Inna, meniu moldovenesc înaintea concertului american. A cântat într-o discotecă din New York după o masă copioasă cu plăcinte basarabene

Inna și-a început turneul de pe continentul nord-american la New York, după ce s-a bucurat, pe săturate, de… mâncare tradițională românească! După o călătorie de aproape 7.000 de kilometri, cântăreața a ales să-și potolească foamea cu nu hamburgeri, ci cu plăcinte, așa că a căutat un restaurant basarabean.

„Halta” culinară a Innei se încadrează perfect în specificul turneului american, oricât de bizar ar suna. Și asta pentru că majoritatea spectatorilor ei de peste Ocean sunt români.

Miniona cântăreață și-a schimbat strategia și dacă în urmă cu ceva vreme dădea concerte mari, chiar și pe stadioane, în fața a zeci de mii de spectatori, acum a ales să susțină o serie de recitaluri mai mici, pe modelul „puțin, dar bun”.

Concertele prinse în actualul turneu se desfășoară în restaurante cu specific românesc și în discoteci, iar primul deja a avut loc într-un club din New York, care în trecut a mai fost închiriat pentru show-urile altor artiști de la noi. Spectatori plătitori au fost 700 de fani ai vedetei, majoritatea români, dar numărul relativ mic – în comparație cu audiența strânsă de Inna la alte spectacole – nu a dat cu minus în buzunarul vedetei. Românii care au vrut s-o vadă și s-o audă live nu s-au zgârcit și au plătit pe un bilet la spectacolul de la New York între 60 și 400 de dolari! Cel mai scump bilet e pus în vânzare pentru spectacolul pe care Inna îl va susține la Chicago pe 6 octombrie; o masă VIP costă 1.100 de dolari!

Inna a susținut primul său show în America în urmă cu șase ani, pe vremea când se instalase comod în topurile muzicale din toată lumea, inclusiv în Billboard. De atunci, interpreta, pe numele său real Elena Alexandra Apostoleanu, și-a trecut în palmares hituri precum „Sun is up”, „INNdiA”, „Yalla”, „Diggy Down”, „Bob Bop” ori „Cola Song”.

Cel mai tare playboy italian a murit în timpul unei partide de amor cu o româncă. Zanza a avut aventuri cu 6.000 de femei

 

Don Juan-ul italian a murit așa cum cum a trăit, făcând amor. Zanza a încetat din viață în noaptea de marți spre miercuri, în timpul unei partide de amor cu o româncă în vârstă de 25 de ani. Avea 63 de ani.

Potrivit corriereromagna.it, Zanza s-a întâlnit cu tânăra româncă. Cei doi au mers cu mașina lui până în zona Pradella, din Rimini, acolo unde deținea un teren. Au făcut sex în mașină și brusc, în jurul orei 2:00 dimineața, playboy-ului italian i s-a făcut rău. Românca a fost cea care a sunat la serviciul de urgențe 118. Din păcate, pentru Maurizio Zanfanti nu s-a mai putut face nimic. Acesta a murit în urma unui stop cardiac. Trupul neînsuflețit al lui Zanza a fost dus la morgă.

Agăța turistele pe Riviera Italiană


Zanza a a fost un adevărat cuceritor. Din anii ’70 obișnuia să agațe turistele străine de pe Riviera Italiană. În ultimii ani, considera că-și încheiase „cariera” ca playboy. Maurizio Zanfanti se lăuda că, de-a lungul anilor, a întrețiunut relații sexuale cu 6.000 de femei.

„Câte femei am sedus? Dat fiind că am activat în domeniu 35 de ani, ar putea fi vreo 6.000”, spunea el.
„Cred că am făcut mai multă promovare turistică pentru Rimini decât sute de agenții”, se lăuda Don Juan-ul italian.

Zanza era atât de celebru încât cotidianul german Bild i-a dedicat un amplu material în anii ’80 celui pe care l-au considerat un sex-simbol masculin și foarte popular.

Prima maşină zburătoare din lume va fi comercializată începând cu luna octombrie (Terrafugia)

Pre-vânzările pentru prima maşină zburătoare din lume vor începe în luna octombrie, a anunţat marţi producătorul Terrafugia, citat de Xinhua.

Acest prim model, un vehicul hibrid dezvoltat de Terrafugia Inc, o filială a producătorului chinez Geely Auto Group, va fi lansat în 2019, potrivit lui Chris Jaran, director executiv al companiei americane Terrafugia.

Maşina va putea transporta două persoane şi are nevoie de o pistă pentru aterizare şi decolare, potrivit Geely. Comutarea între modul de zbor şi cel de condus durează un singur minut. Pentru început, vânzarea va fi limitată la Statele Unite, iar preţul maşinii nu a fost încă stabilit.

Potrivit producătorului, va fi dificil ca maşinile zburătoare să devină vehicule publice din cauza costurilor ridicate. Maşinile produse de Terrafugia vor putea înlocui parţial aparatele mici de zbor şi vor putea fi folosite în principal de companii, guverne şi companii de transport.

Jaran spune că TF-2, următorul model de maşină-concept produs de Terrafugia, va fi prezentat, de asemenea, în Octombrie. Modelul, care va putea să decoleze şi să aterizeze vertical, ar putea fi comercializat din 2023.

„Maşinile zburătoare vor reprezenta o soluţie pentru problemele de trafic şi vor avea cu siguranţă un impact major asupra societăţii, economiei, siguranţei şi mediului”, a spus Zhang Yangjun de la Universitatea Tsinghua.

Cu sediul la Hangzhou (estul Chinei), Geely este unul dintre cei mai mari producători chinezi de automobile. În 2017, a înregistrat venituri din vânzări de aproximativ 270 miliarde de yuani, echivalentul a 39 de miliarde de dolari americani. Geely a achiziţionat Terrafugia în 2017.

Titlul câștigătoarei Miss Ucraina a fost retras pentru că are un copil și a fost căsătorită

Miss Ucraina a fost lăsată fără titlul obținut după ce a ascuns că are un copil și că a fost căsătorită. Veronika Didusenko (23 de ani) a primit premiul de miss la Kiev, săptămâna trecută, însă a fost descalificată când organizatorii i-au aflat secretul.

