Trei morţi şi zeci de răniţi în timpul "Carnavalului florilor" din Haiti

Trei persoane au fost ucise şi alte câteva zeci au fost rănite la Port-au-Prince în cursul unor violenţe care au marcat primele două zile ale "Carnavalului florilor" din Haiti, la care au participat sute de mii de persoane, au anunţat surse din cadrul poliţiei."Două persoane au fost ucise luni seara, una cu arme albe, iar cealaltă în urma unor lovituri la nivelul capului. Un dansator a fost ucis duminică, în timp ce şase persoane au fost rănite cu gloanţe în timpul unor confruntări între grupări rivale" , a declarat marţi pentru AFP Franz Lerebours, un purtător de cuvânt al Poliţiei Naţionale din Haiti (PNH). Potrivit aceleiaşi surse, 24 de persoane au fost rănite luni, faţă de 56 în ziua precedentă.
"Carnavalul florilor", organizat pentru prima dată în Haiti în ultimii peste 40 de ani, a reunit sute de mii de persoane pe străzile capitalei şi în piaţa Champ de Mars, în apropierea palatului prezidenţial, aflat în ruine de la cutremurul care a devastat ţara în 2010, în urma căruia au murit peste 200.000 de persoane.

Preşedintele haitian Michel Martelly, un fost muzician popular şi un animator al acestui carnaval, a coborât de mai multe ori în stradă, în mijlocul mulţimii, pentru a participa la festivitatea de încheiere de marţi seara, potrivit unor imagini difuzate de televiziunea naţională.
În pofida violenţelor din primele două zile, şeful comitetului de organizare Jean-Dany Pierre-François a apreciat că evenimentul este "un mare succes popular". "Cred că aproape un milion de persoane au participat în prima zi a carnavalului (duminică)", şi-a exprimat el satisfacţia.

 

 

Sursa : www.mediafax.ro