Hrebe jr. catre EBA: "Iti mai aduci aminte, iubito?"

După o relaţie tumultuoasă, in care părinţii celor doi, duşmani politici, erau cat pe ce să se inrudească, Elena Băsescu şi Andrei Hrebenciuc au ales acum aproape doi ani să se despartă. Apoi, şi-a găsit fiecare pe altcineva, dar acest lucru nu s-a dovedit suficient pentru Andrei, care îi transmite Elenei mesaje nostalgice de dragoste.

Aproape trei ani, între 2006 şi 2008, Andrei (25 de ani), băiatul lui Viorel Hrebenciuc (PSD), s-a iubit cu Elena (30 de ani), fata cea mică a preşedintelui Traian Băsescu. Cel mai la modă cuplu al acelor vremuri s-a luptat nu numai cu timpul şi cu rutina, ci şi cu opoziţia părinţilor, care nu priveau cu ochi buni o înrudire politică împotriva firii. Tocmai de aceea, după apariţia zvonurilor de nuntă între Andrei şi Elena, despărţirile temporare erau urmate imediat de împăcări fierbinţi, amorezii asumându-şi fiecare erorile şi luând-o de la capăt. Deşi a considerat o întâlnire “karmatică” (n.r.- exprimarea aparţine Elenei) relaţia ei cu Hrebe jr, EBA s-a săturat însă de atacurile repetate ale “socrului”, Viorel Hrebenciuc, care nu era de acord cu intrarea ei în politică, şi a renunţat la Andrei în iarna lui 2008, chiar în noaptea de Revelion, la Paris.

Elenei îi merge bine de atunci, dovadă stând ultima ei poveste de iubire, cu Bogdan Ionescu, zis Syda, băiatul unor oameni de afaceri apropiaţi de PDL. Spre deosebire de EBA, parlamentar european, Andrei a încasat şocul, a mers mai departe, dar n-a uitat-o pe mezina preşedintelui.

""

Kim Kardashian: "Nu am nevoie de un barbat ca sa fiu fericita"

Kim Kardashian a vorbit recent despre viaţa ei personală, spunând că nu are nevoie de un bărbat ca să se simtă împlinită.

Vedeta, care în trecut s-a iubit cu fotbalistul Cristiano Ronaldo şi cu Reggie Bush, admite că nu mai are pe nimeni alături în aceste momente, dar că se simte foarte bine fără iubit.

"Nu cred că am nevoie de un bărbat ca să fiu fericită, dar ar fi frumos să am un iubit. Mă simt bine singură şi chiar mă distrez foarte mult", a spus vedeta de 29 de ani pentru revista britanică More!.

 

""

Catalin Botezatu: "Ca sa ma raneasca, oamenii imi spun ca sunt bulangiu si ca am facut puscarie!"

Cătălin Botezatu are un trecut tumultos ce şi-a lăsat amprenta puternic asupralui. Despre felul cum a făcut primii bani, despre problemele lui de sănătate şi scandalurile în care a fost implicat de-a lungul timpului, designerul a vorbit într-un interviu acordat site-ului kamikazeonline.ro.

Nu multă lume ştie, dar înainte de a ajunge manechin, Cătălin Botezatu se pregătea pentru o carieră în fizică. Părinţii lui şi-au dorit să fie inginer sau medic, dar se pare că destinul i-a rezervat cu totul altceva.

"Părinţii mei îşi doreau foarte tare, iar eu nu am vrut să fie o dispută în familia mea. Şi pînă la urmă i-am dezamăgit pe amîndoi. Tata voia să fiu inginer ca el, voia să fac practică la reactorul nuclear din Canada. Mama voia să devin medic. Am luat la Energetică nucleară, dar nu am continuat, fiindcă nu era ceea ce îmi plăcea mie", a declarat Bote, care a recunoscut că părinţii lui l-au bătut chiar şi în clasa a XII-a.

”Primele milioane de mărci le-am pierdut aşa cum le-am făcut”

La începutul carierei sale de manechin, Cătălin Botezatu câştiga aproximativ 10.000 de lei pe lună, ceea ce pe vremea aceea era echivalentul unui salariu de ministru.  La 24 de ani a devenit milionar în mărci, dar a pierdut bani la fel de repede cum i-a şi câştigat.

"Primele milioane de mărci le-am făcut cînd aveam 24 de ani. Dar le-am pierdut aşa cum le-am făcut. Aveam în cont 23 de milioane de mărci. Eram proprietar peste afaceri de fashion, ferme, fabrici. După ce i-am pierdut, nu mai aveam nici chiloţi în cur. Mi-au devalizat vila din Primăverii, mi-au vîndut tot ce aveam în ea, apoi mi-au vîndut-o de tot, cu acte false. Cred că şi acum notarii sînt în puşcărie. Cînd am ieşit, aveam 50.000 de mărci datorie la avocaţi", a povestit designerul despre una dintre perioadele cele mai dificile din viaţa sa.

”Nu sunt bulangiu”

În prezent, renumitul designer a trecut prin două infarcturi, a suferit o operaţie pe colon şi reuşeşte să doarmă doar cu somnifere. Stresul şi prejudecăţile celor din jur l-au marcat, iar efectele negative nu au întârziat.

"De cinci-şase ani am această perioadă de insomnie. Adorm foarte tîrziu şi nu pot fără somnifere. Iau celebrul Frontin. E un somnifer mai soft, adevărul e că m-am şi obişnuit cu el, dar nu vreau să iau ceva mai puternic, ca să nu mă topesc şi să ajung să fiu dependent de somnifere(…)Pe fondul stresului şi al nedreptăţilor care mi s-au făcut, am făcut cancer de colon, m-am operat la Detroit. Mereu mi-am asumat trecutul meu. Ca să mă rănească, unii oameni mi-au spus tot timpul două lucruri: că sunt bulangiu şi că am făcut puşcărie. Puşcăria a fost, de fapt, arest preventiv. Iar bulangiu nu sunt", a declarat Cătălin Botezatu.

""""