VIDEO: Splendorile Romei Antice, în realitate virtuală

Proiectul „Rome Reborn” permite reîntoarcerea în Roma imperială graţie tehnologiei digitale, scrie France info. Folosind ochelari de realitate virtuală sau cu ajutorul unui simplu calculator, spectatorul are acces la mai mult de 7.000 de clădiri şi monumente pe o suprafaţă de 14 kilometri pătraţi, aşa cum erau ele în anul 320, după Hristos.

Acesta nu este primul proiect de acest fel, dar până în prezent, cei care îşi doreau să exploreze Domus Aurea a lui Nero sau Termele lui Caracalla erau nevoiţi să meargă la faţa locului pentru a privi cu ochelari în realitate virtuală.

„Ideea mi-a venit în 1974. Eram hotărât să găsesc mijlocul de a le oferi oamenilor din lumea întreagă posibilitatea de a vedea aceste monumente minunate, dar tehnologia nu exista încă”, a explicat pentru AFP directorul de proiect, Bernard Frischer, arheolog digital în vârstă de 69 de ani.

 

„A fost nevoie să revizuim modelul de trei ori pe măsură ce tehnologia progresa, dar după 22 de ani şi 3 milioane de dolari (2,6 milioane de euro), am ajuns în sfârşit aici”, a spus el.

Pentru moment, vizitatorul poate survola Roma anului 320 şi să exploreze două situri: Forumul, inima Romei Antice, şi bazilica vecină a lui Maxentius şi Constantin. Pe aceste două situri, concepute în colaborare cu o echipă de arheologi, este posibil să survolezi între monumente aşa cum erau ele în epocă şi să vezi şi ruinele actuale.

„Am ales anul 320 pentru că avem un maximum de informaţii despre acea perioadă”, chiar înainte de a fi transferată capitala imperiului la Constantinopole, a explicat Frischer.

„În trei ani, vom adăuga alte situri precum Colosseumul şi Panteonul”, două monumente emblematice ale Oraşului etern, a adăugat el. Obiectivul este de a permite utilizatorilor care poartă ochelari pentru realitatea virtuală să se antreneze cu gladiatorii în Colosseum sau să se întreacă într-o cursă de care în Circus Maximus.

Flyover Zone, societatea care se află în spatele proiectului, vrea să resusciteze astfel şi Atena din vremea lui Socrate şi Ierusalimul din timpul lui Iisus.

VIDEO: Roma, acoperită de grindină

O furtună puternică a provocat inundaţii şi căderi de grindină, la Roma. În jumătate de oră de ploaie, apa a inundat şase staţii de metrou, numeroase şosele şi o secţie de poliţie.

Iar în zece minute a căzut atât de multă grindină că aveai impresia că a nins. “Cineva să-i ajute, altfel vor muri. Dacă nu plecăm, murim şi noi.”

Furtuna care s-a abătut după lăsarea serii asupra capitalei italiene a adus vânt puternic, ploaie şi grindină. Gheaţa s-a depus pe şosele în strat gros şi a blocat traficul. De sus, stratul alb îţi dădea impresia că a venit iarna.

“Ploaia a durat jumătate de oră şi zece minute a căzut grindină. Zici că e ninsoare, zici că s-a topit un gheţar”, spune o româncă stablită în Roma.

Potrivit presei italiene, ploaia a inundat şase statii de metrou care au fost inchise. În cartierele din estul Romei, apa a ajuns la jumătate de metru sau chiar un metru. Şoferii surprinsi pe şosea de şuvoaie s-au refugiat pe acoperişul maşinilor până la sosirea pompierilor.

“A ieşit soţul meu afară şi mi-a zis că apa e de jumătate de metru. Nu poţi să mergi, să circuli cu maşina”, relatează o româncă din Roma.

Meteorologii italieni au transmis duminică o alertă de furtuni violente pentru mai toată peninsula. Avertizarea rămâne în vigoare până luni seară.

Italia ignoră decizia CEDO şi continuă evacuările romilor din tabere. Primarul Romei a spus că dacă polițiștii nu sunt capabili să-i dea afară, cheamă armata

Italia ignoră decizia CEDO şi continuă evacuările romilor. Cu o decizie CEDO care spune că evacuarea romilor din tabăra Camping River trebuie suspendată, autoritățile din Italia merg înainte cu încălcarea drepturilor omului. Sute de polițiști au venit de dimineață să-i dea afară pe cei care încă locuiesc în Camping River. ”Dacă voi nu sunteți capabili să-i dați afară, eu chem armata”- asta ar fi spus primarul Romei, Virginia Raggi, cu o zi înainte, după o întâlnirea cu ministrul de Interne italian, Matteo Salvini.

În urmă cu câteva zile. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului decidea, de urgență, că evacuarea taberei Camping River, din Roma, este ilegală și că ar trebui suspendată cel puțin până vineri 27 iulie, când CEDO va veni cu o decizie definitivă în acest sens. Autoritățile din Italia au ignorat CEDO și au continuat evacuarea.

