85 DE ARTIȘTI RUȘI CELEBREAZĂ FRUMUSEȚEA CULTURII, ÎN SPECTACOL, LA SALA PALATULUI THE RED GUARD CHOIR & GHEORGHE ZAMFIR| 18 OCTOMBRIE| ORA 20:00

THE RED GUARD CHOIR, ansamblul artistic alcătuit din unele dintre cele mai mari talente vocale rusești, revine în fața publicului din România  cu un nou spectacol de înaltă ținută, ce va avea loc  joi, 18 octombrie, la Sala Palatului, de la ora 20:00.

Invitatul special al serii, maestrul Gheorghe Zamfir le va oferi spectatorilor prilejul de a asista la o demonstrație de virtuozitate unică, acompaniat de prestigiosul grup de muzicieni ruși, sub bagheta dirijorului Viktor Eliseev.

Pornind de la muzica clasică, muzica tradițională rusă, muzica sacra și ajungând până la interpretări unice ale celor mai îndragite melodii ale momentului, artiștii îi vor purta pe toți cei prezenți într-o călătorie muzicală de neuitat.

Având ca tematică celebrarea esenței culturii rusești, spectacolul înregistrează la nivel mondial un succes uriaș.

Momentele coregrafice complexe și variate, pașii stricți și tehnica ireproșabilă, sincronizarea desăvârșită și energia mișcărilor, costumele deosebite lucrate manual în zeci de culori și muzica tradițională rusească, transformă atmosfera de spectacol într-o adevărată sărbătoare.

Repertoriul The Red Guard Choir transcende toate genurile și culturile, oferind publicului o experiență unică, de o energie colosală.

The Red Guard Choir este cunoscut ca fiind un exponent de marcă al excelenței în muzică și  este recunoscut la nivel mondial pentru perfecțiunea actului cultural-artistic.

Artiștii au fost ovaționați cu frenezie inclusiv de spectatorii din Statele Unite ale Americii, iar turneele acestora cuprind peste 250 de reprezentații anuale.

Printre cele mai remarcabile spectacole susținute de-a lungul timpului, se numără reprezentația oferită Papei Ioan-Paul al II-lea la Roma și cea prilejuită de deschiderea Jocurilor Olimpice de la Moscova.

Ansamblul Academic al Gărzii Naționale a Federației Ruse, The Red Guard Choir, este singurul organism militar care a primit Steaua de Platină, pe bulevardul dedicat marilor artiști ruși. Acesta numără, în cadrul academiei, peste 400 de artiști (muzicieni, cântăreți și dansatori), iar cincizeci dintre artiștii acestui ansamblu au primit titlul suprem de Artist Emerit al Rusiei.

ReVin Rușii! LEGENDARUL ANSAMBLU RUS, THE RED GUARD CHOIR (Red Army Choir MVD) REVINE PE SCENELE DIN ROMÂNIA
ReVin Rușii! LEGENDARUL ANSAMBLU RUS, THE RED GUARD CHOIR (Red Army Choir MVD) REVINE PE SCENELE DIN ROMÂNIA

 

Și de această dată, membrii ansamblului The Red Guard Choir sunt nerăbdători să  urce pe scena Sălii Palatului și să împărtășească bucuria colaborării cu maestrul Gheorghe Zamfir, în prezența publicul român.

Ultimele bilete rămase disponibile pentru spectacolul de pe 18 octombrie, mai pot fi achiziționate atât online de pe www.ticketnet.ro, www.eventim.ro, www.bilet.ro, www.blt.ro, www.bilete.ro sau www.startickets.ro cât și de la casa de bilete a Sălii Palatului și din magazinele partenere Eventim –  Orange, Vodafone, Germanos, Libăriile Cărturești, Humanitas, magazinele Carrefour și benzinăriile OMV.

Prețul unui bilet variază în funcție de categoria de loc, după cum urmează: Cat.IV – 65 lei, Cat.III – 90 lei, Cat.II – 140 lei, Cat.I – 200 lei și VIP – 300 lei.

 Eveniment organizat de Asociația Culturală Spectaculis.

