Experiență neplăcută trăită de actorii Teatrului Nottara din București, la Buzău, unde au mers cu piesa „Vestul Singuratic”.
Florin Piersic Jr., Vlad Zamfirescu, Andi Vasluianu şi Corina Dragomir au fost întrerupți de public de mai multe ori și apostrofați de spectatorii jigniți de limbajul pe care îl folosesc personajele. Asta deși afișul menționa că piesa nu este recomandată persoanelor sub 14 ani.
„Vestul Singuratic” este probabil cea mai bună piesă din repertoriul actual al Teatrului Nottara. Tocmai de aceea impresarul Radu Fefceac s-a gândit să ducă piesa la Buzău, într-o sală de 400 de locuri.
Aceasta s-a jucat luni seară, iar o parte din publicul buzoian nu a fost foarte încântată de ideea și dialogul piesei. Ba mai mult, unii sunt convinși că varianta în română a piesei nu a rămas fidelă textului original.
Cu toate acestea, „Vestul Singuratic” se bucură de aprecierea criticilor de specialitate și are în distribuție unii dintre cei mai buni actori români din noul val. Mai mult, Florin Piersic Jr. a spus că a făcut rolul vieții lui în această producție, iar criticii îi dau dreptate.
Piesa „Vestul Singuratic” are la bază textul lui Martin Mc. Donach, câștigător al unui Glob de Aur pentru cel mai bun scenariu cu „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”. Mai mult, textul s-a bucurat și de o ecranizare, premiată cu Premiul „Osella de Aur” pentru cel mai bun scenariu.
Chiar dacă piesa nu este recomandată minorilor sub 14 ani, tocmai din cauza dialogului, mulți buzoieni au mers la spectacol însoțiți de copii. Apoi, au început să iasă pe rând din sală, „șocați” de replicile personajelor: „Cam după două treimi din piesă, din 400 de spectatori plecaseră vreo 70 – 80”, menționează Fefceac pe Facebook.
Mai mult, un domn s-a ridicat în picioare și a început să le vorbească direct actorilor: „Până când aveţi de gând să vă mai bateţi joc!?”. Cu un calm de apreciat, chiar dacă fusese întrerupt, Florin Piersic Jr. i-a răspuns, fără să iasă din rol: „Până la sfârşit!”. Iar sala a izbucnit în aplauze. Spectatorul nu se lasă: „Aceste nu este textul original, vă bateți joc!”.
„După ce personajele își reintră în text, Coleman (Florin Piesic Jr.) strigă la un moment dat la Valene (Vlad Zamfirescu): „M***st c***cios și virginist ce ești!”. După care lasă o pauză scurtă și spune din nou, fără a ieși din rol: „TEXTUL ORIGINAL!”. Din nou sala e în delir, aplauze furtunoase, semn că încă mai există speranță”, mai scrie Fefceac.
Redăm mai jos toată povestea, așa cum a fost ea spusă pe Facebook de impresarul Radu Fefceac: „CRONICA UNEI PIESE, A UNUI PUBLIC, DAR MAI ALES A UNEI COINCIDENȚE AIURITOARE
Spectacolul „Vestul Singuratic”, unul din cele mai apreciate spectacole recente, atât de public, cât și de critici, perla coroanei Teatrului Nottara, în regia lui Cristi Juncu, cu Florin Piersic. Jr. și Vlad Zamfirescu, jucat aseară la Buzău, a stârnit panică în rândul unei părți din publicul Buzoian.
Despre ce este vorba în piesă, cât mai pe scurt? Într-o localitate uitată de lume, din nordul Irlandei, doi frați, Coleman (Florin Piersic) si Valene (Vlad Zamfirescu) sălbăticiți până aproape de animalitate, dar cu instincte, dorințe și pasiuni care țâșnesc surprinzător și te fac să-ți amintești că sunt oameni, își duc viața sub același acoperiș într-un război fățiș, care este sau nu unul de suprafața, așa cum publicul va afla până în final. Un război pe care încearcă să-l oprească un preot (Andi Vasluianu) dedicat menirii lui, dar care este covârșit de valul de crime și sinucideri care au loc în parohia lui și pentru care se simte vinovat, astfel încât, din neputință, devine alcoolic.
Personajele sunt savuroase, Vlad Zamfirescu face un rol excepțional iar Florin Piersic, conform propriilor afirmații și ale criticilor, joacă rolul vieții lui: o transfigurare incredibilă, inumană.