Ultima zi

Pentru cei care încă mai erau în Camping River, ultima zi a venit pe neașteptate. Aveau decizia CEDO în care își puseseră speranțele că drepturile lor vor fi, în sfârșit respectate. S-au înșelat, căci de dimineață, s-au trezit cu 400 de polițiști la poartă, care i-au dat afară.

‘Au zis așa: plecați de bunăvoie, aveți o oră la dispoziție să vă faceți bagajele. Dacă nu, vă dau afară fără bagaje, fără nimic, nu mă interesează’, ne-a povestit Romulus Ene, reprezentantul românilor aflați acolo.

Sute de polițiști au venit și au rămas acolo, ‘doar ca să îi sperie’. Ba mai mult, au folosit și spray paralizant, pentru un motiv banal: o familie care voia să-și recupereze câinele, patrupedul având și el actele necesare.

În urmă cu câteva zile. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului decidea, de urgență, că evacuarea taberei Camping River, din Roma, este ilegală și că ar trebui suspendată cel puțin până vineri 27 iulie, când CEDO va veni cu o decizie definitivă în acest sens. Autoritățile din Italia au ignorat CEDO și au continuat evacuarea.

Ultima zi

Pentru cei care încă mai erau în Camping River, ultima zi a venit pe neașteptate. Aveau decizia CEDO în care își puseseră speranțele că drepturile lor vor fi, în sfârșit respectate. S-au înșelat, căci de dimineață, s-au trezit cu 400 de polițiști la poartă, care i-au dat afară.

‘Au zis așa: plecați de bunăvoie, aveți o oră la dispoziție să vă faceți bagajele. Dacă nu, vă dau afară fără bagaje, fără nimic, nu mă interesează’, ne-a povestit Romulus Ene, reprezentantul românilor aflați acolo.

Sute de polițiști au venit și au rămas acolo, ‘doar ca să îi sperie’. Ba mai mult, au folosit și spray paralizant, pentru un motiv banal: o familie care voia să-și recupereze câinele, patrupedul având și el actele necesare.  

Unii și-au făcut bagajele de bunăvoie, resemnați, și au plecat pe unde au apucat. Femeile și copiii au mers la cămine de familiști, unde bărbații nu au voie, iar bărbații au rămas la poarta campului.

‘Nu știm unde să mergem. Sub poduri, prin parcuri, chiar nu știu. Și acolo unde vom merge, va veni poliția și ne va alunga. Vom merge, cum se spune, din cuib în cuib. Am făcut tot ce mi-a stat în puteri. Asta e politica. Ei, politic, au câștigat. Aici am pierdut noi, uman.  Nu mai e nicio cale de întoarcere. Și dacă vom câștiga și la CEDO, și la Prefectură, va fi prea târziu și va fi în zadar. Ei deja ne-au evacuat’.

Cum s-au grăbit autoritățile italiene

Romulus Ene ne-a mai spus că tot mâine era așteptată și o decizie a Prefecturii în privința evacuării și că Primăria Romei ar fi trebuit să aștepte.

‘E statul italian care el comandă, dă ordine și se execută. Se încalcă orice altceva. Virginia Raggi s-a întâlnit, ieri, cu Matteo Salvini și au decis evacuarea rapidă. Spunea Salvini că nu se opresc și că merg cu evacuarea înainte, că statul italian decide, nu CEDO’.

Mai mult, un reprezentant al Ambasadei României în Italia a fost prezent de dimineață în Camping River.

Nu știm de ce, că nu ne-au zis nimic. Acum câteva zile, Raggi mi-a zis că ambasada noastră a zis să ne întoarcem în țară, că ne dă 170 de metri pătrați de teren pentru casă. Mi-a zis asta după ce a venit delegația din țară aici, săptămâna trecută‘, ne-a spus românul.

Am încercat să obținem un punct de vedere de la Ambasada României în Italia, însă până la ora publicării articolului, nu ni s-a dat un răspuns.

Ultima lună

De la finalul lunii iunie, Camping River s-a schimbat radical la față. De la tabăra legală, curată și civilizată, la terenul plin de dărâmături și de oameni care dorm sub cerul liber. Buldozerul a intrat, a demolat, oamenii au rămas.

O delegație a României a fost, săptămâna trecută, la fața locului, însă oamenii de acolo nu se declară mulțumiți. Ministerul român de Externe a oferit informații vagi despre vizita lor în Italia, iar mesajul central al României a fost că romii ar trebui să se întoarcă acasă, pentru că în țară s-au creat condiții economice optime pentru ei.

În acest moment, aceeași delegație verifică taberele de romi din nordul Italiei.

Libertatea a urmărit îndeaproape situația romilor din Italia, ce spun oamenii de acolo, indiferent de etnia sau naționalitatea lor, dar și cum au reacționat autoritățile din România, din Italia, dar și Comisia Europeană.

sursa: libertatea.ro