2 noi trupe pe scena "Old Blacks, Rock & more" : Iris si Trooper

 

    La sugestia fanilor şi pentru a completa line-up-ul festivalului ”Old Blacks, Rock & More”, organizatorii au decis să mai invite două trupe foarte iubite de publicul de la noi.

    Aşadar, alături de Subcarpaţi, Viţa de Vie, Iedera şi Trupa Zero, la evenimentul programat pe 25 mai, la Arenele Romane, vor mai urca pe scenă Iris şi Trooper.

    “Manifest ne-a făcut să privim cu respect realizările trecutului și ne-a dat impulsul de a păși cu încredere către viitor, eliberați de prejudecăți sau temeri”

    După o pauză discografică de peste cinci ani, Iris revine cu “Manifest”, un melanj de clasic și nou, o piesă cu un sound inedit şi cu un puternic mesaj social.

    Single-ul, al cărui videoclip este regizat de Alex Ceaușu, redă în imagini problemele actuale, atât din țară, cât și de peste hotare.

    “Este manifestul fiecăruia dintre noi. Ne dorim ca mesajul piesei să motiveze cât mai multe suflete, pentru că, așa cum și noi ne-am regăsit în povestea acestei piese, cu siguranță așa se vor regăsi milioane de români care, în ciuda tuturor greutăților de tot felul, reușesc încă să vadă frumusețea vieții în lucrurile mărunte.” spune Cristi Minculescu despre noul single al trupei.

    Istoria discografică a trupei Iris începe în 1984, odată cu lansarea albumului Iris I.

    Următorul, Iris II, este cunoscut în primul rând pentru “Strada ta”, una dintre cele mai de succes piese ale trupei.

    A urmat apoi o lungă istorie muzicală, cu 16 albume lansate, zeci de hituri și o serie interminabilă de concerte, în ţară şi peste hotare.

    De-a lungul timpului, Iris a colaborat cu artiști precum Uriah Heep, Felicia Filip, Dan Bitman şi Puya.

    Trooper a luat naştere în 1995 în Târgovişte.

    În cei peste 20 de ani de activitate, trupa a lansat opt albume de studio şi a susţinut peste 600 de concerte.

    De-a lungul timpului, Trooper a colaborat cu Blaze Bayley (ex Iron Maiden) şi a urcat pe scenă alături de nume mari, precum Iron Maiden, Scorpions, Deep Purple, Judas Priest, Whitesnake, Europe, Manowar, Nazareth, WASP, Prodigy, The Cult, Rasmus sau Malmsteen.

    O altă trupă din line-up-ul ”Old Blacks, Rock & More” este Subcarpați, proiectul muzical care a revoluționat percepția românilor despre folclor și care împleteşte în mod inedit horele și doinele românești cu hip-hop-ul, trapul, dubstep-ul și sound-uri electro.

    Nu putea lipsi din festival cea mai populară trupă de rock alternativ de la noi, Vița de Vie.

    În premieră pentru fani, pe 25 mai, la ”Old Blacks, Rock & More”, Vița de Vie va cânta piese de pe viitorul material discografic, ”Şase (-)”, inclusiv noul lor single, care se va lansa în luna martie 2018.

    După o pauză de aproape 16 ani, Iedera revine pe scena rockului alternativ cu un setlist care va conține piese lansate în anii 2000, precum ”Am tricou cu Superman” sau ”Mai tare ca maneaua”, dar şi piese noi care se vor regăsi pe cel de-al doilea album al trupei, care va fi lansat în acest an.

    Alături de Iedera va urca pe scenă şi trupa Zero, înființată în urmă cu 11 ani, care a mai colaborat de-a lungul timpului cu nume importante din industria muzicală româniească, printre care Andra, Fly Project, Marius Moga sau Alexandra Stan.

    ”Old Blacks, Rock & More” este un adevărat maraton muzical, care, pe parcursul a peste 7 ore de concerte live, îşi doreşte să aducă pe aceeași scenă trupe din toate zonele de preferințe, pe gustul celor care vor să retrăiască momente de nostalgie alături de idolii adolescenței lor şi să audă piesele noi lansate de acestea.

    Festivalul este organizat de Sprint Media Group & JB Parker și comunicat de HTag PR.

    Până la data de 4 martie 2018, vă puteţi achiziţiona biletele cu 49 de lei de pe iabilet.ro și bilete.ro.

Noi artişti anunţaţi la Summer Well 2018

Bastille şi Kodaline se numără printre noile nume anunţate pentru festivalul Summer Well 2018, care se va desfăşura în zilele de 11 şi 12 august pe domeniul Ştirbey din Buftea.

 

Justice, Bastille, Kodaline, Sofi Tukker, Tom Grennan, HMLTD şi Isaac Gracie completează lineup-ul festivalului Summer Well 2018, unde vor mai cânta The Kooks, Cigarettes After Sex şi Rationale. Xavier de Rosnay şi Gaspard Augé formează, din 2003, Justice.

Duo-ul electro a debutat cu albumul „†“ în 2007, care a primit şi o nominalizare la premiile Grammy. Un prestigios trofeu a fost obţinut de „Electric Feel (Justice Remix)“, în 2009. Au urmat albumele „Audio, Video, Disco“ (2011) şi „Woman“ (2016).

Grupului, care a fost recompensat de-a lungul timpului cu trei premii MTV Europe Music, două International Dance Music şi tot atâtea Victoires de la Musique, i-a fost dedicat un documentar, „A Cross the Universe“, lansat în 2008.

Trupa britanică Bastille revine în România, după ce a fost unul dintre capetele de afiş ale festivalului Electric Castle 2016. Format în 2010, grupul indie rock a lansat până în prezent două albume de studio – „Bad Blood“ (2013) şi „Wild World“ (2016).

Kodaline este o trupă irlandeză, formată în 2005, sub numele 21 Demands. Din 2011, grupul activează drept Kodaline.

