Soprana Cellia Costea i se alătură tenorului Mario Frangoulis pe scena Sălii Palatului pe 20 aprilie.
Acompaniat de Orchestra Simfonică București sub bagheta dirijorului grec Stathis Soulis, Mario Frangoulis propune publicului atât un program alcătuit din lucrări ale unor mari compozitori, cât și binecunoscutele sale interpretări clasice crossover.
Din concert nu vor lipsi piese celebre precum Hijo de la Luna, Nights in White Satin (Notte di Luce) sau Vincero Perdero, precum și piese de pe recent lansatul album al tenorului elen, „Tourquoise Waters” („Galazia Limni”).
Un eveniment prezentat de ComputerLand România și Aqua Carpatica și organizat de 3G Enterprise Creative.
Soprana Cellia Costea, una dintre cele mai frumoase, calde și răscolitoare voci feminine românești de operă ale ultimelor două decenii, revine ori de câte ori poate în România, spre marea bucurie a fanilor săi.
„Vocea Celliei Costea este extrem de muzicală și emoționantă, cred că va avea o carieră uriașă” spunea Montserrat Caballé despre artista născută la Piatra Neamț.
Îndrăgită de fani și critici deopotrivă, Cellia Costea trăiește actualmente la Atena, unde este considerată vocea feminină numărul 1 a Operei din capitala Greciei.
„Este mereu o plăcere să mă întorc acasă și, mai ales, în fața publicului românesc! Mario Frangoulis este unul dintre cei mai cunoscuți și grandioși artiști pe care ni i-a oferit Republica Elenă. Este o mare onoare să mă aflu alături de el pe scenă pentru prima oară!”, spune soprana.
Cellia Costea provine dintr-o familie de muzicieni, iar respectul față de muzică i-a fost adânc sădit încă din anii copilăriei.
A studiat la Universitatea Națională de Muzică din București și a adunat o suită impresionantă de trofee ce consfințesc recunoașterea de care se bucură pe plan internațional.
Între 1998 și 2004, a fost distinsă cu 11 dintre cele mai importante trofee la concursuri internaționale de interpretare, printre care concursul internațional de muzică „Francisco Vinas” (Barcelona, 2003), „Montserrat Caballe” (Andorra, 2001), Festivalul George Enescu, „Belvedere”, Viena (1999) și Concursul Internațional „Voci Verdiene” (Busseto, Italia, 1998).
A fost ovaționată pe cele mai importante scene lirice ale lumii: de la Wienner Staatsoper la Deutsche Oper Berlin, Concertgebouw Amsterdam, sau Royal Opera din Londra (Covent Garden).
A cântat în Stuttgart, Bergen, Oslo, Marsilia, Liege, Barcelona, Milano, Catania, Palermo, Modena, Piacenza, Beijing, Seul, Tokyo și Singapore.
A lucrat cu dirijori de renume mondial precum Seiji Ozawa, Mark Elder, Asher Fish, Eugene Kohn, Jiri Kout, Pinchas Steinberg, Julian Kovatchev sau Alberto Veronesi.
În 2011, a primit premiul Grand Music de la Asociația Criticilor de Teatru și de Muzică din Grecia. Ea a mai evoluat sub bagheta dirijorului Statis Soulis chiar la începutul acestui an, pe scena Operei Naționale a Greciei din Atena, în rolul Mariei Boccanegra din „Simon Boccanegra” de Giuseppe Verdi.
„Tourquoise Waters” / „Galazia Limni”, noul album al lui Mario Frangoulis, a fost elaborat sub direcția artistică a Linei Nikolakopoulou. Un album de esență pur grecească, cu 11 melodii ce țin să demonstreze că dragostea poate dura la nesfârșit, noul disc este o întâlnire artistică de substanță, care variază ca registru de la piese de inspirație cinematografică precum „Petao„, de care Mario Frangoulis s-a îndrăgostit după filmul lui Nikos Panagiotopoulos, „Dying in Athens”, la adaptări precum „Erotas Gymnos„, piesa rockerilor de la Madrugada.
Un tenor fabulos, cu un registru vocal impresionant și o tehnică excelentă, un artist clasic crossover care se bucură de un fenomenal succes pe întreg mapamondul, cu 19 albume în palmares și peste 7 milioane de copii vândute în întreaga lume, Mario Frangoulis calcă pe urmele granzilor: „Andrea Boceli, move over!”, titrează Daily News, în timp CNN recunoaște că „lumea lui Frangoulis este distilată până la sunet pur, doar voce”.
Combină clasicul cu contemporanul, amestecând cu ușurință opera cu pop, rock, folk, soul sau world music, a împărțit scena cu monștri sacri precum Sarah Brightman, Placido Domingo, Montserrat Caballe, José Carreras, Liu Huan, Lara Fabian, Klaus Meine sau Angela Gheorghiu și a cântat cu cele mai bune orchestre ale lumii, de la Boston Pops la Chicago Symphony, Filarmonica din Tokyo, Opera Novaya din Moscova, Royal Simphony Orchestra sau Orchestra Filarmonică din Londra.
Pentru spectacolul de pe 20 aprilie, biletele sunt disponibile, în funcție de distanța față de scenă, la prețurile pornind de la 100 lei (categoria IV), 200 lei (categoria III), 275 lei (categoria II), 350 lei (categoria I) sau 400 lei (VIP) în rețelele Eventim, Iabilet, MyTicket si Entertix, în magazinele partenere, precum și la casele de bilete ale Sălii Palatului.
Până pe 17 martie, inclusiv, biletele pentru concertul Mario Frangoulis de la Sala Palatului sunt reduse cu până la 25%.
Sponsori principali ComputerLand România și Aqua Carpatica.
Un eveniment susținut de Aegean Airlines, BMW Auto Cobălcescu, Cocktail Holidays, Business Lease.
Parteneri culturali: Ambasada Republicii Elene în România, Uniunea Elenă Din România, Organizația Națională de Turism a Greciei, Camera de Comerț Bilaterală Eleno-Română.
Recomandat de Prima TV și Magic FM.