
TRUPA 9 şi ViKloth au lansat imnul oficial al campaniei „România vrea autostrăzi”. În videoclipul piesei apare şi Ştefan Mandachi, cel care a construit primul şi singurul metru de autostradă din Moldova.
Imnul oficial al campaniei „România vrea autostrăzi!” a fost lansat miercuri seară.
Este vorba despre o piesă hip-hop cu influenţe folclorice. Versurile au fost scrise de TRUPA 9 şi ViKloth.
Sunt versuri cu o puternică încărcătură emoţională, cu un mesaj centrat pe infrastructura rutieră precară din România şi pe alegerile care vor urma.
„A fost felul nostru de a susţine campania „#sîeu” vreau autostrăzi. Sperăm şi noi ce speră toţi cei care susţin campania şi poate este primul pas spre ceva concret”, ne-a declarat Lucian Curelaru, solist la TRUPA 9.

El a spus proiectul muzical a fost realizat în doar două zile. Artiştii au făcut şi un videoclip pe care l-au publicat deja pe www.youtube.com.
În clip apare inclusiv Ştefan Mandachi, iniţiatorul campaniei „România vrea autostrăzi!”, cel care a construit primul şi singurul metru de autostradă din Moldova, precum şi fostul internaţional Dorin Goian.
Clipul a fost făcut de doi suceveni: Radu şi Mihaela Baran.
Iată şi versurile piesei:

De mic am văzut la noi ce se poartă
Când drumul spre şcoală era din baltă-n baltă
În spatele blocului ne făceam o poartă
Fotbalul jucat pe pământ nu se uită niciodată
Nu s-au schimbat multe în jungla urbană
Tot cu lut pe papuci şi în Uniunea Europeană
Oriunde te duci acasă te aşteaptă o mamă
Dar o casă furată din interior se destramă
România e casa mea şi văd cum geme de durere
Când îi mor nevinovaţi fii pe şosele
O ţară e un organism viu şi drumurile îi sunt vene
Care o pot secătui sau îi dau putere
Contracte aranjate, studii de fezabilitate
Aţi văzut în autostrăzi doar pentru voi oportunitate
La alegeri nu se vor mai întâlni hoţii cu proştii
Şî eu vreau autostrăzi pentru noi şi copiii noştri
Şî eu cred c-avem o ţară minunată
Şî eu port în suflet România adevărată
A cui e oare vina că speranţa moare?
Strigă acum dacă te doare
Dacă te doare, dacă te doare
De la Iaşi până în vest îmi plătesc toate păcatele
Tre’ să ocolesc oi şi vaci prin toate satele
Vreau să plec dar stau în trafic şi mă învârt în cerc
În secolul vitezei mă mişc în ritm de melc
Responsabilii sunt în pană de idei dar fură curent
Hai, Dorele, mai cu talent!
Nici Dorei n-am văzut, că nu-s prevăzuţi în buget
România vrea autostrăzi reale, nu doar în proiect
Parcă e un blestem de care românii nu mai scapă
Din groapă-n groapă până-i bagă în ultima groapă
Ore în plus la volan zici că-s însurat cu maşina
Cine-mi dă anii pierduţi?, nimeni nu-şi asumă vina!