Sub acest nume a lansat două albume de studio – „In a Perfect World“ (2013) şi „Coming Up for Air“ (2015) – cărora li se adaugă 7 EP-uri.

Sofi Tukker este un duo newyorkez, format din Sophie Hawley-Weld şi Tucker Halpern, care a lansat un singur album de studio până în prezent. „Soft Animals“ a apărut în iulie 2016, iar anul trecut piesa „Best Friend“ a devenit celebră după ce a fost folosită în campania de prezentare a iPhone X şi a fost inclus în jocul Fifa 18.

Cântăreţul şi compozitorul britanic Tom Grennan a devenit cunoscut ca solist invitat al grupului Chase & Status pentru piesa „When It All Goes Wrong“. EP-ul de debut, „Something In The Water“, a fost produs de Charlie Hugall (Florence + The Machine, The Maccabees). Primul lui album – „Lighting Matches“ – urmează să fie lansat în mai 2018.

Tot din Marea Britanie vin şi HMLTD – grup glam-pop cu trei albume la activ, recunoscut drept o prezenţă excentrică pe scena londoneză – şi cântăreţul şi compozitorul Isaac Gracie, asemănat cu Jeff Buckley, al cărui album de debut urmează să apară pe 13 aprilie.

Abonamentele pot fi cumpărate din reţeaua Eventim, la preţul de 232 de lei, căruia i se adaugă taxe de ticketing.

ULTIMELE BILETE la marea PREMIERA ! “Randunici printre lozinci” din 21 martie de la Bucuresti

 

    Mai sunt doar cateva bilete pentru marea PREMIERA “Randunici printre lozinci” din 21 martie de la Sala Palatului.

    In cazul in care nu v-ati procurat deja biletele la marea PREMIERA din 21 martie , grabiti-va pentru ca mai sunt doar cateva bilete .

    “Spectacolul ăsta vine, de fapt, să completeze o suită pe care am început-o demult.

    Spectacolul e gândit cam așa: prezint mai întâi cadrul în care a fost posibil să se compună niște șlagăre grozave, apoi piesele acelea care sunt niște bijuterii muzicale.

    Publicul o să aibă mari surprize – chiar și cei care le știu, le-au ascultat.

    Ca și în poezie, unde s-au scris și s-au publicat multe, enorme, aberații proletcultiste.

    Dar, să nu uităm, tot atunci au scris și au publicat Nichita, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Romulus Vulpescu, Cezar Ivănescu, Adrian Păunescu…” – Tudor Gheorghe.

    Va supunem atentiei, faptul ca, site-urile autorizate sa vanda bilete pentru PREMIERA „RANDUNICI PRINTRE LOZINCI” din 21 martie de la Sala Palatului sunt :

1. www.tudor-gheorghe.ro ( site-ul oficial de bilete al maestrului )

2. www.blt.ro

3. www.salapalatului.ro si casa de bilete a Salii Palatului

    Nu trebuie sa cumparati bilete de pe site-ul www.viagogo.com.

    Cine achizitioneaza bilete de pe alte site-uri decat cele autorizate de organizatori isi asuma toate riscurile si nu vor avea acces in sala de spectacol.

    Accesul in spatiul de spectacole se face pe baza citirii codului de bare de pe biletul printat.

    Daca nu printati biletul, nu veti putea avea acces in sala de spectacol.

    REGULI DE ACCES !!!

· DUPĂ ORA 19:10 NU SE MAI PERMITE ACCESUL ÎN SALA DE SPECTACOL,

· DUPĂ ÎNCEPEREA SPECTACOLULUI LOCURILE ÎȘI PIERD VALABILITATEA,

· VĂ RUGĂM SĂ LUAȚI ÎN CONSIDERARE TRAFICUL RUTIER AGLOMERAT ȘI LOCURILE REDUSE DE PARCARE,

· ACCESUL COPIILOR SUB 7 ANI NU ESTE PERMIS. COPIII PESTE 7 ANI PLĂTESC BILET ÎNTREG. VĂ MULȚUMIM PENTRU ÎNȚELEGERE !

 


Cazacii Rusiei, invitați la Jubileul Reginei Angliei

 

    Cea mai bună companie rusească de dans din lume, care va ajunge și în România în martie, a fost invitată la Palatul Buckingham de către Alteța Sa Regala, Regina Elizabeth a Angliei.

    Cu ocazia celebrării a celei de-a 60-a aniversări a Majestății Sale, Cazacii Rusiei au fost invitați să participe la programul cultural organizat cu acea ocazie.

    “După o serie lungă de spectacole organizate de-a lungul anilor în Marea Britanie, având sălile pline întrucât englezilor le-au placut dansul scenic și muzica live oferite de trupa noastră, și văzând recenziile fabuloase de care am beneficiat în presă, organizatorii Jubileului ne-au lansat această invitatie.

 


    A fost onorant!”, spune Anatoly N. KAPLUNOVSKIY – directorul artistic al trupei.

    Un show creat special pentru Regină Este cunoscut faptul că regina iubește caii.

    Astfel, programului de dans și muizcă i s-a alăturat unul realizat de către călăreții desăvârșiti ai Școlii de Călărie de la Kremlin.

    Ei au venit special din Rusia, prezentând în fața Majestății Sale un număr de show cabalin dedicat ocaziei.

 


    “Am gândit un program special. Astfel, pe de o parte a fost acest show al călăreților, iar un alt număr de înaltă ținută a fost realizat de orchestra noastră alături de talentații dansatori.

    Firește că am inclus în programul muzical și celebrele «Kalinka» și «Katyusha», dar nu am exclus balalaika din orchestrație, întrucât este un simbol muzical al Rusiei”, povestește Anatoly Kaplunovskiy.

    Invitați și la Recepția Oficială După actul artistic, o serie de reprezentanți ai Trupei Cazacii Rusiei a fost invitată la Recepția oferită de Regina Angliei invitaților la Buckingham.

