Trei tineri au murit, iar alţi doi sunt în stare gravă, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat de câteva ori, ajungând la o distanţă de aproximativ 30 de metri de şosea, accidentul producându-se pe DN 2 A, în judeţul Ialomiţa.

 Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ialomiţa, accidentul a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, pe DN 2 A Slobozia-Urziceni, în localitatea Păltiniş, după ce o roată de pe partea dreaptă a maşinii a explodat, iar şoferul a pierdut controlul volanului.

Maşina, în care se aflau cinci tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 20 de ani care se îndreptau spre municipiul Slobozia, s-a răsturnat de câteva ori, ajungând la o distanţă de aproximativ 30 de metri de şosea.

În urma accidentului, trei tineri şi-au pierdut viaţa, iar ceilalţi doi au fost răniţi, la faţa locului intervenind pompierii militari şi mai multe maşini ale Serviciului de Ambulanţă Ialomiţa.

Conform medicilor, cei doi răniţi sunt în stare gravă, fiind internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slobozia, iar ulterior unul dintre ei a fost transportat la Spitalul "Floreasca" din Bucureşti.

 

 

Sursa : www.mediafax.ro



Lasă un răspuns