Tinerii din Ungaria, care au vârsta cuprinsă între 11 şi 21 de ani, pot petrece vacanţa de vară într-o tabără paramilitară, unde vor putea învăţa disciplina şi se vor antrena în mânuirea armelor.
 În Mogyorod, aflata la 30 de kilometri nord-est de Budapesta, această vacanţă costă 120 de euro pe săptămână şi este prezentată de o companie privată. Adolescenţii se vor afla în mijlocul militarii armatei ungare.

"Le vom acorda o adevărată instrucţie militară de bază. Vor face exerciţii pentru sporirea rezistenţei fizice, alergări în timpul dimineţii şi exerciţii de gimnastică. În timpul zilei, vor asculta instructori care vin din diferite unităţi de armată", a declarat responsabilul taberei paramilitare, Zsolt Horvath.

Tinerii vor face exerciţii de tragere folosind arme de tip AK-47. Gloanţele vor fi oarbe, însă această experienţă poate fi una puternică pentru adolescenţi din moment ce este prima experienţă în mânuirea unei arme de război.

"Îmi place tot ceea ce ţine de armată şi de extrem. Aş vrea să devin miltar atunci când voi creşte", a declarat Rebecca, o tânără în vârstă de 16 ani.

"Îmi place disciplina, ceea ce ne face pe toţi să urmăm ordine şi să ascultăm, să cerem permisiune pentru a face orice", a declarat Peter, un tânăr în vârstă de 12 ani.

În fiecare săptămână sunt aproximativ 50 de adolescenţi în această tabără, ei venind să se familiarizeze cu viaţa militară. În fiecare vară, peste 400 de tineri îşi petrec astfel vacanţa de vară. Aceasta este o afacere rentabilă pentru tabără, care îşi sărbătoreşte cel de al şaselea an de existenţă.

 

 

Sursa : www.mediafax.ro



Lasă un răspuns