RADAR – Romanian Artists Developing Alternative Realities, festivalul de new media art care va avea loc între 1 și 3 noiembrie la Uzina Electrică Filaret, va include și o secțiune pentru copii – RADAR Kids. Această categorie, realizată împreună cu Lidl România, va surprinde copiii cu primul spațiu imersiv pop-up, în care cei mici vor interacționa cu diverse medii tehnologice într-un traseu special gândit pentru aceștia.

RADAR KIDS – Education & Playground

 

Traseul Education & Playground de la RADAR a pregătit o serie de aventuri imersive pentru tinerii utilizatori ai tehnologiei. Pentru a introduce într-un mod interactiv un aspect deja prezent în viețile celor mici, parcursul RADAR Kids va familiariza copii cu noile tehnologii aplicate în artă. Astfel, aceștia pot explora o lume acvatica prin videomapping interactiv sau se vor putea transforma în personaje digitale prin inteligență artificială.

Un set de experiențe educative va fi organizat în jurul pasiunii copiilor de a-și exprima creativitatea prin desen. Fără a folosi carioci cu care sa se murdărească sau foi dezordonate, ei vor fi invitați să deseneze pe un flipchart digital unde se pot juca cu culori, dimensiuni și forme pe un panou interactiv și să creeze propriul desen digital 2D. O a treia dimensiune va putea fi adăugată în realitatea virtuală (VR), unde cei mici se vor putea înconjura cu propriul lor desen, schimbând proprietățile pensulei în funcție de imaginația fiecăruia. În plus, prin intermediul instalației cu Kinect, un soft ce urmărește mișcarea utilizatorului, aceștia se vor putea folosi de lanterne drept pensule pentru a crea diferite forme cu ajutorul luminii.

Lumea naturală fi putea fi explorată într-un mod interactiv într-o încăpere separată în care copiii vor intra în mediul subacvatic pentru a-și personaliza un peștișor. Ei vor primi un contur care, după ce va fi desenat, va fi transpus cu ajutorul videomapping-ului într-o proiecție imersivă. De asemenea, o modalitate haioasă și educativă pentru copii de a interacționa cu ființele vii care nu se mișcă, cum ar fi plantele, va fi pusă la dispoziție de WWF.

O plantă conectată la un instrument, care, prin atingere, va elibera anumite sunete va ajuta la dezvoltarea atenției pe care cei mici o vor acorda lumii înconjurătoare. „Misiunea noastră este să construim o lume în care oamenii trăiesc în armonie cu natura.

Asta înseamnă să înțelegem cu toții că natura este esențială pentru noi, pentru dezvoltarea, bunăstarea și fericirea noastră. Iar tehnologia – cum este videoclipul VR ce te transpune într-o pădure virgină, pe care cei mari și cei mici îl pot testa la RADAR – ne ajută să explicăm toate acestea mult mai ușor, oricui, indiferent de vârstă” declară Adriana Trocea, Brand Manager WWF România.

Parcursul va fi completat de animații în realitate augmentată prin scanarea ilustrațiilor din cartea de poezii augmentată a lui Carmen Tiderle – Selfii cu elfii și scanarea desenelor de pe tricourile din colecția vestimentară pentru copii One Night Gallery.

Printre artiștii care alcătuiesc experiența RADAR Kids se numără Alexandru Călin Mihalache, Aural Eye, Livia Fălcaru, dar și inteligența artificială antrenată pentru a transpune vizitatorii într-una dintre creațiile sale.

Traseul dedicat copiilor a fost conceput ca o aventură în care aceștia vor colecționa personajele Lupilu, Orlando, Coshida și Favorina experimentând sau jucându-se cu diferite tehnologii pentru a completa puzzle-ul de stickere. La finalul traseului, micuții care au bifat toate experiențele dedicate lor vor primi o surpriză din partea echipei Lidl.

RADAR este platforma care înglobează mișcările creative de new media art sub o manifestare unitară ce prezintă zeci de proiecte care, odată cunoscute de public, se vor transforma într-un curent artistic de sine stătător. Biletele sunt disponibile pe Bilete.ro cu prețuri începând de la 20 Lei. Mai multe detalii despre eveniment pe pagina de Facebook.

About Post Author

Lasă un răspuns