     “Această experiență va rămâne mereu în amintirea noastra, dar și în istorie. Nu vom uita niciodată că, pe parcursul Recepției, Majestatea Sa a salutat fiecare persoană, a vorbit cu fiecare invitat.

 


    Pe mine m-a întrebat dacă suntem încântați de modul în care am fost primiți în Marea Britanie și ce anume ne-a placut mai mult în Regat.

    Am fost, de altfel, plăcut surprins să aud că pe unii dintre colegii mei i-a intrebat detalii despre costumele noastre, exprimându-și admirația față de ceea ce a văzut pe scenă.

    În concluzie, toți cei care am făcut parte din delegația invitată și la Recepție am rămas cu o amintire de înaltă ținută, pe viață!”, conchide Kaplunovskiy.

     Iași, Constanța și București Cazacii Rusiei aduc în Martie un show uluitor și în Romania.

    Direct din Moscova, în Iași (23 martie 2018, Opera Națională), Constanța (25 martie 2018, Casa de Cultură a Sindicatelor) și București (26 martie 2018, Sala Palatului).

    Timp de 2 ore, se vor cânta LIVE, instrumental și vocal, melodii celebre (Ochi chyornye, Katyusha, Tiganskaia), dar și melodii din folclorul rusesc, redând sunetul cazacilor.

    Acesta seamănă cu cel modulat de blue grass American (poate step grass) – caracterizat prin a cânta foarte rapid la balalaika și prin a cânta la acordeon cu implicarea zgomotelor de barabane și un rând de instrumente de suflat.

    Pe scenă se vor rula 9 seturi de costume, artiștii vor aduce o coregrafie care combină elementele de gimnastică, de acrobație, balet cu dansul clasic și cel modern, totul într-o poveste spusă precum o piesă de teatru.

    Biletele se pot achiziționa Online: Eventim, Bilete.ro, Bilet.ro, Iabilet.ro, Blt.ro Myticket.ro și în rețeaua magazinelor partenere, la casa de bilete a Sălii Palatului, la casa de bilete ale Casei de cultură a sindicatelor din Constanța, la casa de bilete a Operei din Iași.

Ropote de aplauze si hohote de ras! Teo, Vio si Costel – Gentlemenii stand-up-ului romanesc

 

    Teo, Vio si Costel – Gentlemenii stand-up-ului romanesc Sala Palatului a fost plina pana la refuz, aseara, toti cei prezenti asteptand cu nerabdare Marele Show la Palat promis de Teo, Vio si Costel. Si mare show a fost.

 


    Intre aplauze si hohote de ras, cei 3 stand-up comedianti au trait senzatia unica de a fi pe scena Salii Palatului, marcand o premiera in viata lor artistica.

 


    Nimic mai potrivit ca sa aniversezi si 14 ani de activitate in stand-up comedy decat peste 4.000 de oameni care sa aplaude si sa rada timp de 2 ore.

 


    Alex Mocanu si Toma Alexandru a “pregatit scena”, starnind primele ropote de aplauze si hohote de ras.

 

 


    Ceea ce nu au vazut, insa, miile de spectatori au fost reactiile lui Teo, Vio si Costel din culise.

    Daca Teo si Vio se plimbau dintr-o parte in alta, aparent calmi, Costel statea fix in zona din spatele scenei si asculta atent, asteptand (cu un zambet larg pe fata) momentul in care avea sa apara pe partea din fata a scenei.

    Cu sau fara emotii, intrucat doar ei stiu asta, cei trei au facut Mare Show la Palat.

    Dupa succesul acestui eveniment, organizatorii promit un alt show de mare exceptie.

    Teo, Vio si Costel vor reveni cu un alt spectacol marca inregistrata.

    Pana atunci, pe 26 martie, Sala Palatului va gazdui 60 de artisti veniti de la Moscova: Cazacii Rusiei, cea mai buna companie de dans rusesc din lume.

 


Val de atacuri phishing asupra clienţilor ING. Ce trebuie să faci dacă primești acest e-mail

 

    Un nou atac de tip phising circulă pe adresele de email ale clienților bancari, marcat ca fiind din partea ING Homebank.

    În conținutul mesajului primit de zeci de români, acestora li se cere să acceseze un link pentru a-și actualiza datele.

    Astfel de atacuri sunt folosite pentru furtul datelor personale sau ale datelor de logare în contul de Homebank, prin care apoi hoții pot avea acces la banii clienților.

    Un reprezentant al ING a declarat, pentru Digi24, că link-urile din aceste emailuri nu trebuie accesate și atrage atenția că banca nu le va cere niciodată clienților să își furnizeze datele de securitate prin intermediul mesajelor SMS sau prin email.

    În cazul în care clienții primesc pe email un mesaj pe care îl consideră suspect, prima măsură pe care o pot lua este contactarea companiei la *2ING sau la *2464 sau la 031 406 2464, dar atragem atenția că este important să nu acceseze un astfel de link.

    ING nu le va cere niciodată clienților datele de securitate prin SMS sau email.

    Compania recomandă clienților și câteva măsuri prin care se pot feri de tactici ilegale:

Nu confirmați cu nimeni datele dumneavoastră de securitate prin SMS sau email. Mai exact nu confirmați: numărul cardului, data expirării, codul de autentificare, codul de semnare ING HomeBank, PIN-ul, parola, numarul de telefon, etc.

Nu intrați niciodată în serviciul de HomeBank printr-un link din email. Cel mai bine este să accesați serviciul de internet banking, scriind adresa în bara browser-ului.

Nu semnați niciodată o tranzacție pe care nu ați inițiat-o dumneavoastră, chiar dacă motivele care vi se oferă par foarte credibile. Niciodată banca nu va trimite un astfel de mesaj. În cazul în care clienții au furnizat datele de autentificare în aplicația HomeBank și/ sau datele de card, în urma accesarii acestui link, îi rugăm să contacteze banca la *2ING, la *2464 sau la 031 406 2464.