Personajele, dat fiind statutul lor, evident că au un limbaj specific, nu sunt academicieni doctori și nu au preocupări în a folosi sinonime pentru că, evident, nici nu ar ști ce sunt alea. Fascinantă în piesă este recurența cu care apare expresia „du-te-n p**a meu” (personajele, semianalfabete, nu pronunțau nici înjurăturile corect) și care exprimă, într-o avalanșă de sensuri, ura, isteria, durerea, remușcarea, iertarea, iubirea, nepăsarea, revanșa, rușinea, dorința și chiar tandrețea.
Trebuie să mărturisesc că nu mă așteptam ca o parte din public să nu înțeleagă nimic din tot acest rafinament al textului și al interpretării, din tot acest efort actoricesc uriaș și să reacționeze la un nivel încă mai sălbatic decât al personajelor ofensați că, vai, s-a folosit cuvântul p**ă de prea multe ori. Serios???!!! Asta era și ideea-n p**a mea!!!
La un moment dat, cam după două treimi din piesă, când din 400 de spectatori plecaseră vreo 70 – 80, după aprecierile mele, un domn strigă revoltat din sală:
– Până când aveți de gând să va mai bateți joc!?
Sala amuțește.
După o pauză de câteva secunde, Florin Piersic, impasibil, păstrând perfect linia personajului, răspunde absolut savuros:
– Până la sfârșit!
Sala aplaudă frenetic.
Domnul nu se lasă și continuă:
– Aceste nu este textul original, vă bateți joc!
Urmează încă vreo 2 – 3 replici pe temă (Piersic tot nu-și iese din rol) după care, la murmurul nemulțumit al spectatorilor care veniseră sa vadă și să aprecieze un spectacol de teatru, apele s-au liniștit și piesa a continuat.
Mai menționez încă un fapt savuros, după care trec la incredibila coincidență pe care am promis-o. După ce personajele își reintră în text, Coleman strigă la un moment dat la Valene: „Muist căcăcios și virginist ce ești! ” După care lasă o pauză scurtă și spune din nou, fără a ieși din rol: TEXTUL ORIGINAL! Din nou sala e în delir, aplauze furtunoase, semn că încă mai există speranță”.
Florin Piersic Jr. a avut și el o reacție pe Facebook. Concluzia: „La finalul spectacolului am făcut o plecăciune în fața celor rămași în sală, oameni pe fețele cărora am citit cu siguranță entuziasm și multă simpatie”.
Redăm mai jos întreagul mesaj al actorului: „Mă simt dator să-i răspund lui Radu Fefceac, un om pe care nu l-am cunoscut până azi.
Despre ce am simțit aseară:
Mi s-a mai întâmplat să mă aflu pe scena unui teatru (sau casă de cultură deghizată în teatru, sau consiliu județean cu aceeași pseudo-identitate) și să regret – după primele minute ale unui spectacol – că am ajuns acolo. Sunt momente în care un actor își înțelege mai bine limitele (’Unde încep?’ și ’Unde mă termin?’) și devine conștient de nișa (mai mult sau mai puțin generoasă) din care face parte, adică publicul pe care și-l dorește, pe care speră să-l aibă în sală, oamenii cu aproximativ aceeași sferă de interes, cultură generală, preocupări mai mult sau mai puțin artistice, lecturi preferate etc. Și toate astea – pentru că actorul speră, în naivitatea lui caracteristică, să aibă o seară în care să comunice cu publicul, să împrăștie energie și să primească înzecit înapoi.
Aseară, la Buzău, s-a întâmplat ceva chiar incredibil. După primele reacții dezaprobatoare și plecarea zgomotoasă a mai multor spectatori, lucrurile au început, paradoxal, să se lege. După pauză, din 400 de oameni rămăseseră doar vreo 200. Și – în ciuda micului episod de teatru absurd de care a pomenit Radu Fefceac – la finalul spectacolului am făcut o plecăciune în fața celor rămași în sală, oameni pe fețele cărora am citit cu siguranță entuziasm și multă simpatie.
Lecția pe care am învățat-o (din nou):
Să nu mai judec niciodată un spectator în funcție de locul în care mă aflu pe hartă. Voi găsi mereu și oriunde spectatori care vor ajunge în rezonanță cu mine, cel de pe scenă, și vor empatiza până la urmă cu trăirile personajului pe sub pielea căruia am intrat.
Închei aici, foarte abrupt.
Coleman Connor (analfabet, din când în când)”.
