MUSICALUL „MAMMA MIA!”, PE 29 DECEMBRIE, LA SALA PALATULUI. DOUĂ CATEGORII DE BILETE LA PREȚURI SPECIALE

 

Musicalul „MAMMA MIA!” îi va încânta pe iubitorii de spectacole din București cu o nouă reprezentație specială, la final de an. Pe 29 decembrie, începând cu ora 20:00, Loredana, Horia Brenciu, Cornel Ilie, Anca Țurcașiu, Ecaterina Ladin, Adrian Nour, Ana Munteanu și Sebastian Seredinschi, alături de corpul de balet și orchestra live condusă de dirijorul Daniel Jinga vor oferi spectatorilor  prezenți la Sala Palatului, trei ore de bună dispoziție pe muzica legendarei trupe Abba, în cea mai aplaudată poveste despre iubire, relații și prietenie, plină de umor.

Producția artistică aduce pe aceeași scenă peste 70 de artiști, sute de costume, care dau viață personajelor complexe, dansează și interpretează melodii fredonate de milioane de oameni din întreaga lume, hituri din repertoriul trupei Abba, precum „Mamma Mia”, „Voulez-vous”, „Dancing Queen” sau „The winner takes it all”, și garantează celor prezenți experiența unei seri neuitat.

„MAMMA MIA!”, celebrul spectacol de musical ovaționat de peste 60 de milioane de spectatori din întreaga lume și transpus pe scenele din România de regizorul Răzvan Ioan Dincă, prezintă povestea lui Sophie, o tânără aflată în ajunul nunţii, care îşi doreşte să-şi cunoască tatăl natural şi să fie condusă de acesta la altar. Dar se confruntă cu trei posibile variante! Aşa că decide să-i invite pe micuţa insulă grecească pe toţi cei trei bărbaţi din trecutul romantic al mamei sale, fără a le dezvălui motivul. Lucrurile vor lua întorsături complet neaşteptate, care vor crea multe momente amuzante.

„„MAMMA MIA!” este musicalul care bucură întreaga familie, e o poveste minunată de dragoste în care se regăsesc și mamele, și fiicele. Nu sunt doar amintirile și emoțiile mele în show, ci ale câtorva generații. E o provocare acest rol minunat și complex, dar asta îmi place foarte mult, sunt trei ore intense de cântat, dansat și actorie. Iar dincolo de ochii spectatorilor e o pregătire ca pentru un campion. În plus, sunt extrem de puține ocaziile în care ne adunăm atât de mulți artiști, din generații diferite, pe aceeași scenă, cu un scop unic: să bucurăm împreună spectatorii!”, a declarat Loredana.

Loredana va putea fi admirată în interpretarea magistrală a Donnei Sheridan, o femeie puternică și independentă care își crește singură fiica, iar reunirea cu personajele din trecutul ei îi va schimba radical viața.

Horia Brenciu îl interpretează pe exuberantul Harry Bright, personaj cu care este încântat că împarte aceleași inițiale și o extraordinară poftă de viață.

Cornel Ilie, solistul trupei Vunk va juca în rolul lui Sam, unul dintre „tații” lui Sophie, care revine pe insula grecească pentru a lămuri misterul tinereții sale.

Adrian Nour interpretează rolul celui mai boem personaj dintre cei trei tați – excentricul Bill.

Anca Țurcașiu a impresionat în numeroase piese de teatru, filme, în musicalurile „Chicago” și „My Fair Lady”, iar în „MAMMA MIA!” interpretează savurosul rol Tanya, o adevărată pată de culoare a spectacolului.

Ecaterina Ladin, joacă rolul încântătoarei Rosie, o scriitoare nemăritată, tocilară și puțin supraponderală, care cucerește publicul prin firea sa amuzantă și sinceră.

Ernest Fazekas – cel care a tradus și adaptat textul musicalului și melodiile ABBA în limba română, păstrând autenticitatea și ineditul acestora interpretează rolul lui Harry și reprezintă continuarea aventurii sale în spectacolele de musical de calitate.

Ana Munteanu – tânăra cântăreață, care a câștigat show-ul „Vocea României” în 2017, în echipa lui Smiley, o interpretează pe Sophie, fiica Donnei, a cărei dorință de a-și cunoaște tatăl natural declanșează acțiunea spectacolului.

Sebastian Seredinschi – deși pasiunea sa pentru muzică este dominantă, cântărețului îi place, de asemenea, să compună și să producă muzică, iar aventura sa în „MAMMA MIA!” stă sub semnul energicului Sky, viitorul soț al lui Sophie.

