Cu ironie, profunzime și umor, artiștii Horațiu Mălăele, Bogdan Mălăele și Radu Captari invită publicul bucureștean pe 23 august, la Cinema PRO, începând cu ora 20:00, la spectacolul „Ediție Specială Muncitorească”.

„Ziua Națională” din „Epoca de Aur”, pe care românii o sărbătoreau cu mult fast prin parade și demonstraţii ale oamenilor muncii, cântece pioniereşti, marşuri militare sau spectacole omagiale, este pusă sub semnul unei veritabile parodii la adresa comunismului sau a oricărei forme de totalitarism din viața noastră.

Maestrul Horațiu Mălăele va face o nouă demonstrație de virtuozitate alături de fiul său, Bogdan Mălăele și de interpretul Radu Captari abordând teme variate dintr-o perspectivă satirică, presărate cu momente de improvizație, dialoguri sau monologuri surprinzătoare, intersectate cu melodii și refrene comuniste ale căror mesaje au rămas încă vii.

Pe scurt, un act artistic ce-ți va dovedi încă o dată că nu poți să nu îl iubești pe Horațiu Mălăele atunci când metamorfozele scenice comunică simple adevăruri.

„Toată lumea va muri. Cine vrea să trăiască, să vină la noi în România pentru că noi suntem rămași în urmă cu 50 de ani” – Horațiu Mălăele – pasaj reprodus din spectacol.

Biletele sunt disponibile în rețeaua Eventim.ro și pe Ticketnet.ro, la prețuri ce variază în funcție de categoria de loc, astfel: Cat.III – 40 lei, Cat.II – 60 lei și Cat.I – 80 lei.

 

About Post Author

Lasă un răspuns