Tânăra are un fiu în vârstă de patru ani alături de fostul ei soț, iar regulile competiției interzic mamelor sau femeilor măritate să participe.

Într-un comunicat de presă lansat de organizatorii competiției de frumusețe este specificat că Veronika ‘a încălcat regulile’ și că ‘nu mai este eligibilă să dețină titlul’, ceea ce înseamnă că ea va fi înlocuită la competiția Miss Universe 2018, care va avea loc în China, în luna decembrie, scrie Daily Mail.

O situație asemănătoare s-a petrecut în trecut, când organizatorii concursului Miss Marea Britanie au interzis mamelor să participe. Din fericire, acest articol a fost scos din regulament.

De când s-a decis retragerea titlului ei, Veronika a primit un sprijin uriaș din partea fanilor, ea mulțumindu-le pe Instagram, conform Daily Mail.

‘Prieteni, nu am fost niciodată un blogger, dar ne-am adunat mai mult de 10.000 de oameni. Mulțumesc pentru susținerea voastră sinceră într-un moment atât de dificil pentru mine! Sunteți fantastici!’, a scris ea.

Bosquito canta alaturi de Goran Bregovic la Bucuresti pe 29 septembrie

Goran Bregovic si Wedding And Funeral Orchestra vor concerta la Bucuresti pe 29 septembrie la Arenele Romane in aer liber pentru a patra oara consecutiv. La cererea publicului, artistul se intoarce in Romania alaturi de orchestra sa pentru a reedita un show magic!

Invitați speciali vor fi din nou băieții de la Bosquito alături de care Goran Bregovic a cântat și în anul trecut la Arenele Române dar si in primavara la Sala Palatului din București. Bosquito vor sustine un show extins de 60 de minute!

PROGRAM:

19:30 – Acces
20:00 – 21:00 – Bosquito (60 minute)
21:30-23:00 – Goran (90 minute)

Fondată de Radu Almășan în Brașov, la începutul anilor 2000, Bosquito a abordat un fusion de rock latin cu o gamă largă de influențe de la muzică țigănească, balcanică până la elemente simfonice și de hard rock. În perioada 2002 – 2006 au avut o serie lungă de piese care au ajuns pe prima poziție în topurile de specialitate din România. Trupa a lansat până acum 5 albume, Bosquito (2000), Sar scântei (2001), Cocktail Molotov (2003), Fărâme de soare (2004) și Babylon (2014). În perioada 2005 – 2011 trupa a concertat în SUA iar membrii săi au declarat că pentru ei acest fapt a fost unul recreațional. Tot în această perioada au lansat și piesa „Întuneric în culori” alături de Ovidiu Lipan Țăndărică iar apoi au revenit în România unde au cântat în deschiderea concertului Shakira.

Goran Bregovic, unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni din Balcani, este un chitarist și compozitor originar din Sarajevo, Bosnia. Acesta s-a născut pe data de 22 martie 1950, într-o familie cu origini mixte: tatăl sau croat și mama de ginte sârbă. După ce părinții săi au divorțat, viitorul artist a rămas cu mama în Sarajevo. Cea mai mare parte din copilărie și-a petrecut-o la Școală de Muzică, studiind vioara. Paradoxal, instituția de învățământ a decis să îl exmatriculeze, pentru „lipsa de talent”. La scurt timp după excluderea lui din școală, mama sa i-a cumpărat o chitară. La vârstă de șaisprezece ani a fost părăsit de cea care i-a dat viață, fiind îngrijit de câteva rude dornice să-l sprijine.

Goran a fost nevoit să-și poarte singur de grijă încă din adolescență, când a început să cânte muzică populară într-un bar din orașul Konjic. În 1971, Goran și un alt artist aspirant, Zoran Redzia, au început să cânte într-o trupa numită „Jutro” (n.r. „Bună dimineața”). În această formulă, muzicianul a avut o mulțime de spectacole și a început să guste succesul din plin. La 1 ianuarie 1974, trupa și-a schimbat numele în „Bijelo Dugme” („Butonul Alb”).

În 1975, când se pregătea de cariera de profesor al ideologiei oficiale la aceea vreme, marxism-leninism, formația Bielo Dugme a câștigat popularitate în Iugoslavia. A renunțat la vocația de dascăl și a devenit idolul tinerilor și cel mai improtant star rock al țării sale. S-a retras din Bielo Dugme în anii ’90, având la activ 13 albume vândute în șase milioane de exemplare. După zece ani de muzică rock, Bregovic a renunțat la acest gen pentru a se dedica stilului care l-a făcut cunoscut în întreagă lume: o combinație de ritmuri tradiționale balcanice, cu sonorități rock.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Hard Rock Cafe, Beraria H, sediul librariei Libmag (Bulevardul I.C. Bratianu, nr. 6, Sector 3) , Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si in Statiile de Plata SelfPay din toata tara.

Bilete la concerte, spectacole, teatru si standup
Lider in ticketing electronic in Romania. Peste 1 milion de bilete vandute pe an la concerte, evenimente, teatru si standup
iabilet.ro

Online pe www.iabilet.ro, puteti plati cu Cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfarsitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde in tara.

Biletele au urmatoarele preturi:

– presale: 229 Lei categoria A, 129 Lei categoria B, 79 Lei categoria C
– in ziua concertului: 239 Lei categoria A, 149 Lei categoria B, 100 Lei categoria C

Harta Locatie: www.bestmusic.ro/harta-bilete.jpg

Categoria A: cu loc in tribuna sectoarele K si E, categoria B: fara loc in fata scenei, categoria C cu loc pe scaun sau fara loc (in picioare), in spatele Categoriei B, in Arena.

* Copiii cu varsta sub 2 ani au acces gratuit si trebuie insotiti de un adult posesor de bilet valid.

Locurile pe scaune se ocupa in ordinea sosirii la locatie, acestea neavand numere alocate. O serie de artisti invitati vor fi anuntati in curand. Concertul are loc in aer liber ! Consultati programul final al evenimentului pe Facebook sau pe bestmusic.ro cu 3 zile inainte de concert. Concertul are loc in aer liber. Pentru acest concert vor fi puse in vanzare doar 4000 de bilete pentru a avea suficient spatiu de dans. Accesul este permis persoanelor sub 14 ani doar insotite de un adult.

