Pentru mine, viaţa în bucătărie e o lungă poveste de dragoste, cu momente deopotrivă sublime şi ridicole.

Dar, ca în orice poveste de dragoste, când priveşti înapoi îţi aminteşti cel mai bine momentele fericite – ce te-a cucerit, ce te-a atras din prima clipă şi ce te-a făcut să tânjeşti după mai mult.

Sper să-l pot face pe cititor să simtă gustul acestor lucruri şi timpuri. Nu am regretat niciodată întorsătura neaşteptată care m-a aruncat în universul restaurantelor.

CUMPARA cartea: AICI !

Şi sunt convins că trebuie să-ţi asumi anumite riscuri dacă vrei să găteşti şi să mănânci bine. Indiferent dacă a fost vorba despre brânză Stilton nepasteurizată, de stridii crude sau de colaborarea cu nişte „asociaţi” din lumea crimei organizate, pentru mine mâncarea a însemnat întotdeauna o aventură. 

Anthony Bourdain

Necruțător față de apetitul orișicui, Anthony Bourdain ne descrie cu subiect și predicat ceea ce se întâmplă în spatele ușilor de la bucătărie.

Atitudinea nemiloasă, caracteristică lui Anthony, se regăsește și în această carte delicios de haioasă și șocant de încântătoare, una care îi va fascina atât pe gurmanzi, cât și pe cei insensibili la arta culinară.

De la prima stridie gătită în Gironde, Franța, până la umila poziție de spălător de vase într-un restaurant din Provincetown (unde asistă pentru prima oară la adevăratele plăceri ale unui bucătar șef); de la bucătăria restaurantului Rainbow Room din Rockefeller Center până la traficanții de droguri din East Village, de la Tokio la Paris și înapoi la New York, poveștile culinare ale lui Bourdain sunt pline de pasiune și imprevizibil. 

Kitchen Confidential vă va face să salivați de poftă și să râdeți ținându-vă cu mâinile de burtă.

Cu inteligență și răutate în cantități egale, Bourdain realizează un lucru de neconceput: dezvăluie secrete ale meseriei, pe care atât bucătarii, cât și patronii de restaurante se tem să le aștearnă pe hârtie. 

Restaurant Business Magazine

Anthony Bourdain este autorul romanelor Bone in the Throat (2000) și Gone Bamboo (2000). 

Kitchen Confidentialeste prima sa carte de nonficțiune, una în care ne dezvăluie secretele meseriei de chef în marile restaurante ale lumii. 

A fost chef la Brasserie Les Halles în New York și gazda celui mai popular show gastronomic de televiziune, No Reservations, difuzat pe postul Travel Channel. Pentru show-ul Parts Unknown, difuzat de CNN, a primit cinci Premii Emmy și Premiul Peabody.

About Post Author

Lasă un răspuns