Trupa rock Cargo va marca a 35-a aniversare printr-un concert progrmat pe 16 mai 2020 la Arenele Romane din Bucureşti.
Cargo a fost înfiinţată în Timişoara, în 1985, în formula: Adi Bărar (chitară), Carol Bleich (baterie), Tavi Iepan (chitară), Tibi Gajdo (bas), Dinel Tollea (clape) şi Nae Tarnotzi (voce). După mai multe schimbări de componenţă, Leo Iorga a fost cooptat ca solist. El a făcut parte din trupă până în 1989, an în care Ovidiu Ioncu, poreclit “Kempes“, a câştigat concursul organizat pentru postul de solist.
Geplaatst door METALHEAD op Maandag 16 december 2019
În 1992, Cargo a lansat albumul de debut, „Povestiri din gară”, care cuprinde nouă piese. Componenţa trupei a suferit, în continuare, modificări. În 1995, a apărut al doilea material discografic – „Destin”. La puţin timp după lansare, Kempes a avut un accident de motocicletă, în care a fost rănit grav. Recuperarea lui a fost lungă şi anevoioasă, însă a revenit pe scenă alături de trupă, fiind acompaniat de vocea lui Adrian Igrişan (poreclit “Baciul”). În 1998, grupul a lansat albumul „Ziua vrajitoarelor” şi o brosura intitulată „Jurnal de bord”, care cuprinde textele tuturor cântecelor şi biografia oficială a trupei. În 2002, Ovidiu Ioncu “Kempes” a plecat în Australia, vocea principală fiind preluată de Adrian Igrişan. Doi ani mai târziu, în decembrie 2004, Cargo a lansat albumul „Spiritus Sanctus”, urmat, în 2007, de „XXII”, care include cele mai cunoscute piese ale trupei, înregistrate de data aceasta cu Igrişan.
În 2015, membrii trupei Cargo au primit Ordinul Cultural în Grad de Cavaler de la preşedintele Klaus Iohannis – „pentru contribuţia deosebită la promovarea muzicii rock în România şi îmbogăţirea patrimoniului acestui gen muzical” – şi au devenit cetăţeni de onoare ai oraşului Timişoara.
În prezent, grupul e format din Adi Bărar (chitară), Adrian „Baciu” Igrişan (voce/chitară), Tavi Pilan (tobe), Ionuţ Cârjă (clape) şi Alin Achim (bas).
Pentru concertul de la Bucureşti, primele 300 de bilete costă 59 şi 95 de lei, în funcţie de locul faţă de scenă, şi pot fi cumpărate din reţeaua iabilet.ro. În presale, preţul lor va fi de 69 şi 105 lei, pentru 500 de bilete, apoi de 79 şi 120 de lei. În ziua concertului, la intrare, ele vor costa 100 şi 150 de lei. Vor fi puse în vânzare şi 300 de bilete, platforma VIP (la înălţime de 2 metri) cu bar dedicat, la preţul de 200 de lei.
La preţul tuturor biletelor comandate în earlybird şi presale este adăugat comisionul de emitere, de 5 lei. Accesul copiilor cu vârste de până la 7 ani este gratuit.