Arenele Romane – Parcul Carol, strada Cutitul de Argint nr 3, Bucuresti

Un eveniment BestMusic Live Concerts powered by Magic FM

Colaborare de excepție: Pasărea Rock, Nicu Alifantis și Marius Bațu lansează ”MAREA UNIRE”, o melodie-simbol pentru România

Din dorința de a marca celebrarea împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire, Pasărea Rock împreună cu Nicu Alifantis și Marius Bațu, lansează melodia-simbol ”Marea Unire”, o poveste emoționantă despre identitatea României, muzica si versurile  fiind realizate de Josef Kappl.

Cu aceeași energie pozitivă și cu aceeași dorință de a dărui publicului rodul talentului și al creativității, îndrăgiții artiști nu pot sta departe de scenă și revin în prim plan cu o lucrare muzicală de colecție, plină de originalitate, la care se alătură doi corifei ai folkului românesc.

 

Noua compoziție muzicală, ”Marea Unire”, va răsuna în toate concertele trupei din întreaga țară și va putea fi ascultată atât la posturile de radio cât și pe pagina de Facebook a formației www.facebook.com/BaniciuKapplLipan.  Cele mai interesante momente din culisele colaborării inedite între membrii formației Pasărea Rock cu Nicu Alifantis și Marius Bațu,  vor putea fi vizionate pe contul de Youtube https://youtu.be/QUy6rmsf8OQ, un video special realizat de producătorul proiectului, Revoler, în timpul înregistrărilor din studio.

 

”Această lucrare, intitulată “Marea Unire”, este o dedicație a proiectului nostru Pasărea Rock cu ocazia aniversării Centenarului Marii Uniri. Piesa are un mesaj special și reprezintă un imbold în sensul solidarității și contra dezbinării.”. – Josef Kappl

 

”Sunt la a doua colaborare cu Pasărea Rock și în special cu Ioji Kappl care, după părerea mea, este un artist, un muzician desăvârșit, care nu poate decât să impună admirația și respectul colegilor. Împreună cu Mircea Baniciu, invitat și membru al trupei Pasărea Rock, Nicu Alifantis la prima colaborare cu Ioji Kappl, am acceptat această invitație cu toții, invitație care nu putea decât să ne onoreze. Lăudabil este faptul că încă o dată Ioji a demonstrat că este plin de creativitate și inspirație, și cu această ocazie, la 100 de ani de la Marea Unire a și compus un cântec, în stilul și în spiritul lui, și din vremurile noastre.

Ascultați cântecul! Sperăm să vă placă, și sperăm să nu fie ascultat doar în această perioadă a Centenarului.” – Marius Bațu      

 

”Ne-am propus să facem un cântec care să aibă ca subiect readucerea în memorie a momentului acela extraordinar în care românii au realizat unirea cea mare, unire de care încă noi ținem și depindem. Deci, iată un cântec care s-a împlinit cumva în ideea că “se poate”. Se poate cânta, se pot aduce pe scenă și asemenea teme. O temă care deja este și una politică, dar nu numai, ci și o temă a noastră, a tuturor. În aceasta idee de uniune, eu sunt fericit că am fost cooptat în acest proiect și vom vedea ce va urma. Sperăm ca piesa să fie difuzată și să fie apreciată așa cum ne dorim noi, ceea ce s-ar putea chiar să se întâmple. Cam atât am avut de spus, vă invităm să vedeți și restul. ” – Mircea Baniciu

 

”Nu vă ascund că sunt extraordinar de emoționat… Am fost, și mai sunt, și probabil încă o să mai fiu până ajung acasă, și acolo o să mă apuce iar emoțiile, pentru că este prima mea colaborare cu Ioji Kappl, în cei 43 de ani de când ne știm.” – Nicu Alifantis.

 

”Sunt foarte mândru de colaborarea cu Pasărea Rock,am deja trei ani de când sunt în trupă, iar propunerile lui Ioji, ori de câte ori vine cu o piesă nouă, parcă mi se potrivesc mănușă. Așa s-a întâmplat și cu piesa, “Marea Unire”, și parcă mi le servește la fileu, mi se potrivește perfect și insist pe acest subiect. Iar faptul că avem doi invitați atât de speciali, nu face decât să îi sporească și mai mult valoarea. Sunt foarte încântat de colaborare. Sper ca acest cântec să ajungă la inimile românilor de pretutindeni”  – Nicu Patoi

”Omagiem Centenarul printr-o piesă cu artiști români din diferite zone muzicale, de la folk, la pop, la rock. Unirea prin muzică, cultură, esența spiritualității și a tradiției românești.” – Ovidiu Lipan Țăndărică.

 

”Propunerea lui Ioji a venit într-un moment excelent. Pasărea Rock merge mai departe cu această nouă melodie. Când am văzut prima dată versurile mi-am dat seama că va fi o colaborare reușită, “ceva nou”. O să vă placă, veți vedea.” Sorin Voinea.

 

DESPRE PASĂREA ROCK

După succesul primului albumul, intitulat ”Legenda”, Josef Kappl, Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Nicu Patoi și Sorin Voinea lucrează la definitivarea celui de-al doilea material discografic ce urmează a fi lansat anul viitor cu prilejul împlinirii celor 5 ani de la debutul proiectului Pasărea Rock.

 

Proiectul Pasărea Rock pornit în 2014 de către Mircea Baniciu, Josef Kappl și Ovidiu Lipan Țăndărică, avea să-și dorescă  să continue, ceea ce au început împreună cu formația care i-a consacrat, Phoenix. Iată că numai după patru ani și jumătate de la înființare, Pasărea Rock este într-o formă de zile mari, asta și datorită artiștilor extraordinari care întregesc formula, Sorin Voinea și Nicu Patoi. De-a lungul acestei perioade, artiștii au muncit, au compus, au reochestrat și au lansat pe piață primul album, intitulat LEGENDA,  care “sună extraordinar”, după cum spun însuși artiștii. De la înființare, Pasărea Rock a mai lansat două EP-uri, Calusandra si Hora fara de hotar. Pasărea a lansat pe piata cel putin doua melodii de succes ”Calusandra” și ”Praznic năprasnic”, iar turneele susținute de formație au confirmat, la nivel național, succesul proiectului.

