Tragismul morţii Mădălinei Manole a fost biruit, joi, la Sala Radio, timp de câteva ore, de setea de senzaţional a celor veniţi mai mult pentru o ultimă poză cu vedeta decât pentru a se reculege la căpătâiul ei, însă ziua s-a încheiat cu fanii adevăraţi, care au vegheat-o tăcuţi ascultându-i muzica.

Deşi în mulţime se aflau şi oameni îndureraţi şi înlăcrimaţi, deşi sosirea sicriului cu trupul neînsufleţit al Mădălinei Manole a fost întâmpinată cu aplauze, timp de mai multe ore, până la lăsarea serii, pe la căpătâiul artistei au trecut sute de oameni cu lumânări cumpărate din faţa sălii, de la "întreprinzători" pentru 1 leu, cu telefoane mobile pentru poze şi cu flori, cei mai mulţi părând atraşi însă de dorinţa de senzaţional, nu de aceea de a omagia un artist.

O situaţie extrem de tristă, în care o cântăreaţă cunoscută a ales să se sinucidă exact în ziua în care împlinea 43 de ani, lăsând în urmă un soţ şi un copil, nişte părinţi îndureraţi, mai întâi a şocat, după care apetitul pentru cancan s-a făcut simţit, iar ceea ce s-a petrecut la Sala Radio a confirmat din plin acest lucru.

Sute de flori şi zeci de lumânări înconjurau sicriul artistei şi oamenii se perindau în jurul lui, uneori chiar stând la rând de mai multe ori pentru a prinde un "cadru mai bun" pe ecranele telefoanelor mobile. În mijlocul acestei mulţimi pestriţe şi care manifesta extrem de puţină grijă pentru durerea sa, se afla soţul artistei, Petru Mircea, trist şi înlăcrimat, părând că suportă cu greu tot ce se întâmpla în jur.

Şi, ca într-un eşantion reprezentativ, tineri şi bătrâni, intelectuali şi muncitori, vedete şi oameni simpli, toţi au dovedit, dacă mai era nevoie, că dorinţa de senzaţional şi de cancan poate face să pălească orice altceva în jur.

Aceeaşi sete a dat şi nota articolelor de presă şi emisiunilor TV, dominate de omniprezenţii psihologi, de vedete îndurerate, dar şi de lungi dezbateri, în care sintagma "Fata cu părul de foc", cum i se spunea Mădălinei Manole, a fost exploatată, inspirat sau nu. De ce? Pentru că asta vor să audă/ vadă/ citească oamenii. Aşa că, joi, la Sala Radio, toată lumea făcea poze cu telefonul, după care, cei mai înfierbântaţi participau la discuţii în faţa sălii despre gestul Mădălinei Manole. Dacă a fost sau n-a fost bine ce a făcut şi de ce sau îşi exprimau nemuţumirea faţă de faptul că nu se dau poze cu artista, cum s-au dat la decesul regretatei Laura Stoica.

Balcoanele sălii, care dădeau spre sicriul descoperit al artistei, erau arhipline şi, ignorând tristeţea familiei şi solemnitatea momentului, toţi îşi dădeau coate şi se îmbrânceau ca să ajungă mai aproape şi să vadă cât mai bine. Ce? Doar ei ştiu.

Trist şi revoltător, totodată. Familia şi prietenii artistei nu au putut-o plânge în linişte, asistând, oarecum neputincioşi, la apetitul pentru cancan manifestat în forma sa cea mai agresivă.

Pe lângă toate acestea, vedetele de ieri şi de azi care cu o zi în urmă nu mai conteneau în a da declaraţii la televiziuni, radio şi în presă, exprimându-şi invariabil durerea şi stupefacţia, puţine dintre acestea au fost prezente la căpătâiul Mădălinei Manole. Au venit la Sala Radio Mirabela Dauer, Silvia Dumitrescu, Maria Cârneci, Victor Socaciu, Anastasia Lazariuc, Romică Ţociu, Titus Andrei, preşedintele SRR Demeter Andras. Unii nu au dat declaraţii, alţii s-au rezumat la a spune simplu că a fost o mare artistă.

La toate acestea se adaugă speculanţii care vindeau cu un leu lumânarea sau florăresele pe care, după cinci ore, sosirea poliţiştilor comunitari le-a alungat, dar numai până pe trotuarul de vizavi.

Spre seară, însă, situaţia s-a schimbat, locul celor veniţi doar de dragul spectacolului fiind luat de fanii adevăraţi ai Mădălinei Manole, care i-au stat la căpătâi, muţi de durere, veghind-o în acordurile muzicii sale. La miezul nopţii, tineri, bătrâni, copii încă se aflau la Sala Radio, aprinzând lumânări şi reculegându-se într-o linişte demnă şi atenuând astfel grotescul unora dintre momentele zilei.

Vineri, la Ploieşti, va urma o slujbă religioasă – deşi în cazul sinucigaşilor aceasta nu se face, conform regulilor Bisericii – prin derogarea dată, înalţii prelaţi căzând şi ei victime ale dorinţei publicului de senzaţional. Rămâne de văzut dacă cei care vor fi prezenţi la înmormântare vor înţelege să respecte memoria celei pe care spun că o iubesc şi o regretă sau va fi o nouă ocazie pentru paparazzi de circumstanţă.

""

Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns