UADA va cânta pentru prima dată în România la Rockstadt Extreme Fest 2020, care va avea loc în perioada 30 iulie – 02 august, pe terenul de biatlon de la baza Cetății Râșnov.

UADA, care se traduce prin „bântuit” în latină, este un proiect inspirat de spiritul valului black metal de la începutul anilor ’90. Apărută în 2014 în Portland, Oregon (SUA), trupa a atras atenția prin abordarea muzicală inedită capabilă să îmbine duritatea originală a black metal-ului cu un spectru larg de influențe.

În așa fel încât au început să fie rapid observați și apreciați de artiști cunoscuți, precum John Haughm de la Agalloch, pentru care „UADA este una dintre cele mai interesante și captivante tinere trupe ieșite din Portland în zilele noastre”.

La numai un an, grupul debuta live în concert la Famine Fest II alături de nume precum Terrorizer, Engorged, Nekrofilth, Drawn & Quartered sau Cemetery Lust, UADA impunându-se drept una dintre revelațiile festivalului. A urmat apoi Northwestern Black Circle Festival, unde formația a împărțit scena cu artiști precum Inquisition, Demoncy, Weregoat sau Slutvomit și multe alte apariții la evenimente muzicale de profil.

După ce și-a extins experiența aparițiilor live, la doi ani de la debut UADA a lansat pe piață, prin eforturi proprii, primul album numit „Devoid of Light”. La doi ani distanță a urmat „Cult of a Dying Sun” bine primit de public, și caracterizat drept „un mix de tonalități similare cu cele ale Agalloch peste care se presară multă întunecime, se toarnă o doză puternică de death și vei obține o compoziție impresionantă numită UADA”.

UADA (SUA) se alătură numelor confirmate pentru cea de-a opta ediție a Rockstadt Extreme Fest, printre care se numără: Anthrax (USA), Cattle Decapitation (SUA), Overkill (SUA), Cradle of Filth (UK), As I Lay Dying (SUA), Rings of Saturn (SUA), Dyscarnate (UK), Unleashed (SE), Necrophobic (SE), IN THE WOODS… (NO), Mayhem (NO), Kampfar (NO), Despised Icon (CA), Kataklysm (CA), Death Angel (SUA), The Black Dahlia Murder (SUA), Rotting Christ (GR), In Mourning (SE), Mephorash (SE), Bethlehem (GER), Dead Label (IE) sau Katla. (IS).

Abonamente Rockstadt Extreme Fest 2020 sunt deja disponibile online, exclusiv pe iabilet.ro.

Perioadele de vânzare a abonamentelor REF 2020 sunt:

  • Pre-sale 4: 1.000 de abonamente la prețul de 310 lei/ buc., până la epuizarea stocului, dar nu mai târziu de 20.01.2020;
  • Pre-sale 5: 1.000 de abonamente la prețul de 350 lei/ buc., până la epuizarea stocului, dar nu mai târziu de 16.03.2020;
  • Pre-sale 6: 1.000 de abonamente la prețul de 390 lei/ buc., până la epuizarea stocului, dar nu mai târziu de 18.05.2020.
  • În ultimul prag de pre-sale online, cât și la intrarea în festival: abonamentele vor fi la prețul de 440 lei/ buc.

Pentru Rockstadt Extreme Fest 2020 vor fi disponibile și bilete pe zi, la prețul de 220 lei/ buc., ce vor fi puse în vânzare începând cu 29.06.2020.

Copiii cu vârste de până la 12 ani vor avea acces gratuit în interiorul festivalului dacă vor fi însoțiți de un părinte sau tutore legal cu abonament sau bilet valid.

Facebook event Rockstadt Extreme Fest 2020:

http://bit.ly/RockstadtExtremeFest2020_FacebookEvent

Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns