Românii pot dona direct cu cardul pentru „Cuminţenia Pământului“, la festivalul Summer Well 2016, care va avea loc sâmbătă şi duminică, pe domeniul Ştirbey, unde Ministerul Culturii va pune la dispoziţie pentru prima dată POS-uri mobile.

     Cei care vor participa la a şasea ediţie a festivalului Summer Well (13 – 14 august) pot dona pentru „Cuminţenia Pământului“ pe tabletă sau direct cu cardul în cortul special amenajat, a anunţat vineri Ministerul Culturii.

     Totodată, la Summer Well va rula şi spotul campaniei „Brâncuşi e al meu“.

     Până la această dată, românii pot dona prin SMS, trimiţând cuvântul „Brâncuşi“ la 8833 şi contribuind la suma strânsă cu 2 euro, direct prin intermediul site-ului campaniei brancusiealmeu.ro şi prin intermediul retailerului online din România, eMag.

     Sunt disponibile conturi în lei, euro şi dolari în care se pot face donaţii prin transfer bancar sau prin depunere de numerar într-unul dintre conturile deschise pe numele Ministerului Culturii la opt bănci, cărora li se adaugă Trezoreria Naţională.

     Campania naţională pentru sprijinirea subscripţiei publice dedicată achiziţionării sculpturii „Cuminţenia Pământului“ a strâns până luni, 1 august, suma de 361.098 de euro, prin intermediul tuturor canalelor puse la dispoziţie.

     Donaţiile prin SMS au fost facilitate de Asociaţia Culturală „Patrimoniu pentru Viitor“, ONG desemnat de Ministerul Culturii conform procedurii de selecţie anunţate.

     Acest ONG va gestiona şi relaţia cu companiile private care doresc să se alăture subscripţiei publice pentru achiziţia operei lui Constantin Brâncuşi, „Cuminţenia pământului“.

     Selecţia rămâne în continuare deschisă pentru persoanele juridice cu sau fără scop lucrativ care doresc să se implice în colectarea de fonduri, arată organizatorii campaniei.

     Românii din străinătate pot dona direct prin intermediul site-ului campaniei www.brancusiealmeu.ro, prin plată online cu cardul, fără a fi percepute comisioane.

     Conturile sunt deschise până pe 30 septembrie.

     În luna martie, Guvernul României a înaintat o ofertă de achiziţie care a fost acceptată de proprietarii operei, Paula Ionescu şi Alina Şerbănescu.

     Din suma de 11 milioane de euro, Guvernul României va plăti 5 milioane de euro, iar pentru restul ei Ministerul Culturii a lansat o subscripţie publică naţională.

     În situaţia în care, la data de 31 octombrie 2016, statul român nu dobândeşte dreptul de proprietate liber de orice sarcini asupra sculpturii „Cuminţenia Pământului“, sumele colectate vor fi restituite donatorilor.

     În această situaţie, sumele vor fi restituite abia în 2017, Guvernul având la dispoziţie pentru elaborarea unei hotărâri în acest sens data de 31 decembrie 2016.

     Opera „Cuminţenia Pământului“ a fost realizată de Constantin Brâncuşi în 1907. Lucrarea a fost expusă pentru prima dată în 1910, la Bucureşti.

     Sculptura este clasată în categoria „Tezaur“ a Patrimoniului cultural naţional.

     Cine vine la Summer Well 2016 şi cât costă abonamentele Devenit deja o tradiţie, a şasea ediţie al unuia dintre cele mai apreciate şi aşteptate festivaluri din România, desfăşurat sub egida Orange, va avea loc în perioada 13-14 august pe Domeniul Ştirbey din Buftea.

     Nu există bilete pentru o singură zi, ci doar abonamente, care pot fi achiziţionate la preţul de 355 de lei + taxe cu ajutorul aplicaţiei Summer Well, din magazinele Orange, dar şi de pe site-urile easytickets.ro şi eventim.ro.

     Sâmbătă, 13 august, pe scena Summer Well 2016 vor urca trupele Hurts, The Neighbourhood, Crystal Fighters, BØRNS şi Sundara Karma, iar duminică, 14 august, aveţi ocazia să-i vedeţi pe The Chemical Brothers, Years &Years, Milky Chance, Blossoms şi HÆLOS.

 




About Post Author

Lasă un răspuns