Sâmbătă, 27 iunie 2015, de la ora 19:00, formaţia Godsmack va susţine un concert în premieră în România, la Arenele Romane din Bucureşti.

Godsmack este o trupă americană al cărei stil muzical îmbină în principal elemente de heavy metal, hard rock, alternative metal şi post-grunge. Membrii actuali ai formaţiei sunt Sully Erna – fondator, solist şi compozitor, Tony Rombola – chitarist, Robbie Merril – basist, Shannon Larkin – baterist.

În istoria de 20 de ani a trupei, Godsmack a lansat până acum şase albume de studio, un album live, o compilaţie, un EP şi patru DVD-uri. Sully Erna şi colegii săi s-au remarcat mai ales după ce trei albume Godsmack consecutive, respectiv “Faceless”, “IV” şi “The Oracle”, au intrat direct pe prima poziţie a topului Billboard 200, în 2003, 2006 şi 2010. Cel mai recent album Godsmack, “1000hp” a fost lansat în august 2014.

Muzica Godsmack are influenţe din muzica unor trupe ca Black Sabbath, Led Zeppelin, Aerosmith, Pantera sau Rush, conform celor declarate de membrii trupei în diverse interviuri. Uneori, muzica lor este asemănată cu cea a trupei Alice in Chains, lucru contrazis de Sully Erna.

Cei care nu vor putea să-i vadă în Bucureşti pe americanii de la Godsmack vor putea avea ocazia să-i asculte live anul viitor la unele dintre cele mai mari festivaluri din lume: Download, Rock im Park/Rock am Ring, Hellfest, Uproar Festival, Nova Rock, Rockville sau Graspop Metal Meeting.

Bilete Godsmack la Arenele Romane din Bucureşti

Biletele pentru concertul Godsmack din 27 iunie 2015 de la Arenele Romane din Bucureşti pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro la preţuri care diferă în funcţie de perioada de achiziţie:

Perioadă achiziţie Preţ
până pe 25 ianuarie 125 lei cumpără bilete
25 ianuarie – 27 iunie 145 lei cumpără bilete
27 iunie  160 lei cumpără bilete

Concertul Godsmack în România este un eveniment organizat de Phoenix Entertainment.

About Post Author

Lasă un răspuns