Opt persoane, reţinute pentru 24 de ore în dosarul şpăgilor de la DRDP Timişoara, printre care şi şeful Direcţiei, Cristian Ispravnic. Una dintre persoanele reţinute, implicată în scandalul şpăgii cerute în 2010 staff-ului AC/DC

Opt persoane au fost puse sub acuzare în dosarul şpăgilor încasate la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, în interesul PSD Arad, acestea fiind reţinute pentru 24 de ore.

Printre cei reţinuţi se află directorul DRDP Timişoara, Cristian Ispravnic, Cristian Horgea, soţul fostului prefect de Arad şi mai mulţi şefi de departamente din DRDP Timişoara care au fost duşi la Bucureşti pentru a fi prezentaţi în faţa magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă.

În acelaşi dosar au calitatea de suspecţi trei parlamentari, doi din Arad şi unul din Caraş- Severin.

Acuzaţiile în acest dosar instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie sunt de luare de mită şi trafic de influenţă, legat de şpăgile care erau primite de angajaţii DRDP Timişoara de la transportatorii care treceau cu camioanele în Ungaria şi cărora, la cântar, în schimbul banilor, li se reduceau, în documente, cantităţile de marfă transportată.

După mai multe ore de audieri, în noaptea de luni spre marţi, procurorii DNA au decis să reţină opt persoane.

Acestea sunt Cristian Ispravnic, directorul DRDP Timişoara, Mircea Lucaciu, şef la Departamentul Venituri al DRDP Timişoara, Mirel Pascu, şef la Juridic în aceeaşi instituţie, precum şi Elisabeta Miuţescu, angajată a Direcţiei, dar şi despre Cristian Horgea, soţul fostului prefect de Arad, responsabil de cântar la Vama Nădlac2, precum şi despre Cristian Dima, lucrător la cântar. Acestora li se adaugă Anca Stoenescu, fost şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, care ar fi răspuns la comenzi politice din partea PSD, şi Alin Vasile Baetan, pentru care ar fi fost aranjat un concurs.

Cristian Ispravnic, şeful DRDP Timişoara, este acuzat de luare de mită, pentru el şi pentru alţii, trafic de influenţă, exercitarea influenţei.

Potrivit anchetatorilor, angajata DRDP Timişoara Elisabeta Miuţescu ar fi luat şpagă de aproximativ 40 de ori.

Tot ea a fost implicată în scandalul din anul 2010 când un membru din staff-ul trupei AC/DC a reclamat că angajaţi ai CNADNR le-au cerut şpagă pentru a le permite trecerea camioanelor cu echipamente către Ungaria, după ce formaţia a susţinut un concert la Bucureşti.

Atunci, patru angajaţi, între care şi Miuţescu, au fost concediaţi de ministrul Transporturilor de la acea vreme, însă cu toţii şi-au recâştigat posturile în instanţă în 2012.

Mircea Lucaciu, şeful de la Venituri în cadrul DRDP Timişoara este acuzat de complicitate la luare de mită, complicitate la abuz în serviciu şi la cumpărare de influenţă.

Cristian Horgea, responsabil de cântarul de camioane de la Vama Nadlac 2 din judeţul Arad, este acuzat de luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu.

Anca Stoenescu, fost inspector şef ISJ Arad, este acuzată de abuz în serviciu, dupa ce nu a prelungit contractul unui insector şcolar la ordinul partidului.

Ispravnic, dar şi ceilalţi inculpaţi vor trebui să fie prezentaţi judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi  Justiţie din Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă, intrucat aceasta este instanţa decizională în condiţiile în care un dosar vizează parlamentari ori înalţi demnitari ai statului.

Toţi cei opt reţinuţi au fost urcaţi în maşini ale DNA şi duşi la Bucureşti.

În acelaşi dosar, trei parlamentari au calitatea de suspecţi: deputatul Dorel Căprar, şeful PSD Arad, despre deputatul Florin Tripa de la Arad şi  despre senatorul Ioan Chisăliţă de la Caraş- Severin. Cei trei au fost şi ei audiaţi, în cursul zilei de luni, la DNA Timişoara, în acelaşi dosar.

sursa: news.ro

AC / DC va anunța un turneu mondial săptămâna viitoare, Brian Johnson reluând poziția sa de vocal

Zvonurile legate despre întoarcerea lui Brian Johnson la AC / DC, au fost exploatate de aproape un an. Potrivit postului de radio Kansas V-100, o sursă sigură a indicat că AC / DC va anunța un turneu mondial săptămâna viitoare, Johnson reluând poziția sa de vocal.

Trupa australiană AC/DC s-a aflat în studio pentru înregistrări, după cum a confirmat inginerul grupului Mike Fraser, şi va pleca din nou în turneu cu solistul Brian Johnson, forţat – în martie 2016 – de o afecţiune auditivă să renunţe la concerte, scrie presa americană.

Eddie Trunk, cunoscut DJ de radio, a anunţat că Brian Johnson se va alătura din nou trupei. Potrivit Loudwire, el a spus: „AC/DC va scoate un soi de album. Am surse care mi-au spus că trupa va merge cu siguranţă în turneu din nou cu Brian. Este neconfirmat, dar am informaţia din surse de încredere”.

El a mai spus că albumul va fi „un fel de tribut adus lui Malcolm Young, la fel cum «Back in Black» a fost un tribut pentru Bon Scott”.