Cu Best Ballads, Holograf își dărâmă propriile recorduri

 

    "Best Ballads", concertul de Valentines Day de la Sala Palatului, a însemnat un nou succes în cariera trupei Holograf.

    După câțiva ani de când nu au mai celebrat, alături de public, Sărbătoarea Iubirii, cei 5 muzicieni au revenit la Sala Palatului pentru un concert de excepție, în cadrul căruia au cântat baladele emoționante care au bucurat, cu magia lor, generații întregi de indrăgostiti.

    Timp de mai bine de două ore, cei peste 5000 de spectatori au cântat la unison hit după hit cu Holograf și colaboratorii lor.

    "Ochii tai", "Cât de departe", "Sa nu-mi iei dragostea", "Esti așa frumoasa", "Ti-am dat un inel" și "Dragostea mea" au stârnit emoție, amintiri de demult și nostalgii.

    Pe piesa "Și băieții plâng", domnii prezenți în sală au fost ironizați și răsfățați de comentariile lui Dan Bittman, aflat într-o formă de zile mari.

    Așa cum ne-au obișnuit la concertele majore din ultimii ani, cum au fost "Vedere de la Costinesti" sau "Unplugged la Teatru", invitat special a fost talentatul muzician Adrian Naidin, căruia Dan Bittman i-a lăudat nu doar talentul de violoncelist, ci și vocea superbă, promițând o colaborare cu el în viitor.

    "Mama" a stârnit nostalgie în inimile spectatorilor și doruri nemărturisite, dar și aplauze îndelungi. Piesa "Ochii tai", cântată împreună cu Marius Bațu și Adrian Naidin, a pus în valoare și mai mult măiestria muzicală, interpretarea emoționantă și metaforele unice din playlistul Holograf.

    O altă invitată specială a fost saxofonista Doina Spătaru, împreună cu care au cântat piesa "Așa frumoasă".

    În aplauzele îndelungi ale unei săli arhipline, muzicienii de la Holograf și invitații lor și-au luat la revedere pe celebrul hit "Banii vorbesc", din perioada Costinești, când aveau și câte 100 de concerte unul după altul, după cum își amintesc artiștii.

    Fără îndoială, toate concertele Holograf ținute cu casa de bilete închisă, sunt încununarea celor 40 de ani de carieră, 18 albume lansate și zeci de hituri care fac parte din viața noastră de generații întregi.

    Evenimentul a fost organizat de Sublime România și promovat de HTag PR.

    FOTO CREDITS: Petru Ivu.

    Mai multe fotografii găsiți aici: https://goo.gl/nmJSk3

“Mare Show la Palat", sold out!

 

    Show-ul pregatit de Teo, Vio si Costel, pentru 18 februarie 2018, la Sala Palatului, a inregistrat sold!

    Fara promisiuni din categoria “va fi un show wow”, “veti rade pana la lacrimi”, etc., doar cu sinceritatea de a fi EI, Teo, Vio si Costel au spus publicului ca va fi stand-up comedy asa cum stiu ei sa faca de 14 ani.

    Iar publicul i-a rasplatit prin sold out!

    Teo, Vio si Costel sunt nertabdatori sa apara pe scena Salii Palatului duminica seara, de la ora 20.00.

    Despre artisti

    Teo

    Claudiu Teohari este unul dintre cei mai cunoscuti artisti de stand-up comedy din Romania si unul din veteranii acestui gen de spectacol.

    Cariera sa a inceput ca un hobby pe scena de la Cafe DeKo in 2004.

    Aici s-a nascut prietenia cu Vio si Costel, glumele, show-urile si publicul de stand up.

    Foarte rapid a aparut si notorietatea, materialele sale ajungand virale pe internet.

   Teo are o experienta remarcabila pe scena, incepand cu cea de club, pana la spectacole si turnee in tara, maratoane, special-uri de stand up cat si colaborari cu comedianti de afara. Subiectele sale de comedie sunt foarte diverse si bine documentate.

    De la natura umana la maruntisurile de zi cu zi, diseca automatismele de comportament, (stereotipiile) intr-un mod in care te face sa razi, dar sa si gandesti.

    Vio

    In formula de scena cu Teo si Costel, lui Vio ii place sa se descrie drept un Daddy Caddy al trupei de stand up.

    Face glume cinstite, il inspira pe Costel si este un barometru de umor pentru glumele colegilor sai. Daca rade Vio inseamna ca gluma e buna.

    A inceput sa faca stand up in 2004 la Cafe Deko, pe vremea in care nu exista seara amatorilor pe motiv ca inca nu era nimeni profesionist.

    A fost inspirat sa faca asta atat de comedianti de afara, precum Eddie Izzard cat si de baietii care incepusera sa tina primele show-uri in cladirea Teatrului National.

    In cei zece ani de scena, cu spectacole atat in club cat si in tara, a contribut la amploarea pe care a prins-o fenomenul stand up comedy in Romania.

    Costel

    Unul dintre cei mai populari comedianti romani, Costel este absolvent al Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica.

    Face stand up comedy de mai bine de un deceniu alaturi de colegii sai de la fosta trupa Deko. De atunci asta este pasiunea, provocarea si meseria lui.

    Ca si stand-upper Costel este un povestitor si un fin observator al atitudinilor, dispozitiilor si preocuparilor umane, cit si un performer cu umor spumos si uneori absurd, care reuseste de fiecare data sa se apropie de public si sa-l surprinda.

    ATTN: Organizatorii mentioneaza faptul ca cei cu varsta sub 18 ani pot participa la spectacol numai cu acordul sau insotiti de un adult!

Mariza, dezvăluiri emoționante despre fiul ei. Când s-a născut avea doar 500 de grame

 

    Cântăreața portugheză Mariza (43 de ani), care revine sâmbătă, 17 februarie, pe scena Sălii Palatului din București, a vorbit despre fiul ei, Martim, acum în vârstă de 6 ani.