 

Un mare lanţ de magazine de bricolaj dispare din România

Brico Depôt România, parte a Kingfisher plc, companie internaţională de îmbunătăţire a locuinţei, continuă planul de integrare şi consolidare a activităţii operaţionale pe piaţa din România şi începe procesul de rebranding al portofoliului de magazine Praktiker în Brico Depôt.

Achiziţia Praktiker consolidează poziţia grupului Kingfisher pe piaţa locală de îmbunătăţire a locuinţei, devenind în prezent numărul doi în România, cu o reţea de 38 de magazine şi cu oportunităţi de creştere pe piaţa locală.

Procesul de rebranding al reţelei Praktiker va fi implementat în mai multe etape şi continuă demersul grupului Kingfisher de a contribui la dezvoltarea pieţei de îmbunătăţire a locuinţei din România.

Concentrate în jurul strategiei operaţionale ONE Kingfisher, lansate în 2016, direcţiile de dezvoltare includ transformarea gamelor actuale de produse prin integrarea unor game de produse inovatoare, disponibile în toate magazinele din Europa, în care nevoile clienţilor sunt puse întotdeauna pe primul loc.

În prezent, 7.500 de produse din oferta unificată se găsesc în reţeaua Brico Depôt, iar peste 5.000 dintre acestea sunt disponibile deja şi în magazinele Praktiker.

Astfel, toate magazinele din reţea vor oferi clienţilor soluţii unice pentru proiectele de renovare şi reamenajare a locuinţei, o experienţă de cumpărare îmbunătăţită şi produse noi, inovatoare, de calitate bună, la preţuri corecte.

Procesul de rebranding va fi finalizat până la începutul sezonului de primăvară, astfel încât în prima parte a anului 2019 Kingfisher va opera întreaga reţea din România sub brandul Brico Depôt.

Adela Smeu, CEO Brico Depôt România, a declarat: „Continuăm strategia de consolidare a operaţiunilor după achiziţia Praktiker, de la sfârşitul anului trecut, prin iniţierea procesului de rebranding. Vom finaliza  astfel o etapă importantă a procesului de integrare şi vom lansa o alta, orientată către o acoperire naţională mult mai bună şi axată şi mai mult pe nevoile clienţilor noştri.

Credem că fiecare dintre noi trebuie să aibă o casă în care să se simtă bine, iar obiectivul nostru este ca reamenajarea locuinţei sa fie accesibilă tuturor.

Ambiţia grupului din care facem parte este să devenim lider pe piaţa de îmbunătăţire a locuinţei, un obiectiv care va prinde din ce în ce mai mult contur în urma strategiei noastre pe termen mediu şi lung.”

Pe lângă procesul de rebranding, planul de optimizare a reţelei comerciale şi eficientizare a activităţii operaţionale include şi închiderea a trei magazine Praktiker respectiv Arad, Braşov şi Piteşti. Brico Depôt a prevăzut deja un plan de suport şi integrare a cât mai multor angajaţi în reţeaua de magazine existentă.

Adela Smeu a adăugat: „Nu a fost deloc o decizie uşoară. Înţelegem impactul pe care această decizie îl are asupra colegilor noştri şi am construit un plan prin care să le oferim posibilitatea de a lucra în alte magazine Brico Depôt sau sprijin în găsirea altor oportunităţi de angajare pe piaţa locală.”

În 2016, grupul Kingfisher a lansat o nouă strategie operaţională, ONE Kingfisher, în care accentul este pus pe crearea unei oferte unificate de produse pentru îmbunătăţirea locuinţei, pe valorificarea mediului digital şi pe optimizarea eficienţei operaţionale, în toate ţările în care funcţionează brandurile Kingfisher.

Brico Depôt România va continua să investească în toate magazinele pentru a îmbunătăţi experienţa de cumpărare a clienţilor. Pentru clienţii din România, beneficiile strategiei Kingfisher vor însemna, în primul rând, game de produse inovatoare, la preţuri corecte, în magazine mai bine organizate.

Dunkin’ Donuts îşi scurtează numele în Dunkin, pentru a reflecta strategia companiei de concentrare pe servirea cafelei

Dunkin’ Donuts îşi va scurta numele în Dunkin, în cadrul planurilor directorului general Dave Hoffman de a da prioritate băuturilor şi micului dejun în meniul restaurantelor companiei, transmite Reuters.

”Noul brand reflectă atenţia dată de companie servirii rapide a cafelei, păstrând în acelaşi timp culorile roz şi portocaliu şi fontul emblematic”, a anunţat compania.

Dunkin Donuts, ale cărei vânzări au fost susţinute în ultimele trimestre de micul dejun şi băuturi, a precizat să noul brand va intra în vigoare în luna ianuarie.

Cu toate acestea, strategia de a atrage mai mulţi clienţi cu cafea are loc într-o perioadă în care companii precum Starbucks continuă să se confrunte cu stagnarea cererii de cafea în Statele Unite.

Directorul de marketing al companiei, Tony Weisman, a scris într-o postare pe blog că numele acesteia va fi ”mai simplu, mai scurt şi mai modern”.

Acţiunile Dunkin Donuts au crescut în acest an cu 14,3%, în timp ce indicele S&P 500 a avansat cu 9,1%.

Un implant electronic ar putea ajuta oamenii paralizaţi să meargă din nou

Persoanele paralizate din cauza accidentelor la coloana vertebrală ar putea reînvăţa să meargă cu ajutorul implant care ajută semnalele emise de creier să ajungă la muşchi.

Mai multe persoane paralizate de la brâu în jos au putut să meargă din nou cu ajutorul unui dispozitiv care trimite curentul electric al semnalelor plecate de la creier în coloana vertebrală, ca urmare a unui studiu realizat de cercetătorii americani.

Studiul realizat de oamenii de ştiinţă din Centrul de Cercetare al Afecţiunilor la Coloana Vertebrală din cadrul Universităţii Louisville din Kentucky a fost deja publicat în mai multe publicaţii de specialitate din Statele Unite şi Europa.

