După examenul de Bac din acest an, şefii de la Educaţie se gândesc să-i împartă pe elevi pe categorii, în funcţie de performanţe, pentru a-i împiedica astfel pe profesori să-i supraevalueze pe elevi şi să le dea note mari, nemeritate. “Vrem să eliminăm supraevaluarea la clasă. Nu putem să ne ascundem după deget şi să nu spunem că elevii primesc note mari în cursul anului, iar la examen, află şi ei şi părinţii că de fapt nu sunt performanţi”, a declarat Oana Badea, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.

 

Proiectul prevede că pentru împărţirea în funcţie de categorii, începând chiar din clasele I-IV, elevii vor da teste la fiecare disciplină. Potrivit rezultatelor, se va face o medie pe şcoală şi se va şti nivelul de pregătire al fiecărui copil.

 

Sindicaliştii din învăţământ întrevăd, prin această nouă formă de examinare, tatonarea terenului cu privire la… o altă schimbare a examenului de bacalaureat! Adică, acest examen să se dea diferit, cu subiecte adaptate pe cele trei categorii de performanţă ale elevilor. “Obligatoriu va trebui să avem un bacalaureat diferenţiat. Nu toţi copiii au capacitatea de a lua un examen la acelaşi nivel cu cei care provin din colegii naţionale sau licee teoretice”, susţine Marius Nistor, preşedintele Federaţiei “Spiru Haret”.

Sursa:libertatea.ro


About Post Author

Lasă un răspuns