Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

KENNY GARRETT QUINTET| 21 aprilie 2016| Bucuresti

iulie 27 @ 6:12

 

          Legendarul saxofonist KENNY GARRETT revine la Sala Radio si ne prezinta albumul “Pushing The World Away”.

       Jazz Syndicate Live Sessions continuă seria concertelor de la Sala Radio din București cu nume de referinţă ale jazz-ului internațional.

     După concertul sold-out de anul trecut, ilustrul saxofonist şi compozitor Kenny Garrett revine pe scena Salii Radio alaturi de formidabilul sau Quintet.

      “Nu va asteptati sa cant la fel ca la ultimul meu concert. Ma schimb mereu, urmarind ceea ce spiritul meu simte!” spune Kenny Garrett, care si-a luat pentru ultimul sau album discografic „Pushing The World Away” timpul necesar pentru a-si continua maturizarea ca si compozitor si sef de formatie.

     El da pieselor spatiu pentru a se dezvolta si isi conduce formatia cu intelepciune catre o fina dramaturgie.

    Saxofonul sau dezvolta un sunet, stil si forta improvizatorica distincta pe toate cele 12 piese.

   Considerat de publicaţia Washington City Paper drept „cel mai important saxofonist alto al generaţiei sale” iar de către The New York Times „cel mai admirat saxofonist alto de jazz după Charlie Parker”, Kenny Garrett a câștigat Premiul Grammy la categoria „American post bop jazz saxophonist and flautist” şi nenumărate alte premii, distincţii, nominalizări, el fiind frecvent selectat în topurile unor reputate reviste de specialitate precum Down Beat şi Billboard.

     Pe cât de înzestrat ca muzician – instrumentist şi compozitor – pe atît de activ şi dinamic, Kenny Garrett a îmbinat permanent prezenţele pe scene de concert şi festival cu munca în studiourile de înregistrări.

     Astfel, discografia sa numără până în prezent nu mai puţin de optsprezece albume în calitate de lider şi alte 31 de discuri ca sideman.

    În vîrstă de 55 de ani (născut la 9 octombrie 1960, în oraşul Detroit), artistul a urcat treptele consacrării mai întâi ca membru în 1978 al Orchestrei Duke Ellington (condusă pe atunci de fiul marelui dirijor, Mercer Ellington), trei ani mai tîrziu ca saxofonist în Orchestra Mel Lewis, apoi în Quartetul bateristului Dannie Richmond.

     Decisivă pentru formarea muzicianului cât şi pentru notorietatea sa a fost colaborarea, timp de cinci ani, cu grupul celebrului trompetist Miles Davis, inclusiv prin realizarea a trei albume împreună cu acesta.

     În cariera sa de peste trei decenii, Kenny Garrett a colaborat cu iluştri exponenţi ai jazz-ului contemporan precum, pe lîngă cei înainte menţionaţi, Art Blakey, Joe Henderson, Brad Mehldau, Freddie Hubbard, Woody Shaw, McCoy Tyner, Pharoah Sanders, Brian Blade, Marcus Miller (cu care a înregistrat cinci CD-uri), Chick Corea, John McLaughlin, Herbie Hancock, Bobby Hutcherson, Ron Carter, Elvin Jones, Mulgrew Miller.

     Kenny Garrett va fi secondat de un line up de exceptie ce îi include pe pianistul Vernell Brown, pe bass-istul Corcoran Holt, pe bateristul McClenty Hunter şi pe percuţionistul Ruby Bird.

    Program Concertul Kenny Garrett Quintet va avea loc pe 21 Aprilie, orele 20:00 la Sala Radio din București.

    Accesul în sală se face începând cu orele 19:30.

    Nu este permis accesul cu camere foto profesionale.

   Filmatul este interzis pe toată durata concertului.

 Biletele pentru acest eveniment costă de la 95 de lei în funcție de categorie, și pot fi cumpărate din reţeaua Eventim (magazinele Germanos, magazinele Carrefour, Orange Shop, Vodafone, librăriile Cărturesti şi Humanitas, benzinăriile OMV) şi online pe www.eventim.ro si www.iabilet.ro.

Detalii pe pagina de Facebook Jazz Syndicate Live Sessions.

   Video

https://www.youtube.com/watch?v=_ep3u_NJmt4

Eveniment recomandat de Magic FM!

Detalii

Dată:
27 iulie 2024
Oră:
6:12

Lasă un răspuns