SOLDAȚII RUȘI THE RED GUARD CHOIR SURPRIND PUBLICUL DIN ROMÂNIA CU O COLABORARE NOTABILĂ: MAESTRUL GHEORGHE ZAMFIR INVITAT DE ONOARE ÎN SPECTACOLUL DE LA BUCUREȘTI

Ansamblul coral THE RED GUARD CHOIR, dirjijat de generalul Viktor Eliseev încă din anul 1974, își continuă misiunea cu același profesionalism desăvârșit și revine în toamna acestui an pe scenele din România cu o nouă producție artistică. Pe 18 octombrie, esența culturii rusești va fi însuflețită de muzicienii ruși în cadrul unui spectacol de gală, ce va avea loc la Sala Palatului din capitală, începând cu ora 20:00.

THE RED GUARD CHOIR, unicul ansamblu oficial al Gărzii Naționale a Rusiei, supranumit și „Corul Președintelui” nu ezită să își surprindă audiența cu momente muzicale excepționale dar și cu invitați speciali, artiști-fenomen ghidați de același reper profesional, acela de a atinge perfecțiunea în muzică.

Maestrul GHEORGHE ZAMFIR, unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, mesager al poporului român, care a străbătut ca-ntr-un zbor, asemănător CIOCÂRLIEI, toate continentele globului pământesc, fiind deopotrivă sursă de inspirație pentru numeroși muzicieni de notorietate mondială, va adăuga un plus de culoare și emoție momentelor muzicale din programul spectacolului de la București, în calitate de invitat special.

Pe lângă melodiile tradiționale din folclorul rusesc, cântecele patriotice de război, hiturile internaționale sau ariile din opere celebre, care vor încânta publicul pe parcursul celor două ore de spectacol, interpretările maestrului GHEORGHE ZAMFIR la nai în acompaniamentul grupului THE RED GUARD CHOIR vor demonstra încă o dată că muzica este universală, că are dimensiune spirituală, că unește oamenii și nu ține cont de hotare.

Suntem onorați și în același timp deosebit de bucuroși să cântăm alături de marele artist al muzicii universale, Gheorghe Zamfir. ”- a declarat generalul Viktor Eliseev.

Personalitatea artistică a marelui artist Gheorghe Zamfir nu mai are nevoie de nicio prezentare. O viaţă de om dăruită muzicii universale, naiului, folclorului românesc, naturii şi multor altor pasiuni ca scrisul şi pictura, fac din maestrul Gheorghe Zamfir  unul dintre cei mai remarcabili artişti ai planetei.

Gheorghe Zamfir este văzut şi ca un inovator al naiului, el a modificat naiul clasic cu 20 de tuburi, adăugând încă 2, 5, 8 sau 10 tuburi. Astfel, el a lărgit domeniul tonal al instrumentului şi a reuşit să interpreteze doinele de jale, bocetele, cântecele de leagăn sau chiar unele inflexiuni ale vocii.

Gheorghe Zamfir, autor a peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental şi simfonic; a vândut peste 120 de milioane de discuri în toată lumea, are peste 160 de albume înregistrate, şi peste 100 de discuri de aur şi de platină, alături de nenumarate distincţii şi onoruri la nivel mondial.

Biletele pentru acest spectacol au fost puse în vânzare și pot achiziționate la prețuri variabile în funcție de categoria de loc, după cum urmează Cat.IV – 65 lei, Cat.III – 90 lei, Cat.II – 140 lei, Cat.I – 200 lei și VIP – 300 lei. Acestea sunt disponibile atât online pe www.ticketnet.ro, www.eventim.ro, www.bilet.ro, sau www.startickets.ro cât și la casa de bilete a Sălii Palatului sau în magazinele partenere Eventim –  Orange, Vodafone, Germanos, Librariile Carturesti, Humanitas, magazinele Carrefour și benzinăriile OMV.

ReVin Rușii! LEGENDARUL ANSAMBLU RUS, THE RED GUARD CHOIR (Red Army Choir MVD) REVINE PE SCENELE DIN ROMÂNIA CU UN NOU SPECTACOL

Exponent internațional al excelenței în muzică, ansamblul The Red Guard Choir condus de generalul rus Viktor Eliseev, cunoscut publicului sub numele de Red Army Choir MVD, revine în toamna acestui an, pe scenele din țara noastră, cu un nou spectacol incitant,eclectic, construit în spiritul unei spontaneități artistice emoționante.

