După cele două spectacole emoţionante, ce au adus căldura sărbătorilor de altădată pe scena Ateneului Român, Corul Naţional de Cameră MADRIGAL continuă să străbată ţara cu spectacolul extraordinar de Crăciun, iar de la munte până la mare reprezentaţia este aşteptată cu nerăbdare şi răsplătită cu aplauze la scenă deschisă.

 

Pe 11 decembrie piesele imprimate pe primul disc de colinde româneşti realizat pe vinil în urmă cu 45 de ani i-au încântat pe braşovenii prezenţi în sala Reduta.

 

Iar pe 13 decembrie Corul MADRIGAL i-a colindat pe constănţeni. Specificul festiv al concertului care vesteşte apropierea Crăciunului, a fost amplificat de dubla celebrare a zilei de naştere a două personalităţi alte judeţului Constanţa:

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului şi doamna Elena Frîncu, fost Director al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa, sportiv, profesor şi manager de elită, au ales să marcheze un ceas aniversar al vieţii lor în prezenţa Corului MADRIGAL.

 

 

 

IPS Teodosie şi-a exprimat preţuirea faţă de longevitatea şi calitatea desăvârşită a activităţii Corului Naţional de Cameră MADRIGAL şi a rememorat vremurile în care în orice casă, în preajma sărbătorilor era întâmpinat de colindele MADRIGALULUI, aceleaşi bijuterii muzicale nemuritoare care au adus lumina şi speranţa în sufletele românilor, odată cu primul Crăciun liber din 1989.

 

Vădit emoţionată şi doamna Elena Frîncu a rostit cuvinte de laudă şi apreciere la adresa Corului Naţional de Cameră MADRIGAL, apoi i-a invitat pe toţi cei prezenţi la un joc de artificii, menit să încununeze momentul.

 

Prin vocea dirijorului Voicu Popescu, Corului Naţional de Cameră MADRIGAL i-a felicitat şi le-a mulţumit celor doi sărbătoriţi pentru onoarea de a fi fost prezenţi în sală, apoi MADRIGALUL le-a oferit în dar piesele “Mulţi ani trăiască” şi “La mulţi ani cu sănătate”, iar focurile de artificii au încheiat o seară de vis.

 

Turneul  de Crăciun al Corului Naţional de Cameră MADRIGAL continuă în următoarele oraşe:

 

17 Decembrie – Timişoara – Opera Română (dirijor Voicu Popescu)
18 Decembrie – Cluj Napoca – Opera Română (dirijor Voicu Popescu)
21 Decembrie – Piteşti – Casa de Cultură a Sindicatelor (dirijor Anna Ungureanu)
22 Decembrie – Galaţi – Casa de Cultură a Sindicatelor (dirijor Anna Ungureanu)
23 Decembrie – Iaşi – Opera Română (dirijor Anna Ungureanu)

 

Biletele se găsesc la casele de bilete ale sălilor de spectacol din fiecare oraş.  

About Post Author

Lasă un răspuns