Persoanele care doresc să fie martorii irezistibilului spectacol de musical „MAMMA MIA!” au posibilitatea de a-și achiziționa bilete, la prețuri avantajoase, opțiune ideală pentru alegerea cadoului ideal cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Față de biletele deja existente, organizatorii au lansat două categorii speciale de loc, oferindu-le celor interesați oportunitatea de a-și procura biletele la prețul de 49 lei și 79 lei.

Biletele rămase disponibile pot fi achiziționate în format electronic de pe Iabilet.ro, din magazinele Flanco, Diverta, Cărturesti, precum și de la casa de bilete a Sălii Palatului.

„MAMMA MIA!” – cel mai amplu musical din România, în turneu național Din distribuție fac parte cei mai iubiți și îndrăgiți artiști: Loredana, Horia Brenciu, Aurelian Temișan, Cornel Ilie, Anca Sigartău, Anca Țurcașiu, Adrian Nour, Ernest Fazekas, Ecaterina Ladin, Ana Munteanu, Ioana Sihota, Bianca Purcărea, Sebastian Seredinschi și Silviu Mircescu

 

După succesul răsunător de anul trecut, „MAMMA MIA!” – desemnat „Spectacolul Anului 2018” în România, revine într-un turneu național, în 9 orașe importante din țară.

Același line-up, aceeași montare grandioasă, aceleași emoții și trăiri intense fac să răsune melodiile nemuritoare ale trupei ABBA într-o poveste romantică, presărată cu intrigă, umor și sensibilitate.

Dacă ați văzut filmul, trebuie să trăiți și versiunea live a poveștilor de iubire peste generații. Dacă nu ați văzut filmul, atunci aveți un motiv în plus să vizionați una dintre cele mai ample producții de musical din România!

Turneul național va debuta pe 26 octombrie la Constanța, va continua cu alte două reprezentații speciale pe 30 și 31 octombrie la Sala Palatului din București, urmate de Pitești – pe 1 noiembrie, Târgu Mureș – 4 noiembrie, pe 6 noiembrie  – Cluj Napoca, pe 7 noiembrie – Brașov, pe 13 decembrie – Bacău, pe 14 decembrie – Piatra Neamț, iar pe 15 decembrie la Sala Polivalentă din Iași.

Biletele pentru reprezentațiile din cadrul turneului național „MAMMA MIA!”, pot fi achiziționate on-line, prin iabilet.ro și mammamiathemusical.ro, sau din magazinele Flanco, Diverta și Cărturești, din fiecare oraș gazdă, la prețuri ce variază în funcție de categorie și extra-beneficii pre- sau post-reprezentație.

Loredana, Horia Brenciu, Aurelian Temișan, Cornel Ilie, Anca Sigartău, Anca Țurcașiu, Adrian Nour, Ernest Fazekas, Ecaterina Ladin, Ana Munteanu, Ioana Sihota, Sebastian Seredinschi, Bianca Purcărea și Silviu Mircescu vor avea roluri complexe de musical: vor cânta, dansa și mai ales interpreta rolurile ce compun această complexă poveste despre dragoste, prietenie și regăsire. Îi veți putea vedea pe artiștii preferați în ipostaze inedite, într-un decor scenic senzațional.

Pusă în scenă de regizorul Răzvan Ioan Dincă, producția aduce în fața publicului o coregrafie spectaculoasă, nu mai puțin de 200 de costume pentru cele 17 numere scenografice și peste 20 de piese ale trupei ABBA, traduse și adaptate în limba română de Ernest Fazekas.

„MAMMA MIA!” este musicalul care bucură întreaga familie, e o poveste minunată de dragoste în care se regăsesc și mamele, și fiicele. Nu sunt doar amintirile și emoțiile mele în show, ci ale câtorva generații. E o provocare acest rol minunat și complex, dar asta îmi place foarte mult. Sunt trei ore intense de cântat, dansat și actorie, iar dincolo de ochii spectatorilor e o pregătire ca pentru un campion. În plus, sunt extrem de puține ocaziile în care ne adunăm atât de mulți artiști din generații diferite pe aceeași scenă, cu un scop unic: să bucurăm împreună spectatorii!” – mărturisește Loredana.

Urmărit de peste 60 de milioane de oameni din 50 de țări și desemnat Spectacolul anului 2018, în România, „MAMMA MIA!” va fi pus în scenă, în fiecare oraș din turneu, într-o distribuție de excepție, din care fac parte cei mai consacrați și îndrăgiți artiști din România.

