriu, scrie Variety.

Patru din cinci bilete de cinema vândute weekendul trecut a fost pentru vizionarea „Avengers: Endgame”.

Acest film a depăşit recordurile de încasări ale „Avengers: Infinity War” (2018) cu aproximativ 100 de milioane de dolari, la nivel nord-american, şi cu 560 de milioane de dolari, la nivel internaţional.

În China, a generat încasări de 329 de milioane de dolari în cele cinci zile de la lansare.

Filmul, regizat de fraţii Anthony şi Joe Russo, are o distribuţie formată din staruri ca Robert Downey Jr., Chris Evans, Mark Ruffalo, Chris Hemsworth, Scarlett Johansson, Jeremy Renner, Don Cheadle, Paul Rudd, Brie Larson, Karen Gillan, Danai Gurira, Bradley Cooper şi Josh Brolin.

Avengers: Endgame” este al 22-lea film din universul cinematografic Marvel, care a fost lansat în 2008 cu „Iron Man”. Toate aceste filme au generat încasări la nivel global de peste 19 miliarde de dolari.

Lungmetrajul a depăşit cifra de 1 miliard de dolari încasări în doar cinci zile de la premieră, faţă de „Avengers: Infinity War”, care a avut nevoie de 11 zile.

Referitor la debutul pe plan internaţional, şi aici filmul deţine un record, cu 859 milioane de dolari încasări, faţă de „Fate of the Furious”, care deţinea recordul cu 443 de milioane de dolari.

„Endgame” a înregistrat şi cel mai bun weekend de debut în 44 de pieţe, între care Australia, China, Coreea de Sud, Brazilia, Mexic, Argentina, Spania şi Marea Britanie şi Irlanda.

După al optulea weekend de la premieră, producţia „Captain Marvel”, semnată tot Disney-Marvel, a urcat două locuri în clasamentul nord-american, până pe doi, cu încasări de 8,1 milioane de dolari.

Filmul horror „The Curse of La Llorona” a coborât, după al doilea weekend de la debutul în fruntea clasamnetului, pe poziţia a treia, cu încasări de 7.5 milioane de dolari.

Drama „Breakthrough”, regizată de Roxann Dawson, a coborât un loc, până pe patru, după al doilea weekend de la lansare, cu 6,3 milioane de dolari încasări.

În al patrulea sfârşit de săptămână de la premieră, lungmetrajul SF „Shazam!” a generat încasări de 5,5 milioane de dolari şi a coborât trei locuri până pe cinci în box office-ul nord-american.

Comedia „Little”, cu Regina Hall, Marsai Martin şi Issa Rae în distribuţie, s-a clasat pe poziţia a şasea, în coborâre un loc, după ce, în al treilea weekend de la lansare, a generat încasări de 3,4 milioane de dolari.

„Dumbo”, adaptarea făcută de Tim Burton pentru Disney, a coborât şi ea un loc, până pe şapte, după al cincilea weekend de la premieră, când a generat încasări de 3,2 milioane de dolari.

Producţiile horror „Pet Sematary” şi, „Us” şi documentarul „Penguins” al lui Disney ocupă locurile opt, nouă şi zece în clasament, cu încasări de 1,29 de milioane de dolari, 1,14 milioane de dolari, respectiv 1 milion de dolari.

FOTO | Designerul Marc Jacobs s-a căsătorit cu iubitul său. Printre cei care au participat la nunta celebrului designer s-au numărat Anna Wintour, Bette Midler, Emily Ratajkowski, Naomi Campbell, Kate Moss, Rachel Zoe, Mya, Lil’ Kim, Rita Ora și mulți alții.

Celebrul designer Marc Jacobs s-a căsătorit cu iubitul său. La eveniment au participat numeroase personalități internaționale.

Designerul american Marc Jacobs, în vârstă de 56 de ani, s-a căsătorit în weekend cu iubitul său, Char Defrancesco.

Cei doi s-au logodit anul trecut. Partenerul de viață al lui Marc jacobs este mai mic cu 18 ani ca acesta. Evenimentul a avut loc la New York, acolo unde au fost prezente numeroase personalități.

Printre cei care au participat la nunta celebrului designer s-au numărat Anna Wintour, Bette Midler, Emily Ratajkowski, Naomi Campbell, Kate Moss, Rachel Zoe, Mya, Lil’ Kim, Rita Ora și mulți alții.

 

 

 

 

 

 

Petrecerea a avut loc la restaurantul The Grill. Tortul cu cinci etaje a impăresionat pe toată lumea prezentă la petrecere.

Pregătiri în stațiunile de pe litoral pentru minivacanța de Paști și 1 Mai. Spații de cazare rezervate încă din ianuarie!

Pregătiri intense pe litoral cu o lună înainte de minivacanţa de Paşti şi 1 Mai. Turiştii încep să-şi caute locuri de cazare, aşa că proprietarii de pensiuni şi de hoteluri se pregătesc să le ofere toate condiţiile pentru petreceri.

Pe litoral sunt aşteptaţi 40 de mii de turişti. Meteorologii spun că va fi vreme caldă şi însorită.

Până când petrecăreții vor face din zi noapte la Vama Veche, doar sunetul uneltelor deranjează liniștea plajelor satului pescăresc.

Sunt pensiuni care nu mai au nicio cameră liberă pentru minivacanța de Paști. Unele și-au găsit clienți încă din ianuarie.

Și în Mamaia se muncește de zor.

Minivacanța începe înainte de Paști și se încheie după 1 Mai. Pentru patroni este un prilej excelent să înceapă sezonul cu câștiguri importante.

De Paști, la Mamaia sunt anunțate festivaluri de muzică electronică pe plajă. Petrecerile din cluburi vor ține cel puțin trei zile și trei nopți.

The 1st of May celebration starts is style, hip-hop style! Fat Joe will provide the rhytm for a party like no other!🎉 @nuba.ro @nuba.beach.club @nuba.cafe #nuba #bucharest #party #fun #dance #happy #dj #music #nightlife #girls #night #dancemusic #joy #appreciatethecrowd#live #love #celebratinglove #celebratinglife

Geplaatst door Nuba Beach Club op Donderdag 14 maart 2019