    Puștiul a contrazis toate previziunile pesimiste ale medicilor, care nu-i dădeau multe șanse de supraviețuire după ce a venit pe lume prematur, cântărind numai 500 de grame.

 


    Mariza se întoarce în România pentru un concert, sâmbătă, 17 februarie, la Sala Palatului din București.

    Cea mai de succes interpretă de fado de la Amalia Rodriguez încoace pare să fi stabilit o relație specială cu publicul din țara noastră, pentru că și de data aceasta concertul se va ține cu casa închisă.

    La 43 de ani, Mariza se află într-un moment foarte bun al carierei, după o pauză de câțiva ani în care s-a dedicat exclusiv fiului ei, născut prematur.

    Mariza l-a adus pe lume pe Martim în 2012, la numai 25 de săptămâni și jumătate.

    Cu o greutate de 500 de grame, bebelușul și-a petrecut primele șase luni din viață într-un incubator, iar voința lui de a trăi i-a uimit pe medici.

    Solista a luat atunci hotărârea de a lăsa cariera muzicală pe locul doi și timp de trei ani s-a ocupat de fiul ei.

    Acum, Martim este un băiețel perfect sănătos, vesel și fascinat de tehnologie, asemenea tuturor copiilor acestor vremuri.

    “Îi plac deja jocurile pe calculator şi maşinuţele. Suntem în noua eră a digitalului, a platformelor digitale”, a declarat artista.

    ”Mi-am dat seama că nu-l pot împiedica pe fiul meu să crească, iar el nu mă poate opri să fiu fericită și să cânt”, a mărturisit, cu o sinceritate uimitoare, Mariza.

    Solista s-a întors pe scenă în 2014, iar acum se află deja la al treilea concert în țara noastră.

    Concertul de sâmbătă, 17 februarie, de la Sala Palatului, va începe la ora 20.00.

 




Cel mai frumos cadou !!– sa ascultati frumusetea poeziei cantate si recitate in anii 60-70.

 

    Daca doriti sa va surprinteti persoana iubita in luna februarie cu un cadou, intrati pe www.tudor-gheorghe.ro si achizitionati bilete la MAREA PREMIERA, “Randunici printre lozinci”din 21 martie de la sala Palatului.

    Cu o noua orchestratie a dirijorului si orchestatorului Marius Hristescu si o intrepretare inedita, asa cum ne-a obisnuit maestrul Tudor Gheorghe, muzica anilor 60-70 va prinde viata in 21 martie 2018 la Sala Paltului, alaturi de membrii orchestrei CONCERTINO din Chisinau.

    Pe 21 martie, ora 19:00, Tudor Gheorghe revine la Sala Palatului, de la ora 19:00, cu un nou spectacol, întocmit în mod iscusit, sub titulatura „RANDUNICI PRINTRE LOZINCI”.

    „Olteanul universal” a fost dintotdeauna un îndrăgostit de poezia şi muzica romaneasca si s-a gîndit să creeze un nou spectacol pentru cei nostalgici si nu numai pt ei ci si pt tinerii care vor sa cunoasca frumusetea poeziei cantate si recitate in anii 60-70, transformându-le aminitrea si povestile intr-o realitate pe scena Salii Palatului.

    Tudor Gheorghe se va lupta, prin „exorcizare muzicală”, cu nostalgia, având cele mai frumoase unelte: poezia şi melosul românesc.

    Va supunem atentiei, faptul ca, site-urile autorizate sa vanda bilete pentru PREMIERA „RANDUNICI PRINTRE LOZINCI” din 21 martie de la Sala Palatului sunt :

1. www.tudor-gheorghe.ro ( site-ul oficial de bilete al maestrului )

2. www.blt.ro

3. www.salapalatului.ro si casa de bilete a Salii Palatului

    Nu trebuie sa cumparati bilete de pe site-ul www.viagogo.com.

    Cine achizitioneaza bilete de pe alte site-uri decat cele autorizate de organizatori isi asuma toate riscurile si nu vor avea acces in sala de spectacol.

    Accesul in spatiul de spectacole se face pe baza citirii codului de bare de pe biletul printat.

    Daca nu printati biletul, nu veti putea avea acces in sala de spectacol.

    REGULI DE ACCES !!!

· DUPĂ ORA 19:10 NU SE MAI PERMITE ACCESUL ÎN SALA DE SPECTACOL,

· DUPĂ ÎNCEPEREA SPECTACOLULUI LOCURILE ÎȘI PIERD VALABILITATEA,

· VĂ RUGĂM SĂ LUAȚI ÎN CONSIDERARE TRAFICUL RUTIER AGLOMERAT ȘI LOCURILE REDUSE DE PARCARE,

· ACCESUL COPIILOR SUB 7 ANI NU ESTE PERMIS. COPIII PESTE 7 ANI PLĂTESC BILET ÎNTREG.

VĂ MULȚUMIM PENTRU ÎNȚELEGERE !!

 


Kendrick Lamar, Kygo, Mumford & Sons to Headline Sziget Festival 2018

 

    Budapest, Hungary is in for a real treat with Sziget Festival 2018.

    The week-long event announced its first list of performing artists, and its packed some of the biggest names in dance, hip-hop and rock into its wild phase 1 lineup.

   Kendrick Lamar, Kygo and Mumford & Sons top the bill, bringing serious heat for fans of quality lyrics, top-of-the-pops live dance and stick-to-your-ribs folk rock.

    Liam Gallagher is also booked to make your alt-icon dreams come true.

    The whole phase 1 lineup is pretty legit, but Billboard Dance fans will be most stoked to see the elusive MØ, Grammy-winners Clean Bandit, a stunning live performance from Above & Beyond, Dutch DJ Ummet Ozcan, and a live set from Sam Feldt.

    Tickets for the week-long 2018 event, Aug. 8 to 15, are on sale now at special early-bird pricing.