CALENDARUL TURNEULUI NAȚIONAL

  • 26 octombrie, CONSTANȚA, Casa de Cultură a Sindicatelor, ora 20:00
  • 30 și 31 octombrie, BUCUREȘTI, Sala Palatului, ora 19:00
  • 1 noiembrie, PITEȘTI, Casa de Cultură a Sindicatelor, ora 19:30
  • 4 noiembrie, TÂRGU MUREȘ, Sala Sporturilor, ora 19:00
  • 6 noiembrie, CLUJ – NAPOCA, BT Arena, ora 19:00
  • 7 noiembrie, BRAȘOV, Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași”, ora 19:00
  • 13 decembrie, BACĂU, Teatrul de Vară „Radu Beligan”, ora 19:00
  • 14 decembrie, PIATRA NEAMȚ, Sala Polivalentă ora 19:00
  • 15 decembrie, IAȘI, Sala Polivalentă, ora 19:00

MAMMA MIA!“ prezintă povestea lui Sophie, o tânără aflată în ajunul nunţii, care îşi doreşte să-şi cunoască tatăl natural şi să fie condusă de acesta la altar. Dar se confruntă cu trei posibile variante, aşa că decide să-i invite pe micuţa insulă grecească pe toţi cei trei bărbaţi din trecutul romantic al mamei sale, fără a le dezvălui motivul. Lucrurile vor lua întorsături complet neaşteptată, care vor crea multe momente amuzante dar și emoționante care vor încânta publicul prezent!

În fiecare zi, în întreaga lume au loc cel puțin 7 show-uri „MAMMA MIA!“ și mii de reprezentații jucate în sute de țări, pe șase continente. Musicalul „MAMMA MIA!“ a fost lansat în 1999 la Londra, pe West End, și apoi în Statele Unite ale Americii, pe Broadway. Dramaturga Catherine Johnson și producătoarea Judy Craymer, au creat acest spectacol inspirându-se din cântecele compuse de Benny Anderson și Bjorn Ulvaeus, foști membri ai formației ABBA. Datorită succesului înregistrat, povestea a fost adaptată pentru marele ecran în 2008, cu Meryl Streep, Amanda Seyfried, Pierce Brosnan, Colin Firth și Stellan Skarsgård în rolurile principale, iar în 2018 a fost lansat filmul „Mamma Mia! Here We Go Again”.

DISTRIBUȚIE ORAȘE:


26 octombrie, CONTANȚA, Casa de Cultură a Sindicatelor

Loredana – Donna

Cornel Ilie – Sam

Adrian Nour – Bill

Ernest Fazekas – Harry
Anca Sigartău – Rosie

Anca Țurcașiu – Tanya

Ana Munteanu – Sophie

Sebastian Seredinschi – Sky

 

30 octombrie, BUCUREȘTI, Sala Palatului

Loredana – Donna

 Horia Brenciu – Harry
Aurelian Temişan – Sam
Adrian Nour – Bill
Anca Sigartău – Rosie
Anca Ţurcaşiu – Tanya
Ana Munteanu – Sophie
Sebastian Seredinschi – Sky

 

31 octombrie, BUCUREȘTI, Sala Palatului

Loredana – Donna

  Cornel Ilie – Sam

Ernest Fazekas – Harry

Adrian Nour – Bill

Ecaterina Ladin – Rosie

Ioana Sihota – Tanya
Bianca Purcărea – Sophie

Silviu Mircescu – Sky

 

1 noiembrie, PITEȘTI, Casa de Cultură a Sindicatelor

Loredana – Donna

Cornel Ilie – Sam

Adrian Nour – Bill

Ernest Fazekas – Harry
Ecaterina Ladin – Rosie

Ioana Sihota – Tanya

Bianca Purcărea – Sophie

Silviu Mircescu – Sky

 

4 noiembrie, TÂRGU MUREȘ, Sala Sporturilor

Loredana – Donna

Cornel Ilie – Sam

Adrian Nour – Bill

Ernest Fazekas – Harry
Anca Sigartău – Rosie

Anca Țurcașiu – Tanya

Bianca Purcărea – Sophie

Sebastian Seredinschi – Sky

 

 

6 noiembrie, CLUJ – NAPOCA, BT Arena

Loredana – Donna

Horia Brenciu – Harry

Cornel Ilie – Sam

Ernest Fazekas – Bill
Anca Sigartău – Rosie

Anca Țurcașiu – Tanya

Bianca Purcărea – Sophie

Sebastian Seredinschi – Sky

 

7 noiembrie, BRAȘOV, Sala Sporturilor

Loredana – Donna

Horia Brenciu – Harry

Cornel Ilie – Sam

Adrian Nour – Bill
Anca Sigartău – Rosie

Anca Țurcașiu – Tanya

Bianca Purcărea – Sophie

Sebastian Seredinschi – Sky

 

 

13 decembrie, BACĂU, Teatrul de Vară „Radu Beligan”

Loredana – Donna

Cornel Ilie – Sam

Adrian Nour – Bill

Ernest Fazekas – Harry
Ecaterina Ladin – Rosie

Ioana Sihota – Tanya

Ana Munteanu – Sophie

Silviu Mircescu – Sky

 

