Neversea 2018

„DE FIECARE DATĂ CÂND AJUNG ÎN ROMÂNIA MĂ SIMT FANTASTIC. SUNTEȚI UN PUBLIC MINUNAT!” HARDWELL

 

 

Prima zi a celui mai mare festival de la malul Mării Negre, NEVERSEA 2018 a fost un real succes! Nici măcar ploaia din mijlocul zilei nu i-a speriat pe cei peste 48.000 de festivalieri care au participat la evenimentele din perimetrul festivalului. Cei mai mulți dintre ei au așteptat însă să vină seara când pe scenele festivalului au urcat artiștii lor preferați. Artiștii care au concertat aseară pe scena principală au fost prezenți pentru prima dată la NEVERSEA și s-au arătat impresionați atât de numărul mare de fani cât și de dimensiunea impresionantă a scenei “The Gateway”.

 

Debutul celei de-a doua ediții a festivalului NEVERSEA a fost făcut de pe scena principală de Partydul Kiss Fm condus de Olix și Dan Fințescu, urmați de Alle Farben, Lucas&Steve și Alan Walker. Pe scena a răsunat și imnul NEVERSEA compus de Manuel Riva și Alexandra Stan. Cel mai așteptat artist din prima seară a fost dj-ul HARDWELL care s-a declarat încântat că s-a reîntors în România.

 

“Este pentru prima dată când vin la festivalul de aici, de la malul Mării Negre, însă vin în fiecare an la unul dintre festivalurile mele preferate, UNTOLD. România știe să se distreze, iar publicul de aici este extraordinar. ” , a declarat HARDWELL.

 

Show-urile lui Lucas&Steve, Alan Walker,Yellow Claw și GTA au putut fi urmărite live pe pagina de facebook și canalul de YouTube Neversea.

 

Deschiderea oficială a festivalului a fost marcată cu focuri de artificii acompaniate de acrobați suspendați de baloane cu aer cald, dar și de povestea NEVERSEA 2018. Pe scena principală a festivalului NEVERSEA au urcat în prima zi, Manuel Riva & Alexandra Stan, Alle Farben,  Lucas&Steve, Alan Walker, Hardwell și GTA. Pe celelalte scene au concertat alți peste 30 de artiști printre care Raresh, Cezar, Satra B.E.N.Z, DOC, NGHTMRE, MODESTEP, Acid Pauli și mulți alții.

Numărul exact de persoane participante la a doua ediție a festivalului NEVERSEA 2018 va fi comunicat la finele celor patru zile de festival.

Abonamentele la prețul final de 550 de lei cu toate taxele incluse dar și biletele de o zi pot fi cumpărate de pe neversea.com sau de la intrarea din festival.

About Post Author

Lasă un răspuns