„Nu am nicio îndoială legat de asta şi sunt destul de încrezător că vor susţine şi show-uri”, a adăugat Trunk.

După ce s-a retras din turneul „Rock or Bust”, la recomandarea medicilor de a-şi menaja auzul, Brian Johnson – acum în vârstă de 71 de ani – a declarat că nu va renunţa la muzică. La finalul lui 2016, a înregistrat single-ul „Old Friends Don’t Come Easy”, împreună cu Greg Billings, fost solist al trupei Stranger. Johnson a avut câteva apariţii pe scenă, în 2017 şi 2018, alături de artişti ca Robert Plant, Paul Rodgers şi Mick Fleetwood, dar şi cu trupa Muse.

Brian Johnson s-a alăturat grupului AC/DC în 1980, după moartea solistului Bon Scott.

Locul lui, pentru continuarea turneului „Rock or Bust”, a fost luat de Axl Rose (Guns N Roses).

Trupa AC/DC, înfiinţată la începutul anilor 1970, a fost inclusă în Rock & Roll Hall of Fame în 2003. Albumele grupului, în rândul cărora se remarcă „High Voltage” (1975), debutul discografic, „Highway to Hell” (1979), „Back in Black” (1980), „For Those About to Rock We Salute You” (1981), „The Razors Edge” (1990) şi „Black Ice” (2008), au fost vândute în peste 200 milioane de copii pe plan mondial.

Cel mai recent album de studio al grupului AC/DC, „Rock or Bust”, a fost lansat în noiembrie 2014.

AC/DC, înregistrări în studio şi un nou turneu cu Brian Johnson

AC/DC și Aerosmith vor cânta la nunta lui Sergio Ramos și a lui Pilar Rubio. Aceștia din urmă au anunțat că nu vor permite invitaților accesul la nuntă cu telefoane mobile și alte dispozitive ce pot înregistra imagini

Sergio Ramos (32 de ani), fundașul și căpitanul lui Real Madrid, se va căsători pe 15 iunie cu jurnalista Pilar Rubio (40 de ani), care i-a devenit iubită în 2012 și cu care are trei fii.

Cei doi vor avea parte de o nuntă rock. 

Presa spaniolă susține că Sergio Ramos și Pilar Rubio negociază o înțelegere pentru un concert privat în ziua cea mare cu două trupe rock legendare: AC/ DC și Aerosmith.

Acestea se numără printre artiștii favoriți ai frumoasei jurnaliste.

În altă ordine de idei, fotbalistul și aleasa inimii lui au anunțat că nu vor permite invitaților accesul la nuntă cu telefoane mobile și alte dispozitive ce pot înregistra imagini.

Din dorința ca toată lumea să se simtă bine și să se bucure de moment, susțin ei; de teamă să nu apară în public imagini fără acordul lor, afirmă mass-media. 

BOOK: AC/DC Maximum Rock&Roll | Totul despre cea mai mare trupă de rock din lume

AC/DC Maximum Rock&Roll

VICTORIA BOOKS este o marca inregistrata a editurii Publica. Sub acest nume va aparea o serie de biografiil ale unor personalitati din diverse domenii.
AC/DC Maximum Rock&Roll este prima aparitie Victoria Books.

TOTUL DESPRE CEA MAI MARE TRUPĂ DE ROCK DIN LUME

Cu o sută cincizeci de milioane de albume în urmă, Bon Scott apărea îmbrăcat în şcolăriţă, la Countdown, emisiunea muzicală a postului ABC – opusul perfect al lui Angus, în costumul lui de elev.

În cei treizeci de ani care-au trecut de-atunci, AC/DC şi-a pus amprenta asupra a milioane de vieţi, din Bruxelles până la Brisbane şi Bucureşti. Au avut un moment de cumpănă după moartea lui Bon, în 1980, dar au reuşit să-şi revină şi să cucerească întreaga lume cu Brian Johnson şi cu albumul Back in Black.

„Sunt de neoprit: AC/DC nu e o doar o trupă de rock, este emblema rockului. Încercaţi să vă imaginaţi lumea fără ei. O carte atât de fidelă spiritului trupei, încât după ce-o citeşti îţi asurzesc urechile. Orice rocker care se respectă trebuie s-o citească.”

COMANDA cartea la: carte@publica.ro

PUBLISHERS WEEKLY

„Cea mai bună carte despre AC/DC.”

CHRISTIE ELIEZER, BILLBOARD AUSTRALIA

„E ca un jurnal de călătorie, cu acel entuziasm care te face să scrii pe prima hârtie care-ţi pică în mână, dar şi un fel de interviu luat în culise şi o biografie. Fotografiile din carte completează citatele, anecdotele şi adevărurile din ea. MAX se înclină în faţa lui Murray şi Arnaud pentru felul cum au conceput acest omagiu pentru trupa care a marcat rockul.”

Pentru prima oară, Murray Engleheart şi Arnaud Durieux spun toată povestea celei mai mari şi mai zgomotoase trupe australiene.

Murray, care se numără printre cei mai respectaţi jurnalişti muzicali din Australia, scrie pentru reviste din toată lumea. Le-a luat mai multe interviuri membrilor trupei.

Iar Arnaud este un jurnalist care nu i-a scăpat niciodată din ochi pe cei de la AC/DC, ajungând să aibă cea mai bine pusă la punct şi cea mai completă arhivă cu materiale foto şi nu numai.