14 decembrie, PIATRA NEAMȚ, Sala Polivalentă

Loredana – Donna

Cornel Ilie – Sam

Adrian Nour – Bill

Ernest Fazekas – Harry
Ecaterina Ladin – Rosie

Ioana Sihota – Tanya

Ana Munteanu – Sophie

Silviu Mircescu – Sky

 

15 decembrie, IAȘI, Sala Polivalentă

Loredana – Donna

Cornel Ilie – Sam

Adrian Nour – Bill

Ernest Fazekas – Harry
Ecaterina Ladin – Rosie

Ioana Sihota – Tanya

Ana Munteanu – Sophie

Silviu Mircescu – Sky

Musicalul „Mamma Mia!“ @ Sala Palatului, București | 30, 31 octombrie 2019

Mamma Mia!“ – musicalul care a cucerit peste 60 de milioane de spectatori din întreaga lume revine la București într-o poveste de dragoste plină de culoare, dinamism și aventură

Loredana, Horia Brenciu, Ernest Fazekas, Aurelian Temișan, Anca Țurcașiu, Cornel Ilie, Adrian Nour, Anca Sigartău, Bianca Purcărea, în rolurile principale

Mamma Mia!“ – unul dintre cele mai îndrăgite spectacole din lume revine în București, la Sala Palatului cu două reprezentații în luna octombrie 2019. Din distribuție fac parte nume celebre și consacrate din lumea artistică românească.

Loredana, Horia Brenciu, Ernest Fazekas, Aurelian Temișan, Anca Țurcașiu, Ana Munteanu, Anca Sigartău, Cornel Ilie și Adrian Nour sunt doar câțiva artiști vibranți și iubiți de publicul din toată țara, care vor interpreta rolurile principale în celebra producție. În cele două reprezentații anunțate, artiștii vor dansa și vor cânta alături de spectatori într-o poveste de dragoste romantică plină de energie, entuziasm, amuzament și culoare.

În fiecare zi, în întreaga lume, au loc cel puțin 7 show-uri „Mamma Mia!“ însumând mii de reprezentații jucate în sute de țări de pe șase continente.

Astfel, pe 30 și 31  octombrie te așteptăm la Sala Palatului, începând cu ora 19:00 să vizionezi, în două distribuții absolut excepționale, un spectacol viu, plin de aventură căruia, cu siguranță, nu îi poți rezista. „Mamma Mia!“ înseamnă peste 200 de costume pentru toate cele 17 numere scenografice și două distribuții diferite ce poartă numele unor artiști români faimoși:

 

30 octombrie, ora 19:00, Sala Palatului

DISTRIBUȚIE:

Loredana – Donna

Horia Brenciu – Harry

Aurelian Temișan – Sam

Anca Sigartău – Rosie

Anca Țurcașiu – Tanya

Adrian Nour – Bill

Ana Munteanu – Sophie

Sebastian Seredinschi – Sky

–-

31 octombrie, ora 19:00, Sala Palatului

DISTRIBUȚIE:

 

Loredana – Donna

Ernest Fazekas – Harry

Cornel Ilie – Sam

Ecaterina Ladin – Rosie

Ioana Sihotă – Tanya

Adrian Nour – Bill

Bianca Purcărea  – Sophie

Silviu Mircescu – Sky

 

„Mamma Mia!“ prezintă povestea lui Sophie, o tânără aflată în ajunul nunţii, care îşi doreşte să-şi cunoască tatăl natural şi să fie condusă de acesta la altar. Dar se confruntă cu trei posibile variante! Aşa că decide să-i invite pe micuţa insulă grecească pe toţi cei trei bărbaţi din trecutul romantic al mamei sale, fără a le dezvălui motivul. Lucrurile vor lua întorsături complet neaşteptate, care vor crea multe momente amuzante.

Musicalul „Mamma Mia!“ a fost lansat în 1999 la Londra, în West End și apoi în Statele Unite ale Americii, pe Broadway. Dramaturga Catherine Johnson și producătoarea Judy Craymer au creat acest spectacol inspirându-se din cântecele compuse de Benny Anderson și Bjorn Ulvaeus, foști membri ai formației ABBA.  Datorită succesului înregistrat, povestea a fost adaptată pentru marele ecran în 2008, cu actorii Meryl Streep, Amanda Seyfried, Pierce Brosnan, Colin Firth și Stellan Skarsgård în rolurile principale, iar în 2018 a fost lansat și al doilea film Mamma Mia 2.

Biletele pentru reprezentațiile musicalului ce vor avea loc pe 30 și 31 octombrie, la Sala Palatului pot fi achiziționate în format electronic de pe Iabilet.ro sau din magazinele Flanco, Diverta, Cărturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Libmag, Casa de Balet și pe terminalele Selfpay, la prețuri cuprinse între 99 lei și 289 lei.