Festivalul Neversea - Lil Uzi Vert, J Balvin, dar şi Lost Frequencies, Steve Aoki, Tujamo, Paul Kalkbrenner, Claptone vor concerta în România

 

Lil Uzi Vert, J Balvin, Lost Frequencies, Claptone, Paul Kalkbrenner, Steve Aoki, Tujamo, duo-ul Vini Vici se alătură numelor deja anunţate la cel mai mare festival pe o plajă din Europa, care va avea loc în Constanţa, pe Neversea Beach, între 6 şi 9 iulie, anunţă organizatorii.

Ediţia aniversară a festivalului Neversea aduce pe cele cinci scene artişti consacraţi la nivel internaţional şi DJ-ii de top ai lumii.

 

J Balvin va urca pentru prima dată pe scena principală a festivalului Neversea. Columbianul cu o carieră impresionantă, care deşi asculta în copilărie Nirvana şi Metallica, s-a îndrăgostit de muzica reggaeton după ce l-a descoperit pe Daddy Yankee. A început să cânte la vârsta de 19 ani împreună cu bunul său prieten, David Rivera Mazo pe străzile din Medellin, iar în 2009 a semnat primul contract cu EMI Columbia, cu care a lansat single-ul „Ella Me Cautivo”, care a ocupat locul 37 în Billboard Tropical Songs Chart.

În anul 2015, el a câştigat trei trofee Billboard Latin Music Awards, iar în 2016, a devenit primul artist latino recompensat cu Discul de Diamant. Un an mai târziu, videoclipul single-ului „Mi gente” a depăşit 3 miliarde de vizualizări pe Youtube şi a fost numărul unu în chart-ul Spotify Global. În 2018, a lansat, alături de Cardi B şi Bad Bunny, single-ul „I Like It”, care l-a propulsat pe locul 1 în clasamentul oficial al Statelor Unite, Billboard Hot 100, pentru ca în 2020, albumul „Oasis”, lansat în colaborare cu Bad Bunny în 2019, să fie nominalizat la 3 categorii Grammy. Anul 2023 a venit cu o nouă provocare pentru activarea în Music Metaverse, iar superstarul J Balvin a pregătit primul său concert VR în parteneriat cu Meta şi iHeartRadio. „Futurum” a avut premiera pe 17 februarie anul acesta şi a fost un succes, o experienţă VR 180 de grade.

Lil Uzi Vert, în premieră pe scena principală

Artistul Lil Uzi Vert a devenit cunoscut în cultura underground odată cu lansarea unui mixtape, „Luv Is Rage” în anul 2015, iar un an mai târziu a atras atenţia în mainstream cu single-ul de debut „Money Longer”, piesă care are peste 579 de milioane de ascultări pe platforma Spotify. Au urmat colaborări cu Gucci Mane, dar şi cu Migos, alături de care a lansat single-ul „Bad and Boujee”, care i-a determinat prima apariţie în clasamentul oficial al Statelor Unite, Billboard Hot 100, single totodată recompensat cu 4 Discuri de Platină.

După acest succes, a urmat „XO Tour Llif3″ –  single-ul de promovare pentru albumul de debut al lui Lil Uzi Vert, album intitulat „Luv Is Rage 2”, cu care artistul american a debutat pe locul 1 în Billboard 200. Recording Industry Association of America (RIAA) a certificat albumul cu şase Discuri de Platină, iar Lil Uzi Vert a fost nominalizat în 2018 la premiile Grammy la categoria „best new artist” şi a fost invitatul lui The Weeknd în turneul european al artistului canadian.

Steve Aoki s-a arătat pasionat de noile tehnologii şi realitatea virtuală. Pe lângă faptul că este DJ, fashion designer, antreprenor, Aoki este şi un vizionat NFT, astfel că în 2022 a lansat A0K1VERSE, prin care oferă comunităţii experienţe reale şi virtuale. Steve Aoki, producătorul nominalizat la Grammy, a intrat în anul 2014 în Guiness World Book of Records, datorită celor mai multe apariţii live.