După trei ani de la spectacolele de succes prezentate publicului spectator din București și Cluj – Napoca, ansamblul militarilor ruși, The Red Guard Choir își va face simțită prezența atât pe 18 octombrie, la Sala Palatului din București.

Același spectacol grandios va ajunge și în alte orașe importante din țara noastră, datele turneului național urmând a fi anunțate în curând.

Repertoriul ansamblului coral The Red Guard Choir cuprinde stiluri muzicale variate, pornind de la melodii tradiționale din folclorul rusesc, cântece patriotice de război și ajungând până la arii din opere celebre sau până la cele mai înălțătoare hit-uri pop internaționale.

„Katiusha”, „Kalinka” sau „Kernina” sunt doar câteva dintre melodiile nelipsite din concertele faimosului grup, iar dansurile autentice ale corpului de balet și zecile de costume viu colorate sunt alte elemente cheie care aduc frumusețea poveștilor rusești în acutalitate.  

În ultimii zece de ani, corul a fost cunoscut publicului sub numele de Red Army Choir MVD, însă numele acestuia a fost schimbat în Ansamblul Academic al Gărzii Roșii (The Red Guard Choir).

    „Am decis reluarea numelui „The Red Guard Choir”, purtat cu mulți ani în urmă, la înființarea acestuia, din dorința de a evita confuziile de nume permanente create cu Ansamblul Alexandrov”, a declarat producătorul corului, doamna Anna Vashchilina.

Legendarul ansamblu rus, înființat în anul 1939, transcende toate genurile muzicale și culturile și este singurul ansamblu ridicat la rang de Academie.

Anual, esența culturii rusești este sărbătorită pe cele mai mari scene din lume în spectacole care copleșesc spectatori de toate vârstele și culturile.

Generalul Viktor Eliseev, maestru dirijor al corului încă din anul 1974, a susţinut, alături de faimoșii muzicieni, show-uri în peste 50 de ţări care au fascinat milioane de spectatori.

The Red Guard Choir este unicul ansamblu oficial al Gărzii Naționale a Rusiei, fiind supranumit și „Corul Președintelui”, având misiunea de a participa la majoritatea protocoalelor prezidențiale.

Au performat în fața Papei Ioan Paul al II-lea, la Roma, și cu ocazia învestiturii președinților Boris Elțîn și apoi a lui Vladimir Putin.

De asemenea, au cântat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Moscova în 1980 și în 2014, la Soci.

Din cei peste 350 de artiști care compun baza acestui ansamblu, aproximativ 120 de soliști, instrumentiști și dansatori, de un profesionalism ieșit din comun, sunt selectați pentru a fi parte în producțiile artistice impresionante, prezentate la nivel internațional.

Corul militarilor ruși a colaborat cu artiști renumiti, precum: Celine Dion, Mireille Mathieu, Ivan Rebroff, Dmitri Hvorostovsky, Vincent Niclo, Raffaella Carra și mulți alții.

 

Ziarul Daily Telegraph: „Spectacolele Corului Gărzii Roșii reprezintă, împreună cu cele ale teatrului Bolshoi, cele mai renumite spectacole rusești, fiind o comoară artistică mondială!”

     The Red Guard Choir este unul dintre cele mai importante ansambluri artistice al scenei internaționale de astăzi.

    Spectatorii care doresc să i-a parte la spectacolul din data de 18 octombrie, de la Sala Palatului își pot procura biletele la prețuri variabile în funcție de categoria de loc, astfel:

Cat.IV – 65 lei,

Cat.III – 90 lei,

Cat.II – 140 lei,

Cat.I – 200 lei și

VIP – 300 lei.

Biletele pot fi achiziționate online de pe www.ticketnet.ro, www.eventim.ro, www.bilet.ro, sauwww.startickets.ro sau de la casa de bilete a Sălii Palatului și din magazinele partenere Eventim –  Orange, Vodafone, Germanos, Librariile Carturesti, Humanitas, magazinele Carrefour și benzinăriile OMV.