Nono Semen, DJ la Pro FM, a stat de vorbă cu Andra în studioul din Afi Palace Cotroceni unde vedeta i-a mărturisit o mulţime de lucruri inedite.

Pentru că Andra a mărturisit că ea şi Cătălin nu au stabilit un nume pentru băieţelul lor, prezentatorul emisiunii “The Hit Factory” a adunat multe sugestii din partea celor prezenţi în centrul comercial. Dintre Denis, Bogdan, David, Alexandru, Darius, Andrei, Robert, viitoarei mămici i-a placut Alexandru, dar spune că prea mulţi în familie poartă acest nume (tatăl ei, fratele ei şi chiar şi ea) şi s-a oprit şi la Andrei glumind că poate îi place pentru că are legatura cu Andra.

Cântăreaţa a mai declarat că nu vrea să facă doar doi copii, ci să îl facă şi pe al treilea pentru că ea a crescut într-o familie numeroasă, cu 4 fraţi, şi e frumos când se strang mai mulţi la petreceri, în plus ai cu cine să împărtăşeşti diverse emoţii, bucurii sau probleme din familie.

Despre noul ei single, “Something new”, vedeta a spus că i se potriveşte mai ales acum când tocmai i se întâmpla “ceva nou”, urmând să devină mămică în luna martie. Videoclipul noii piese, unde a colaborat, ca make up artist cu Alexandru Abagiu şi cu Dana Budeanu, noul ei stilist, va avea lansarea miercuri, 3 noiembrie la emisiunea “Happy Hour”.

""

About Post Author

Lasă un răspuns