Un personaj misterios completează line-up-ul de festival. Claptone, care la fiecare apariţie a sa e protejat de masca sa aurie, este artistul care de fiecare dată surprinde prin show-ul său cu muzică de influenţă house şi tech house. Claptone are în discografie două albume cu vânzări record: „Charmer” (2015) şi „Fantast” (2018), iar în 2021, a lansat albumul „Closer”, care implică şi colaborări surpriză cu artişti precum: Seal, James Vincent, McMorrow, Like Mike, Peter Bjorn & John sau Mayer Hawthorne.

Considerat revelaţia curentului EDM, belgianul Lost Grequencies are 10 single-uri premiate cu Discul de Platină şi peste 1 miliard de stream-uri pe platforma Spotify. Single-ul „Where are you now”, lansat în colaborare cu britanicul  Calum Scott, i-a adus Discul de Platină, Discul de Aur şi Discul de Diamant pentru numărul de unităţi vândute, în 16 ţări ale lumii, inclusiv în SUA şi Marea Britanie.

O altă surpriză pe mainstage-ul Neversea este prezenţa unuia dintre cei mai inovatori artişti ai genului techno, Paul Lakbrenner, care a dominat cultura underground în ultimii 20 de ani. A fost primul artist techno care a ajuns pe mainstage-ul unui festival şi a fost invitat de Guvernul Federal al Germaniei să participe, în calitate de artist oficial, la comemorarea a 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului; eveniment la care au participat 400.000 de oameni.
Totodată, a fost şi primul artist care a avut acces nelimitat la librăria Sony Legacy, lucru care i-a permis să folosească sample-uri din piese considerate iconice, de la Luther Vandross şi Jefferson Airplane, pentru albumul „7”.
Paul Kalkbrenner are trei albume No.1, cu piese care au intrat în Top 10, cu peste 1,9 milioane de single-uri vândute. Single-ul capodoperă, „Sky & Sand” rămâne cel mai listat single al unui artist german în clasamentul Beatport, 112 săptămâni. În apariţiile live, cum va fi şi cea din vară, de la Neversea, germanul îşi poartă publicul într-o călătorie prin artă, extaz, speranţă şi dragoste.

Cei doi membri ai proiectului psy-trance Vini Vici, Aviram Saharai şi Matan Kadosh, vor fi pe scena festivalului. Primul lor single, „Divine Mode”, lansat cu Iboga Records, a avut un succes uriaş, iar cei doi au continuat să producă piese care au ajuns în topurile underground. Succesul lor a continuat cu versiunea remix a piesei „Hilight Tribe – Free Tibet”, care a ocupat locul doi în clasamentul oficial Beatport, fiind pentru prima dată când o piesă psy a ajuns în Top 10 şi are peste 141 de milioane de accesări pe Spotify, o performanţă pentru o producţie underground.

Artişti de house, deep house, tribal şi ambiental music, pe scena Daydreaming

Organizatorii au anunţat numele celor care vor fi pe scena Daydreaming: Day Dreamers (Marwan Dua, Woodnote & DUb FX), Hernan Cattaneo B2B Nick Warren, Jan Blomqvist, Maga, Marwan Dua, Matthew Dekay B2B Yokoo, Paax (Tulum), Pablo Fierro şi Sebastien Leger.

Peste 150 de artişti sunt aşteptaţi la Neversea iar fanii pot achiziţiona abonamente de 4 zile care încep de la 99 de euro plus taxe pentru General Acces Basic şi 209 euro plus taxe pentru VIP. Prin programul UNDER21, destinat tinerilor sub 21 de ani, pot fi achiziţionate abonamente şi pachete de grup la preţuri speciale.

Abonamentele sunt disponibile pe neversea.com/tickets.

About Post Author

Lasă un răspuns