Ieri noapte, Paris Hilton a fost gazda unei petreceri de fițe bucureștene. Moștenitoare lanțului hotelier Hilton a mixat muzică într-un club din București.

    Blondina, care nu se dă în lături de la petrecerile opulente, și-a descoperit acest hobby, de a fi DJ, în urmă cu ceva ani.

    Paris Hilton a ajuns pentru prima dată în România, joi, 5 iulie. Noaptea trecută, a susținut primul show live din țara noastră, în postura de DJ.

„Sunt foarte entuziasmată, este pentru prima dată când sunt în România. O să fie o seară distractivă”, avea să declare Paris, la sosirea pe aeroportul Otopeni.

Organizatorii evenimentului i-au pus acesteia la dispoziție cel mai scump apartament de la Hotelul Hilton din București.

Vedeta în vârstă de 37 de ani a susţinut un show într-un club din Capitală.

Cu o viaţă tumultoasă, dar şi numeroşi fani, Paris a reuşit să transforme cele 5 milioane de dolari de la bunicul său într-o avere de peste 300 de milioane.

Acum este DJ, însă are şi o linie de parfumuri, mai multe magazine de modă, dar şi localuri de noapte.

Paris Hilton: “Sunt bine, am venit pentru prima dată în România. Sunt fericită”

Chiar dacă iniţial trebuia să vină cu propriul avion, Paris Hilton a aterizat în România cu o cursă de linie.

A fost aşteptată de zeci de fani care au venit inclusiv din străinătate ca să o vadă. Îmbrăcată cu o ţinută lejeră şi flancată de bodyguarzi, Paris şi-a arătat mândră inelul de logodnă.

Prima vedetă despre care s-a spus că este “faimoasă doar pentru că este faimoasă” , Paris Hilton nu şi-a ascuns viaţa extravanta de ochii presei. Prin stilul nonconformist, a reuşit să ţină mereu primele pagini ale publicaţiilor din întreaga lume.

Străbunicul patern este fondatorul hotelurilor Hilton, Conrad Hilton. La moartea sa, acesta nu le-a lăsat prin testament nimic urmaşilor, însă bunicul lui Paris a contestat decizia şi a câştigat.

Culmea este ca 9 ani mai târziu el a hotărât că va lăsa aproape toată averea, estimată atunci la 2,3 miliarde de dolari, unei fundaţii de caritate.

Doar 3% din moştenire, adică aproape 70 de milioane de dolari, urma să revină urmasilor, 8 copii şi 23 de nepoţi.

Decizia lui a însemnat că moştenirea lui Paris s-a micşorat de la 100 la 5 milioane de dolari, după plata taxelor.

Tânăra a reuşit însă să mărească această sumă. A pus la punct planuri pentru noi hoteluri în New York, Las Vegas sau Dubai şi a deschis magazine şi cluburi pe plajă.

Cele 23 de parfumuri lansate de ea au avut vânzări de 2, 5 miliarde de dolari.

La începutul anilor 2000, a apărut în reality show-ul ″The Simple Life″.

Alături de prietena ei, Nicole, fiica lui Lionel Richie, Paris apărea în ipostaze complet străine pentru ea, curata camere de hotel, muncea la fermă şi servea într-un fast-food.

A devenit şi autoarea unui best seller, ″Confesiunile unei mostenitoare″⁣, iar apoi şi-a încercat talentul în muzică. N-a ratat nici joburi de fotomodel şi actriţă.

În aceeaşi perioadă, Paris era “abonata” cluburilor de noapte şi a fost prinsă de câteva ori conducând sub influenţa alcoolului.

Tot ei i s-au atribuit relaţii cu Randy Spelling, Oscar De La Hoya, Leonardo DiCaprio, Tom Sizemore şi jucătorul de poker Rick Salomon, alături de care a filmat o casetă deocheată.

În 2009 s-a afişat inclusiv cu fobalistul Cristiano Ronaldo, iar apoi cu Afrojack.

Acum, pare că vrea să se aşeze la casa ei alături de actorul Chris Zylka. Acesta i-a dăruit un inel de peste 2 milioane de dolari.

Paris este îndrăgostită şi de câini, pentru care a creat o linie de îmbrăcăminte.

În Bucureşti a venit în calitate de DJ. Onorariul ei este de aproape o jumătate de milion de dolari.

About Post Author

Lasă un răspuns