Tratamentul numit stimulare epidurală foloseşte un dispozitiv creat iniţial pentru uşurarea durerilor de coloană. Compus din 16 electrozi, acesta este implantat sub locul în care s-a produs leziunea, acoperind zonele ce trimit către picioare semnalele plecate de la creier.

Implantul nu repară leziunile, ci doar ajută semnalele creierului să le ocolească şi să-şi atingă destinaţia, iar pacienţii nu reînvaţă pur şi simplu să meargă, ci au nevoie de perioade îndelungate de terapie fizică.

Ca urmare a acestui tratament şi a implantului folosit, mai mulţi pacienţi, dar nu toţi, au reuşit să meargă din nou cu ajutorul unui cadru metalic sau susţinuţi din lateral de două persoane.

Alţi pacienţi, au dat semne evidente de ameliorare, reuşind să-şi mişte picioarele şi chiar să stea la verticală, însă nu au putut totuşi să meargă nici ajutaţi.

Rezultatele cercetării au creat un imens optimism în rândul medicilor şi, mai ales, al celor care suferă de paralizia picioarelor şi speră să poată merge din nou într-o bună zi.

Marea provocare pentru cercetători este acum să înţeleagă exact cum funcţionează implantul pentru a putea reproduce şi îmbunătăţi efectele acestuia.

Oricât de ciudat ar părea, în acest stadiu oamenii de ştiinţă se află în faza observării unui efect fără a-l putea explica în întregime. Înţelegerea acestuia depinde de extinderea studiului şi aplicarea implantului la un număr cât mai mare de persoane paralizate.

viewscnt

Senatorii PSD vor controlul mesajelor postate pe Facebook. Opoziția spune că România va semăna cu Coreea de Nord

Mai mulți senatori PSD vor controlul mesajelor de pe Facebook, care se transmit pe reţeaua de socializare, dar şi a conturilor care nu sunt asumate oficial.

Social-democraţii spun că în acest spaţiu virtual circulă mesaje violente, de incitare la ură şi că este necesară chiar răspunderea penală a celor care transmit astfel de idei.

Preşedintele Comisiei de apărare din Senat, Tit Liviu Brăiloiu, cunoscut pentru afirmaţii jignitoare aduse unei colege din Opoziţie, i-a cerut ministrului de Interne, Carmen Dan, să găsească o soluţie pentru această problemă.

„În acest moment, ne îndreptăm cu pași repezi spre aplicarea unor măsuri asemenea celor adoptate în Turcia, China, Egipt, Iran sau Coreea de Nord”, a transmis Opoziţia, care critică dur iniţiativa social-democraţilor.

Tit Liviu Brăiloiu: Nu avem pentru Facebook niciun control!

‘Nu avem pentru Facebook niciun control. Credeți că guvernul poate iniția acest tip de legislație?’, a întrebat senatorul PSD Tit Liviu Brăiloiu, în cadrul audierii ministrului de Interne.

Sunt aspecte serioase pe care le avem în vedere, însă răspunsul nu poate fi decât unul singur: evident că legislația actuală nu acoperă toate aceste nevoi și eu cred că este absolut necesar să facem o evaluare, în așa fel încât să acoperi cadrul juridic pentru a putea fi pregătiți să luăm măsuri serioase împotriva tutror aspectelor pe care le-ați enunțat. Persoane cunoscute sunt în atenția structurilor de ordine publică și de cele mai multe ori fac și obiectul unor dosare penale. Eu cred că o astfel de evaluare trebuie dezbătută inclusiv la nivelul societății civile. Este un demers pe care noi avem toată disponibilitate să îl facem. În acest moment, pe legislația actuală, este destul de greu să ducem către o finalitate normală a tuturor măsurilor”, a răspuns Carmen Dan, prezentă la audierea în comisie, pe tema violenţelor de la Mitingul Diasporei, din 10 august.

Şerban Nicolae: Cei care scriu „Mergem să dăm foc!” să ştie că există sancţiune penală

Libertatea l-a întrebat pe senatorul PSD Şerban Nicolae ce anume ar trebui să prevadă un astfel de proiect de lege.

„Teoria este în felul următor, reţelele de socializare sunt mijloace de comunicare în masă, se adaugă televiziunii, presei online, radioului şi celorlalte mijloace. Ori, sunt la fel de periculoase comunicările care incită la ură, la violenţă, la acte de agresiune şi la răsturnarea ordinii de stat şi atac armat împotriva ţării, încă, mergând pe toată plaja asta de ameninţări, poate unii nu îşi dau seama de răul pe care pot să îl facă. Poate spun: Haide domnule, am spus şi eu aşa, nu trebuie să mă luaţi în serios”, a explicat Nicolae.

El a precizat că este de ajuns ca un om cu discernământ diminuat sau lipsă să comită un act de agresiune, pentru că aşa a văzut pe reţelele de socializare, cum la fel de uşor poate să o facă pentru că a văzut la televizor.

„Eu cred că faptele de acest tip trebuie sancţionate ca orice altă formă de incitare şi de agresiune indusă”, a spus el, arătând că nu se pune problema de a interzice ceva.

Şerban Nicolae afirmă că cei care scriu pe Facebook şi pe reţelele de socializare trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru mesajele pe care le transmit.

„Atunci când, de exemplu, se pozează cu arme de foc sau cu arme albe, care arată că pregătesc cocktail-uri Molotov sau pur şi simplu incită, cu formule de genul „mergem să ardem, să dăm foc, să spargem capetele nu ştiu cui”, ar trebui să ştie că există sancţiune şi penală şi contravenţională pentru asemenea acte”, a exemplificat senatorul PSD.

Potrivit parlamentarului, aceste persoane se ascund în spatele anonimatului şi a faptului că nimeni nu a reglementat acest aspect al reţelelor de socializare.

Opoziţia atacă: Ne îndreptăm cu pași repezi spre aplicarea unor măsuri asemenea celor adoptate în Turcia, China, Egipt, Iran sau Coreea de Nord

„Audierile de astăzi din Comisia de apărare a Senatului s-au încheiat cu o concluzie ad-hoc: este necesară actualizarea Legii 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice. (…) Mai mult decât atât, s-a pus în discuție și eventualitatea supravegherii mai atente a conturilor de pe rețelele de socializare și, probabil, că se dorește înființarea unui departament de cenzură și/sau de îngrădire a dreptului la liberă exprimare”, ne-a declarat senatorul USR George Eduard Dircă.

