International Tattoo Convention Bucharest 2015

Intre 9-11 Octombrie 2015, cea de-a VI-a editie a International Tattoo Convention Bucharest 2015 va avea loc la Palatul Bragadiru din Bucuresti, in apropierea Palatului Parlamentului, cu intrare din Calea Rahovei 147-153. Partea de spectacol va fi asigurata de actorul american Robert LaSardo, renumit din filmele tip CSI sau Nip Tuck, senzuala Sini Ariell si non-conformistul Emilio Gonzales maestru al suspendarilor, alaturi de aproape 100 de artisti tatuatori profesionisti. Palatul Bragadiru din Bucuresti va fi gazda International Tattoo Convention, organizata anual in Bucuresti inca din 2010. In ultimii ani conventia a oferit publicului larg sansa de a intra in contact cu unii dintre cei mai cunoscuti artisti din lumea tatuajelor si body art performers, reunind peste sute de artisti nationali si internationali cu impatimiti ai acestui domeniu. La editia din 2015, pe langa sunetul adictiv al masinilor de tatuat si concursuri

Horia Brenciu aduce muzica swing şi jazz pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, pe 26,27 septembrie

Horia Brenciu şi HB Orchestra Big Band vor aduce, pe 26 si 27 septembrie, de la ora 20.00, pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, un spectacol unic de muzică swing şi jazz, "My Way", cu ocazia centenarului celebrului cântăreţ Frank Sinatra.Anul acesta, New York, Londra şi Las Vegas celebrează centenarul Sinatra printr-o serie de evenimente grandioase. În România, sărbătoarea muzicii swing şi jazz se va ţine la Bucureşti, la Sala Palatului, pe 26 septembrie, într-o producţie plină de surprize muzicale, informează un comunicat remis MEDIAFAX. "My Way" reprezintă un omagiu adus lui Frank Sinatra, la 100 de ani de la naşterea artistului. Producţia reînvie glorioasa epocă a muzicii de swing, aducând în prim-plan un gen care a făcut istorie în lumea filmului, a muzicii şi, fără îndoială, în inima publicului. Piese ca "My way", "Love and marriage", "Something stupid", "Strangers in the night" şi multe altele vor fi prezente în playlist-ul concertului, spre bucuria celor prezenţi pe 26 septembrie la Sala Palatului. De-a lungul spectacolului, Horia Brenciu îşi propune să omagieze şi alţi artişti ai genului. Printre aceştia se numără Dean Martin, Sammy Davis Jr., Bobby Darin, Fred Astaire, George Gershwin şi chiar Gică Petrescu. Artistul român ar fi împlinit şi el anul acesta 100 de ani de la naştere. "În urmă cu trei ani, se năştea fata mea cea mică, Mina, şi, odată cu ea, venea şi prima mea producţie de swing şi jazz de la Sala Palatului. Nu ştiu dacă cele trei fete ale mele aşteaptă acum încă o soră sau un frate, însă ştiu cu siguranţă că cei 100 de ani de muzică merită omagiaţi printr-un eveniment special", a declarat Horia Brenciu. Biletele pentru spectacol se găsesc în reţeaua Eventim şi la casa de bilete a Sălii Palatului şi au preţuri de 250 de lei (VIP), 190 de lei (categoria 1), 150 de lei (categoria 2), 100 de lei (categoria 3) şi 70 de lei (categoria 4).