Festivalul de film internaţional Transilvania – TFF.18 se desfăşoară în perioada 31 mai – 9 iunie 2019 în municipiul Cluj-Napoca, fiind unul dintre cele mai importante evenimente de profil la nivel european.
Gala de deschidere are loc la 31 mai în Piaţa Unirii Open Air, la orele 20.45, odată cu proiecţia filmului ”Parking” în regia lui Tudor Giurgiu, care este şi preşedinte al juriului festivalului, conform https://tiff.ro. Este cel de-al patrulea lungmetraj semnat de Tudor Giurgiu şi spune povestea lui Adrian, un poet din Sângeorz-Băi care emigrează ilegal în Spania anului 2002.
Programul celei de-a 18-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania include, şi în acest an, peste 200 de titluri venite din întreaga lume. Printre cele mai recente prezenţe confirmate se numără laureaţi de vârf ai marilor festivaluri internaţionale, noile filme ale unor cineaşti prezenţi la ediţiile anterioare ale TIFF-ului, două comedii populare semnate de regizori consacraţi şi o proiecţie special comemorativă din filmografia unui autor clasic recent dispărut.
În secţiunile Competiţie, Supernova, Umbre, Fără limită, Ce se întâmplă, documentarule?, Zilele Filmului Românesc, Suspecţi de serviciu, Ziua Maghiară, Shadow Shorts, EducaTIFF şi Ziua HBO (partener de tradiţie al TIFF-ului), vor fi proiectate filme în premieră absolută, dar şi titluri premiate în festivalurile internaţionale.
O colecţie eclectică de noutăţi şi clasici de referinţă, în versiuni restaurate, va face deliciul publicului în programul Focus China, ţară aflată pentru prima dată în prim-planul unei ediţii TIFF. Alături de cineastul Fatih Akin şi regizorul Veit Helmer, invitat special al acestei ediţii, regretata Agnes Varda, regina cinematografiei franceze, va fi omagiată în secţiunea 3×3.
Competiţia oficială TIFF, destinată regizorilor aflaţi la primul sau al doilea film de ficţiune, include în acest an 12 opere „singulare, puternice şi provocatoare”, din care juriul va alege la final un singur câştigător al Trofeului Transilvania, anunţă organizatorii festivalului.
Festivalul Internaţional de Film Transilvania invită adolescenţii din toată ţara să răspundă provocării Let’sGo Digital!. Ajuns la ediţia cu numărul 17, atelierul dedicat pasionaţilor de cinema, fotografie şi editare video, cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, le va oferi tinerilor şansa de a realiza un film sub îndrumarea profesioniştilor din industrie, în cadrul celui mai important eveniment din România dedicat cinematografiei.
Cinematografia, gastronomia şi artele vizuale franceze condimentează programul celei de-a 18-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, conform unui comunicat al organizatorilor, transmis AGERPRES.
În cadrul Focusului francez, între 31 mai şi 9 iunie, publicul va urmări în premieră în România o serie de producţii noi dintre cele mai diverse, semnate de regizori aflaţi în plină ascensiune.
Caravana culinară franco-română va poposi la Cluj-Napoca pe toată durata evenimentului, oferindu-le gurmanzilor ocazia de a se delecta cu specialităţi pregătite de chefi francezi şi români renumiţi, în timp ce artele picturale se vor împleti cu mediul cinematografic în expoziţia „O seară în atelierul părinţilor mei” – dialogul dintre două generaţii de artişti. Evenimentele fac parte din programul dedicat Sezonului România-Franţa.
În premieră în România, proiectul internaţional Uzina Filmelor de Amatori ajunge la cea de-a 18-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.
Conceptul creat de renumitul regizor, scenarist si producător francez Michel Gondry (Oscar 2005 pentru Cel mai bun scenariu original „Eternal Sunshine of the Spotless Mind”) oferă publicului şansa de a-şi crea propriul film în doar trei ore, punând la dispoziţie decoruri, echipament şi toate resursele necesare.
Proiectul este organizat sub egida Sezonului România-Franţa 2019. Creată de Michel Gondry, Uzina Filmelor de Amatori este o instalaţie interactivă revoluţionară, gândită să dezvolte, să cultive şi să răspândească pasiunea pentru film, imaginaţia şi creativitatea în rândul publicului larg.
La fel ca Jack Black şi Mos Def în „Be KindRewind” (r. Michel Gondry, 2008), participanţii care se vor înscrie la o sesiune de creaţie în cadrul Uzinei Filmelor de Amatori vor răspunde provocării de a realiza filme de la A la Z, în contra-timp.
Câştigător al unui premiu Oscar şi deţinător a numeroase alte trofee obţinute în festivalurile de film majore din lume de-a lungul unei cariere de aproape patru decenii, actorul, regizorul şi producătorul Nicolas Cage va primi Trofeul Transilvania pentru Contribuţia Adusă Cinematografiei Mondiale la cea de-a 18-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.
Actorul Marcel Iureş va primi la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră, pentru rolurile create atât în teatru, cât şi în film.
Festivalul Internaţional de Film Transilvania, fondat în 2002, este primul şi cel mai mare festival dedicat filmului de lungmetraj din România, conform https://tiff.ro.
La ediţia din 2018 a TIFF au fost selectate 227 de filme din 53 de ţări. Toate evenimentele din cadrul festivalului (proiecţii, expoziţii, concerte) au strâns 135.000 de participanţi. La un singur film, respectiv Insula câinilor, în regia lui Wes Anderson, au fost prezenţi 3.647 spectatori.
De-a lungul timpului pe covorul roşu de la TIFF au fost prezente câteva dintre cele mai cunoscute personalităţi ale cinematografiei europene Julie Delpy, Michael Radford, Annie Girardot, Catherine Deneuve, Claudia Cardinale, Wim Wenders, Jacqueline Bisset, Geraldine Chaplin, Sophia Loren, Alain Delon şi Fanny Ardant.
Principalul obiectiv al TIFF este promovarea artei cinematografice prin prezentarea celor mai noi şi interesante filme ale momentului, susţinerea tinerilor cineaşti şi participarea la dezvoltarea industriei cinematografice.
TIFF este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia pentru Festivalul de Film Transilvania. În anul 2011, Festivalul a fost acreditat de Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Producătorilor de Film (FIAPF), numărându-se printre cele mai importante 40 de festivaluri ale lumii, conform tiff.ro.