Una dintre cele mai populare trupe din lume la ora actuală va cânta în 2019 pentru prima dată în România, la festivalul Electric Castle de la Bonțida.

Este vorba despre Florence and The Machine. Iar organizatorii spun că au negociat cu britanicii luni în șir. Și nu este singura surpriză pregătită pentru cei care vor ajunge în grădina castelului.

Cunoscuţi pentru piese precum “You’ve got the love” sau “Shake it Out” şi nominalizaţi la şase premii Grammy, cei de la Florence and The Machine vor fi printre invitaţii principali de la Electric Castle.

BILETE REDUSE: click aici!

Andi Vanca, director de comunicare Electric Castle: “Ne bucurăm că am reuşit să îi confirmăm pe cei de la Florence and The Machine. Era cel mai solicitat nume de la EC până acum. Şi ni i-am dorit de foarte mult timp şi într-un final am reuşit să ne sincronizăm turneul cu ei. Au fost negocieri care au durat vreo 5 luni de zile.”

În România vor ajunge anul viitor şi cei de la 30 Seconds to Mars, dar şi cei de la  Bring me the Horizon sau Metric.

Ca în fiecare an, grădina castelului Banffy va fi transformată într-un tărâm magic al distracţiei.

Reporter: “Cum au reacţionat oamenii anul acesta când aţi adus şi un circ în mijlocul festivalului? Veţi continua proiectul?”

Andi Vanca, director de comunicare Electric Castle: “La început oamenii erau sceptici că nu ştiau la ce să se aştepte, dar în final au înţeles că e parte din experienţa festivalului. Da, vom continua şi anul viitor cu spectacolul de circ. Vrem să avem şi mai multe showuri şi activităţi în timpul zilei.”

Cei care se grăbesc să cumpere bilete trebuie să ştie că acum au parte de reduceri. Organizatorii festivalului vor dona şi anul viitor o parte din încasări comunităţii din Bontida, dar şi celor care administrează castelul.

Renate Rozenberg, PR Electric Castle: “Avem o promoţie specială care va dura până la mijlocul lunii decembrie. 399 abonamentele pentru întreaga perioadă a festivalului. Castelul este la rândul lui într-o continuă campanie de reabilitare şi renovare.”

Electric Castle 2019 va avea loc în perioada 17 – 21 iulie.

Florence + the Machine ,30 Seconds to Mars ,Bring Me the Horizon @ Electric Castle 2019
Florence + the Machine 30 Seconds to Mars Bring Me the Horizon Electric Castle 2019

About Post Author

Lasă un răspuns