Potrivit acestuia, „întreaga filosofie PSD-ista prezentată astăzi, în puține cuvinte, în cadrul comisiei se întemeiază pe discuțiile care au loc la nivel european, însă aceste discuții privesc definirea fenomenului FakeNews și protejarea cetățenilor de propagarea unor informații parțial adevărate sau inexacte care manipulează opinia publică”.

„Este evident că membrii comisiei de apărare nu au înțeles în totalitate care este esența dezbaterilor din cadrul Parlamentului European.
În acest moment la nivel european nu există o Directiva europeană privind fenomenul fake news dar este posibil că România să devină un pionier’ în acest domeniu la inițiativă unor parlamentari ai coaliției aflate la guvernare.  Este evident că în acest moment ne îndreptăm cu pași repezi spre aplicarea unor măsuri asemenea celor adoptate în Turcia, China, Egipt, Iran sau Coreea de Nord”, a mai declarat Dircă.

Prim-ministrul Noii Zelande, Jacinda Ardern, devine primul lider mondial care îşi aduce copilul la Adunarea Generală a ONU

Prim-ministrul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, a devenit primul lider mondial care îşi aduce copilul la Adunarea Generală a ONU, scrie BBC.

Ardern s-a jucat cu fiica sa Neve Te Aroha chiar înainte să ţină un discurs în faţa Adunării Generale a ONU. Partenerul ei, Clarke Gayford, a avut grijă de fiica sa cât timp a vorbit Ardern.

Ea şi-a ţinut astfel discursul de debut la Summit-ul de Pace Nelson Mandela şi a subliniat „impactul profund” pe care fostul lider sud-african l-a avut asupra ţării sale.

Ardern încă o alăptează pe fiica sa, Neve, care este în vârstă de doar trei luni şi de aceea a fost nevoită să o aducă la New York.

„Neve stă pe lângă mine în majoritatea timpului în Noua Zeelandă”, a declarat Ardern, conform NewsHub.

În timp ce prim-ministrul va fi la întâlniri, Gayford va avea grijă de Neve, care a primit chiar şi un card de identificare de la ONU pe care scrie „primul bebeluş”.

Ardern a declarat pentru New Zeeland Heralnd că ea va suporta costurile de călătorie ale lui Gayford pentru că „el a călătorit, în mare parte, pentru a avea grijă de Neve”.

Ardern şi-a reluat atribuţiile de prim-ministru la începutul lui august după un concediu de maternitate de şase săptămâni.

Septembrie este luna conștientizării cancerului în rândul copiilor. Trimite SMS la 8828 și salvează o viață!

Septembrie este luna conștientizării cancerului în rândul copiilor. În România, aproximativ 500 de copii sunt diagnosticați cu leucemie în fiecare an, iar jumătate dintre aceștia pierd lupta pentru viață. Maladia este tot mai agresivă şi loveşte la vârste din ce în ce mai fragede.

Un copil bolnav nu poate lupta singur!

Eforturile Fundației Ringier, în această direcție, sunt neîntrerupte. Prin campaniile sale punctuale în cazul copiilor care au nevoie urgentă de intervenții, prin donațiile directe la numărul unic 8828 și prin aportul sumelor donate prin intermediul magazinului de cadouri iwonder.ro, s-a reușit în anul 2017 susținerea a nu mai puțin de 40 de copii.

În București nu se face școală pe 5 octombrie, iar pe 8 octombrie programul școlilor va fi modificat pentru referendumul privind redefinirea familiei

Elevii din București nu vor face cursuri, vineri, 5 octombrie, iar luni, 8 octombrie, programul va fi modificat în unităţile de învăţământ în care vor fi secţiile de votare pentru Referendumul privind redefinirea familiei.

În conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă unic (…) încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale şi federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ (…) unităţile de învăţământ vor marca prin activităţi specifice ziua de 5 octombrie – Ziua Educaţiei şi ziua de 5 iunie – Ziua învăţătorului. (…) În Municipiul Bucureşti, prin contractele colective de muncă încheiate la nivelul inspectoratelor şcolare, în cadrul comisiilor paritare, ziua de 5 Octombrie a fost declarată nelucrătoare’, se arată în contractul încheiat între MEN şi federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ.

Mai mult, elevii care studiază în școli în care vor fi organizate secții de votare, ar putea merge luni, 8 octombrie, la școală mai târziu. Unităţile de învăţământ prin consiliile de administraţie vor lua decizia modificării programului de curs astfel încât să se desfăşoare ore, chiar dacă reduse ca timp, şi să nu mai fie nevoiţi să recupereze’, a declarat Mariana Manea, purtător de cuvânt la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, pentru Mediafax.

Alte zile libere pentru elevii din București sunt:1 şi 2 ianuarie; prima, a doua şi a treia zi de Paşti; 1 Mai; prima şi a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 5 octombrie – Ziua Mondială a Educaţie; 30 Noiembrie – Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotirorul României; 1 Decembrie; 25, 26 şi 27 Decembrie – Naşterea Domnului.

LA CEREREA PUBLICULUI ! „TOT CE-I ROMANESC NU PIERE” se reia si in data de 21 decembrie 2018 – la Sala Palatului

LA CEREREA PUBLICULUI !!!    „TOT CE-I ROMANESC NU PIERE”  se reia si in data de 21 decembrie 2018 – la Sala Palatului


În anul 2018 sărbătorim CENTENARUL MARII UNIRI.

Pentru aceasta mare sarbatoare, MAESTRUL Tudor Gheorghe a pregatit, asa cum se cuvine unui raman, cu titlul de AMBASADOR AL TRADIŢIILOR ŞI IDENTITĂŢII NAŢIONALE ”     – PREMIERA    –  „TOT CE-I ROMANESC NU PIERE” .

In acest demers cultural, ii vor fi alaturi pe scena Maestrului, Corul si Orchestra CONCERTINO, impreuna cu dirijorul si orchestratorul MARIUS HRISTESCU.