    Visit Sziget Festival online for more information, and check the full phase 1 lineup announcement below.

https://www.facebook.com/SzigetFestival/videos/10157207967698975/

UNTOLD 2018. Organizatorii au anunţat primii artişti care vor urca pe scenă în această vară

 

    Organizatorii au anunţat primii artişti care vor urca pe scenă în această vară la cea de-a patra ediţie.

    Printre ei se numără Armin Van Buuren, Kygo şi Prodigy.

    Festivalul va avea loc la începutul lunii august, la Cluj, şi au fost vândute deja peste 30 de mii de abonamente.

    Artistul care a făcut cunoscute în toată lumea melodiile “Stole the Show” şi Firestone”, DJ-ul şi producătorul norvegian Kygo va urca pentru prima dată pe scenă unui festival din România, la UNTOLD.

    Lui i se vor alătura DIPLO, THE PRODIGY, OLIVER HELDENS şi ALESSO.

    De pe lista DJ-ilor care vor face publicul să vibreze la UNTOLD nu vor lipsi AFROJACK, STEVE AOKI şi DIMITRI VEGAS & LIKE MIJKE.

    Armin Van Buuren, care anul trecut a stat cinci ore pe scenă şi a povestit apoi întregii lumi experienţa de la UNTOLD, va fi şi el prezent.

    Şi în acest an Cluj Arena va fi punctul de unde se va da startul distracţiei.

    Tot aici va fi amenajata din nou şi scena principală pe care vor urca unii dintre cei mai mari artişti ai muzicii electronice din lume.

    Deşi mai sunt 7 luni până la Untold organizatorii au vândut deja 30 de mii de abonamente.

    Anul trecut, peste 330 de mii de oameni au luat parte la UNTOLD.

    Organizatorii festivalului estimează că la vară cifră va fi depăşită.

    Edy Chereji, head of marketing and communications UNTOLD: “Vom avea o creştere de până la 5% a traficului în festival.

    Creşterea din fiecare an pe care o avem noi este raportată la numărul de oameni care pot să aibă acces pe stadion.

    Vom aveam mulţi mai mulţi oameni, dar încercăm să îi distribuim pe toate scenele.”

    Majoritatea hotelurilor din Cluj sunt deja rezervate pentru cele 4 zile de festival.

    Preţurile camerelor încă libere pornesc de la 2.000 de lei şi pot ajunge până 6.000 la un hotel de cinci stele de lângă Cluj Arena.

    Dafina Suciu, reprezentant hotel: “Hotelul nostru pune la dispoziţia oaspeţilor 120 de apartamente.

    Avem 5 tipuri de apartamente care pornesc de la o suprafaţă minimă de 50 de mp şi pot ajunge până la 300 de mp. Pentru întreg sejurul de 4 nopţi tariful începe de la 1500 de euro.”

    Ca şi în anii trecuţi, UNTOLD îşi va pune amprentă şi pe economia locală.

 


PATRU CATEGORII DE BILETE LA “MARIZA” SUNT SOLD OUT

 

    Mult asteptatul concert de muzica fado “MARIZA” se apropie vertiginos de sold-out!

    Anuntam potentialii spectatori ca bilete disponibile mai sunt doar prin reteaua Eventim si doar la categoria IV, cea de 110 lei.

    Dupa succesul de la Bucuresti din noiembrie 2016, MARIZA promite publicului roman un spectacol inflacarat de aproximativ o ora jumatate, pastrand aceeasi comunicare directa cu publicul.

    “Romania ocupa un loc cu totul special in inima mea. Voi canta doar pentru voi cele mai frumoase piese. Multumesc. Va astept!”

    Acesta a fost mesajul celebrei artiste portugheze, ce va concerta, din nou, la Sala Palatului pe data de 17 februarie, ora 20.00!

    NOUA REGINA A MUZICII FADO este MARIZA, cantareata cu cele mai mari vanzari din istoria muzicala a Portugaliei!

    Ultima creatie, Mundo, a fost dublu platinata pentru vanzari de peste 30.000 de unitati, fiind o alta mare realizare ce a venit dupa ce Mariza a primit la Londra premiul pentru Cel Mai Bun Artist in 2016, un premiu oferit de prestigioasa revista Songlines, si la nici doua saptamani de la nominalizarea albumului pentru Latin Grammys.

    Intr-un singur deceniu, MARIZA a vandut peste un milion de albume si a sustinut un numar impresionant de concerte pe intreg mapamondul.

    O aparitie extravaganta, eleganta si, mai ales, un glas ce a topit instant inima ascultatorilor.

    In anul 2004, solista primeşte premiul Asociatiei Jurnalistilor Straini din Portugalia, dar si European Border Breakers Award. De asemenea, tot in 2004, cu ocazia Jocurilor Olimpice din Atena, Mariza a cantat in duet alaturi de Sting piesa "A Thousand Years”.


    

    

    Biletele se mai gasesc la:

• Categoria IV – 110 lei Biletele se pot gasi pe:

• eventim.ro;

DESPRE MARIZA

    Nascuta pe data de 16 decembrie 1973 in Mozambique si crescuta in Portulagia, multipla nominalizata la premiile Grammy si castigatoare a premiului BBC pentru “Cel mai Bun Artist European”, Mariza este, indubitabil, diva internationala a muzicii fado.

    Niciun alt artist portughez nu a cunoscut un succes mai fulminant de la Amália Rodrigues incoace, avand recenzii la superlativ din partea celor mai exigenti critici de specialitate si dovedind, pe aceasta cale, ca este un talent de rang international, de la care toti ne asteptam pe viitor la tot ce-i mai frumos in muzica.

    Partenerii ei muzicali au fost dintre cei mai buni: Jacques Morelenbaum si John Mauceri, José Merced si Miguel Poveda, Gilberto Gil si Ivan Lins, Lenny Kravitz si Sting, Cesária Évora si Tito Paris, Carlos do Carmo si Rui Veloso.

    Combina intr-o maniera extrem de personala poezia muzicii folk din Portugalia, cadentele arabe cu usoare inflexiuni africane, jazz-ul, sonoritatile gospel, inclusiv blues-ul.

    Povestea de succes a divei portugheze explodeaza in anul 2001, odata cu lansarea primul album, "Fado em Mim", pentru care a primit patru discuri de platina in tara de origine.

    Cel de-al doilea album, "Fado Curvo", un succes garantat, ocupa locul al saselea in topul Billboard, iar Mariza a devenit, astfel, artista cu cele mai mari vanzări din istoria muzicala a Portugaliei.

    Mariza a fost maritata cu António Ferreira, de care s-a separat anul trecut, tatal primului ei copil pe nume Martim, nascut pe data de 6 iulie 2011.

DISCOGRAFIE:

• Fado em Mim (2002)

• Fado Curvo (2003)

• Live in London (2005) DVD

• Transparente (2005)

• Concerto em Lisboa (2006) DVD and CD

• Terra (2008)

• Fado Tradicional (2010)

• Mundo (2015)

 




NEVERSEA 2018, 5-8 IULIE

 

    Cea de-a doua ediție a celui mai mare festival pe plajă din România, NEVERSEA va avea loc în perioada 5-8 iulie 2018, în Constanța.

    Povestea NEVERSEA continuă și în 2018 cu experiențe unice, artiști în premieră în România și cu cei mai frumoși fani care, începând din acest an, vor vedea de pe plaja NEVERSEA patru răsărituri de soare de neuitat.

    Împreună cu artiști de renume internațional, festivalierii vor descoperi și în acest an diversitatea muzicală, interacțiunea prin muzică dar și magia naturală a Mării Negre.

    Evenimentul se va desfășura pe una din plajele din municipiul Constanța, organizatorii având în acest moment autorizații pentru oricare din aceste plaje.

    Organizatorii festivalului vor analiza toate aspectele care țin de accesul participanților, fluidizarea traficului și confortul comunității, urmând a se stabili în perioada imediat următoare care dintre aceste plaje este cea mai potrivită.

    Bogdan Buta, general manager NEVERSEA „După ediția din 2017 am primit feedback incredibil din partea fanilor și nu numai.

    Așa ne-am dat seama și am înțeles că cel mai mare festival de pe plajă din România a fost un real succes și că merită o zi în plus și artiști mai mulți decât în 2017.

    Începând din acest an cei care intră în tărâmul fantastic NEVERSEA vor petrece 4 zile și 4 nopți de neuitat.”

    PRIMELE 5000 DE ABONAMENTE NEVERSEA 2018

    Primele 5000 de abonamente pentru festivalul NEVERSEA 2018 se vor pune în vânzare începând de miercuri, 7 februarie, de la ora 12.00 până la ora 20.00.

    Prețul acestora va fi de 399 de lei plus taxe și vor putea fi achiziționate doar de către cei care s-au înregistrat pe www.neversea.com.

    Vor fi disponibile și abonamentele VIP la prețul de 900 de lei plus taxe.

    Fiecare persoană care s-a înregistrat a primit pe mail un link unic, care va fi funcţional doar începând cu data de 7 februarie, ora 12.00, prin care va putea achiziţiona maxim 4 abonamente.

    Cei care nu s-au înregistrat pot să mai facă acest lucru pe site-ul festivalului, www.neversea.com

    NEVERSEA 2017

    Ediția din 2017 a fost un real succes.

    În cele trei zile de festival peste 153.000 de mii de participanți din țară dar și din străinătate au trecut pragul tărâmului NEVERSEA.

    Peste 100 de artiști internaționali au urcat pe cele 7 scene printre care, pentru prima dată în România: Jason Derulo, Rita Ora și Dua Lipa.

    Cei mai mulți participanți au venit din orașele București și Constanța, urmate de Cluj-Napoca, Brașov și Timișoara. Din afara țării, cei mai mulți festivalieri au ajuns pe plaja Neversea din Marea Britanie, Germania și Statele Unite ale Americii.

    Impactul financiar asupra orașului, după cele trei zile de festival a însemnat o infuzie de capital de peste 20 milioane de euro, bani care au rămas în comunitatea locală.

    În medie, cei care au ajuns în Constanța pentru cel mai mare festival de pe plajă, de la malul Mării Negre, au cheltuit 300 de euro pe cazare, mâncare și alte cumpărături.

Granturi de peste 15.000 euro de la Electric Castle pentru idei creative

 

    Arhitecți, designeri, graficieni, artiști plastici sau pur și simplu oameni creativi, toți își pot găsi un loc de exprimare pentru ideile lor în spațiul celei de-a 6-a ediții a Electric Castle.

    Organizatorii au deschis un concurs de proiecte pentru care oferă granturi de peste 15.000 de euro.

    Recunoscut printre celelalte evenimente din țară datorită inovațiilor pe care le aduce în fiecare an în zona de amenajări, Electric Castle își dorește ca,și la această ediție, să își surprindă zecile de mii de spectatori cu noi activări ale spațiului în care se desfășoară.

    Cei peste 220.000 de metri pătrați sunt suficienți pentru a cuprinde și cele mai trăznite idei.

    Creativitatea poate porni de la amenajarea spațiului, începând de la instalații interactive sau efecte de lumini și până la proiectareunor noi spații de cazare în campingul festivalului.

    Anul acesta, va exista chiar o zonă nouă: „Quiet Camping”, perfectă pentru a implementa ideile venite de la arhitecți sau proiectanți din țară.

    Granturile sunt deschise și celor care vor să spună povestea festivalului sub forma unui documentar, al unui videoclip sau al unui scurtmetraj.

    Organizatorii așteaptă scenariile adaptate astfel încât produsul final să nu depășească 30 de minute, iar cea mai bună idee va primi susținerea festivalului.

    Cele 5 zile de festival se trăiesc 24 de ore din 24.