Publicul doreste “ca tot ce-i romanesc sa nu piara” si de aceea va avea posibilitatea sa  il ovationeaze  pe artistul romanilor pentru a doua oara, in 21 decembrie  

Maestrul TUDOR GHEORGHE ne propune un spectacol inedit, într-o formulă unică. Veti regăsi după 30 de ani, melodiile „ACOLO ESTE TARA MEA” si „MUICA, TOTI SUNTEM UN NEAM” “Treceți batalioane române carpatii”, – Ardealul (Aud un clopot sus pe-o cruce), si multe alte surprize asa cum ne-a obisnuit „olteanul universal”. Acompaniamentul asigurat de orchestra CONERTINO din Chișinău în componența complexa, alaturi de corul barbatesc CONCERTINO, vor intregi atmosfera. Totul sub bagheta dirijorului și orchestratorului MARIUS HRISTESCU.

Va supunem atentiei, faptul ca, site-urile autorizate sa vanda bilete pentru „ TOT CE-I ROMANESC NU PIERE ” din data de 23 OCTOMBRIE de la Sala Palatului sunt :

  1. www.tudor-gheorghe.ro ( site-ul oficial de bilete al maestrului )
  2. blt.ro
  3. salapalatului.ro si casa de bilete a Salii Palatului

Nu trebuie sa cumparati bilete de pe site-ul VIAGOGO pentru ca sunt la suprapret.

  • DUPĂ ORA 19:10 NU SE MAI PERMITE ACCESUL ÎN SALA DE SPECTACOL, · DUPĂ ÎNCEPEREA SPECTACOLULUI LOCURILE ÎȘI PIERD VALABILITATEA, · VĂ RUGĂM SĂ LUAȚI ÎN CONSIDERARE TRAFICUL RUTIER AGLOMERAT ȘI LOCURILE REDUSE DE PARCARE, · ACCESUL COPIILOR SUB 7 ANI NU ESTE PERMIS. COPIII PESTE 7 ANI PLĂTESC BILET ÎNTREG.

VĂ MULȚUMIM PENTRU ÎNȚELEGERE!

Evenimente: 

TOT CE-I ROMANESC NU PIERE – 23 OCT 2018 = https://www.facebook.com/events/588587734845921/ 

BEST OF „O DATA-N VIATA” – 17 NOI 2018= https://www.facebook.com/events/222478091696339/

TOT CE-I ROMANESC NU PIERE 21 DEC 2018 = https://www.facebook.com/events/722817104743465/

CRACIUN VIENEZ – 21 DEC 2018 = https://www.facebook.com/events/223150918481428/

CRACIUN VIENEZ – 22 DEC 2018 = https://www.facebook.com/events/425623907882203//

Doom metal olandez la Rockstadt Extreme Fest 2019

Cunoscuta trupa olandeza Asphyx va concerta la Rockstadt Extreme Fest
2019, care va avea loc intre 1 – 4 august 2019, la poalele Cetatii Rasnov.

Asphyx, una din cele mai importante trupe de death/ doom metal, si-a facut
aparitia pe scena muzicala underground olandeza in 1987. Numele formatiei
a devenit din ce in ce mai cunoscut la scurt timp dupa infiintare, “The
Rack” (1991) si “Last One On Earth” (1992) aducandu-i renumele
international si turnee cu  Bolt Thrower, Benediction sau Entombed.

In ciuda succesului din ce in ce mai mare, trupa a luat o pauza pana in
2007, cand s-a reunit in cadrul festivalului Party.San Metal Open Air,
moment urmat de lansarea albumului „Death…The Brutal Way” in 2009.

Cu noua albume de studio la activ, Asphyx este considerata una dintre
putinele sustinatoare ale metalului extrem, in forma sa pura, din ultimele
decenii.

La Rockstadt Extreme Fest 2019, Asphyx va concerta alaturi de Hypocrisy,
legendara trupa de melodic death metal condusa de Peter Tägtgren si de
Paradise Lost, pionierii gothic/ doom metalului. Noi nume consacrate in
industria muzicala internationala urmeaza sa fie anuntate in curand.

Abonamentele pentru editia 2019 s-au pus in vanzare in reteaua iaBilet si
pe iabilet.ro (http://bit.ly/BileteRockstadtExtremeFest2019_iaBilet)

Copiii cu varste de pana la 12 ani vor avea acces gratuit in interiorul
festivalului daca vor fi insotiti de un parinte sau tutore legal cu
abonament sau bilet valid.

Cea de-a saptea editie a Rockstadt Extreme Fest, unul din cele mai
importante evenimente metal din Europa de Sud Est si cel mai cunoscut
festival de metal din Romania, va avea loc la poalele Cetatii Rasnov –
terenul de Biatlon de la baza cetatii.

Facebook event Rockstadt Extreme Fest 2019:

Goran Bregovic si Bosquito pe 29 septembrie la Bucuresti: Program si reguli de acces

Goran Bregovic se intoarce in Romania alaturi de „Wedding and funeral orchestra”, pentru un show de senzatie care va purta fanii prin toate albumele si hiturile care l-au facut celebru!

Evenimentul va avea loc pe 29 septembrie la Arenele Romane din Bucuresti. In deschiderea concertului vor urca pe scena Bosquito cu un show de peste 60 de minute.

Biletele pentru acest concert sunt disponibile online pe www.iabilet.ro, in reteaua fizica iabilet, dar se vor gasi si la intrare, in seara concertului.

PROGRAM:

19:30 – Acces
20:00 – 21:00 – Bosquito (60 minute)
21:30-23:00 – Goran (90 minute)

REGULI DE ACCES

Accesul in incinta Arenelor Romane se face prin intrarea din parc (de jos) incepand cu ora 19:00, iar concertele incep de la 20:00 ! Dupa deschiderea portilor, puteti sosi la orice ora doriti pentru a va vedea trupele favorite. Evenimentul are loc in aer liber.

1. Este interzis accesul cu:

– sticle, conserve;

– mancare sau bauturi de orice fel;

– artificii, arme, obiecte periculoase;

– obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);

– umbrele (va rugam in caz ca se anunta ploaie sa veniti cu pelerine);

– aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil);

– aparate de inregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale;

– animale de companie;

– persoanele cu probleme de ordin medical trebuie sa aiba asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.