    Pentru a le umple, ideile de activități (fie că sunt de zi sau de noapte) sunt binevenite, mai ales că edițiile trecute ne arată clar că nimic (legal) nu e interzis pe domeniul castelului Banffy.

    În 2017, participanții au putut vedea spectacole de teatru, lua parte la ateliere de film și design și au bătut noi recorduri la volei pe plajă.

    Toți cei care vor să propună noi idei de activități sunt invitați să se înscrie în concurs și pot să-și facă proiectele implementate între 18 și 22 iulie.

    Muzicienii mai au un pic de așteptat; Electric Castle va anunța în curând înscrierile în “OwntheStage”, concursul care an de an a adus pe scenele festivalului trupe și DJ aflați la început de carieră.

    Mulți dintre ei sunt acum oficial înscriși pe afișul evenimentului, iar lor li se vor alătura cei care vor fi selectați din concursul de anul acesta.

   Toate detaliile legate de granturile creative pot fi citite pe: https://electriccastle.ro/projects

 


Goran Bregovic

La cererea publicului, Goran se intoarce in Romania alaturi de orchestra sa pentru a reedita un show de senzatie care va purta fanii prin toate albumele si hiturile care l-au facut celebru, intr-o companie selecta . Showul va avea loc pe 2 aprilie la Sala Palatului din Bucuresti si se va chema "Three Letters From Sarajevo", ca cel mai recent album al artistului.

Goran Bregovic, unul dintre cei mai cunoscuti muzicieni din Balcani, este un chitarist si compozitor originar din Sarajevo, Bosnia. Acesta s-a nascut pe data de 22 martie 1950, intr-o familie cu origini mixte: tatal sau croat si mama de ginte sarba. Dupa ce parintii sai au divortat, viitorul artist a ramas cu mama in Sarajevo. Cea mai mare parte din copilarie si-a petrecut-o la Scoala de Muzica, studiind vioara. Paradoxal, institutia de invatamant a decis sa il exmatriculeze, pentru "lipsa de talent". La scurt timp dupa excluderea lui din scoala, mama sa i-a cumparat o chitara. La varsta de saisprezece ani a fost parasit de cea care i-a dat viata, fiind ingrijit de cateva rude dornice sa-l sprijine.

Goran a fost nevoit sa-si poarte singur de grija inca din adolescenta, cand a inceput sa cante muzica populara intr-un bar din orasul Konjic. In 1971, Goran si un alt artist aspirant, Zoran Redzia, au inceput sa cante intr-o trupa numita "Jutro" (n.r. "Buna dimineata"). In aceasta formula, muzicianul a avut o multime de spectacole si a inceput sa guste succesul din plin. La 1 ianuarie 1974, trupa si-a schimbat numele in "Bijelo Dugme" ("Butonul Alb").

In 1975, cand se pregatea de cariera de profesor al ideologiei oficiale la aceea vreme, marxism-leninism, formatia Bielo Dugme a castigat popularitate in Iugoslavia. A renuntat la vocatia de dascal si a devenit idolul tinerilor si cel mai improtant star rock al tarii sale. S-a retras din Bielo Dugme in anii ’90, avand la activ 13 albume vandute in sase milioane de exemplare. Dupa zece ani de muzica rock, Bregovic a renuntat la acest gen pentru a se dedica stilului care l-a facut cunoscut in intreaga lume: o combinatie de ritmuri traditionale balcanice, cu sonoritati rock.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 20:00-22:00), Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si pe terminalele self-service ZebraPay din toata tara.

Biletele costa:

– Earlybird – pana pe 15 ianuarie – Cat A 240 lei, Cat B 160 lei, Cat C 115 lei, Cat D 85 lei

– Presale 1 – pana pe 15 martie – Cat A 250 lei, Cat B 170 lei, Cat C 125 lei, Cat D 90 lei

– Presale 2 – pana pe 2 aprilie – Cat A 260 lei, Cat B 180 lei, Cat C 135 lei, Cat D 95 lei 

– La intrare – Cat A 270 lei, Cat B 190 lei, Cat C 145 lei, Cat D 100 lei

Online pe www.iabilet.ro, puteti plati cu cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfarsitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde in tara

B.U.G. Mafia

B.U.G. Mafia va sustine un concert la Arenele Romane (in cort incalzit) pe data de 17 martie 2017. Primele 200 de bilete, la pret de early bird – 59 lei acces general, 99 lei golden ring, s-au pus in vanzare pe bilete.bugmafiaoficial.ro. Incepand de miercuri, 6 decembrie 2017, biletele – in numar limitat – vor fi disponibile la pret de presale si in reteaua iabilet.ro.

B.U.G. Mafia este unul dintre cele mai apreciate branduri muzicale autohtone, fanii trupei alcatuind o adevarata comunitate: peste 845,000 de abonati si aproape 600 milioane de vizualizari pe canalul YouTube, 1,400,000 de utilizatori Facebook, peste 1.150.000 de unitati fizice vandute.Ultimul single al trupei, "Bani, Bani, Bani", a fost lansat chiar inainte de concertul-eveniment "Romanie, Fa Galagie!", sustinut la Arenele Romane (aer liber) in luna mai a acestui an.

Pe bilete.bugmafiaoficial.ro, alaturi de biletele de acces la concertul din 17 martie 2018, fanii vor putea gasi si o serie de pachete VIP – EARLY ENTRY, SOUNDCHECK, MEET&GREET si AFTERSHOW – cu continut premium, pentru cei care isi doresc sa fie mai aproape de trupa.

Dupa epuizarea perioadei earlybird pentru fani, biletele pentru acest eveniment vor fi disponibile si pe site-ul http://www.iaBilet.ro, precum si in reteaua iaBilet.ro: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Beraria H, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si pe terminalele self-service ZebraPay din toata tara.

Acces nerecomandat persoanelor sub 15 ani. Evenimentul poate include elemente verbale sau vizuale ce pot fi considerate nepotrivite pentru minori. Recomandam ca persoanele sub 18 ani sa fie insotite de un adult.