Organizatorii NU vor stoca si NU vor pazi obiectelor prezentate in lista de mai sus pe durata evenimentului!

La intrare in locatie toti participantii vor fi perchezitionati de catre agentii de securitate.

Organizatorii informeaza publicul participant ca spectacolele includ lumini puternice ce pot afecta persoanele epileptice.

La locatie va fi prezent un medic care poate oferi Primul Ajutor in caz de nevoie.

2. Jetoane

– In cadrul evenimentului se vor comercializa diverse sortimente de bauturi, vanzarea acestora facandu-se pe baza de jetoane care pot fi procurate de la casele special amenajate.

– Vanzarea produselor pe baza de jetoane faciliteaza o servire mai rapida

– Contravaloarea jetoanelor ramase se returneaza la finalul evenimentului doar pe baza bonului fiscal!

3. Accesul copiilor

– Copiii cu varsta sub 2 ani au acces gratuit si trebuie sa fie insotiti de un adult posesor de bilet valid.

– Accesul minorilor sub 14 ani se face doar pe baza de bilet si doar daca acestia sunt insotiti de catre un adult posesor de bilet valid.

– Organizatorii nu recomanda prezenta la concert a copiilor fara casti de protectie! Zgomotul foarte puternic poate dauna auzului celor mici.

Accesul in spatiul de eveniment va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid, o singura data. Biletul in baza caruia se va face accesul va trebui pastrat pe toata durata concertului. Parasirea perimetrului Arenelor Romane, dupa validarea biletului de acces, va fi strict interzisa. Persoanele care doresc sa paraeasca zona de eveniment o pot face dar la iesire bratara le va fi rupta si daca doresc sa intre din nou, vor trebui sa-si cumpere alt bilet.

Este strict interzisa vanzarea sau cumpararea invitatiilor si vanzarea sau cumpararea biletelor la suprapret. Organizatorii isi rezerva dreptul de a interzice intrarea la concert a persoanelor care vor fi depistate ca desfasoara astfel de activitati si de a confisca invitatiile, respectiv biletele, aflate in posesia acestora. Se recomanda achizitionarea biletelor doar din punctele de vanzare autorizate.

Accesul in zonele A si B se face pe baza bratarii primita la intrare. Spectatorii cu acest tip de bilete au acces si in Zona C a festivalului. Posesorii de bilete in Zona C nu vor primi bratara. Zona C se afla exact in spatele zonei B si asigura acces si pe scaunele din Arenele Romane, mai putin sectoarele K si E care sunt dedicate zonei A. Toate biletele din zona A sunt cu loc pe scaun dar spectatorii pot cobori in Arena in zona B sau C.

Harta Bilete: http://www.bestmusic.ro/harta-bilete.jpg

BILETE

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Hard Rock Cafe, Beraria H, sediul librariei Libmag (Bulevardul I.C. Bratianu, nr. 6, Sector 3) , Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si in Statiile de Plata SelfPay din toata tara.

Bilete la concerte, spectacole, teatru si standup
Lider in ticketing electronic in Romania. Peste 1 milion de bilete vandute pe an la concerte, evenimente, teatru si standup
iabilet.ro

Online pe www.iabilet.ro, puteti plati cu Cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfarsitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde in tara.

Biletele au urmatoarele preturi:

– presale: 229 Lei categoria A, 129 Lei categoria B, 79 Lei categoria C
– in ziua concertului: 239 Lei categoria A, 149 Lei categoria B, 100 Lei categoria C

Harta Locatie: www.bestmusic.ro/harta-bilete.jpg

Categoria A: cu loc in tribuna sectoarele K si E, categoria B: fara loc in fata scenei, categoria C cu loc pe scaun sau fara loc (in picioare), in spatele Categoriei B, in Arena.

* Copiii cu varsta sub 2 ani au acces gratuit si trebuie insotiti de un adult posesor de bilet valid.

Cumparati-va bilete din timp, anul trecut showul a fost SOLD OUT !

Locurile pe scaune se ocupa in ordinea sosirii la locatie, acestea neavand numere alocate. O serie de artisti invitati vor fi anuntati in curand. Concertul are loc in aer liber ! Consultati programul final al evenimentului pe Facebook sau pe bestmusic.ro cu 3 zile inainte de concert. Concertul are loc in aer liber. Pentru acest concert vor fi puse in vanzare doar 4000 de bilete pentru a avea suficient spatiu de dans. Accesul este permis persoanelor sub 14 ani doar insotite de un adult.

Arenele Romane – Parcul Carol, strada Cutitul de Argint nr 3, Bucuresti

Un eveniment BestMusic Live Concerts

Black Eyed Peas anunţă lansarea unui nou album în luna octombrie

Trupa americană de hip-hop/R&B şi pop/dance Black Eyed Peas a anunţat lansarea unui nou album, al şaptelea album de studio pentru formaţie, şi a dat publicităţii un videoclip provocator pentru noua lor melodie „Big Love”, potrivit BBC.

Lansarea albumului „Masters of The Sun” este prevăzută pentru data de 12 octombrie.

Totodată, trupa a dat publicităţii un videoclip pentru noua melodie „Big Love”, care prezintă în detaliu un masacru comis la o şcoală.

Încasările obţinute de pe urma acestei melodii vor merge la March for Our Lives, o mişcare studenţească dedicată opririi comiterii de masacre în şcolile americane.

„Au luat copii de lângă părinţii lor, dar nu pot ţine armele departe de copii? Avem nevoie de compasiune, empatie, întelegere, răbdare, îndrumare, protecţie, colaborare, toleranţă & bigLove # VOT’, a scris pe Twitter Will.i.am, unul dintre membrii formaţiei.

„Masters of The Sun” este primul album de studio al trupei din ultimii opt ani.

KISS se retrage!

Dupa ce Black Sabbath au terminat turneul de retragere si Slayer sunt pe cale sa spuna adio si ei scenei, acum este randul celor de la Kiss sa anunte ca vor sa puna instrumentele in cui.

Acestia au anuntat ca in 2019 vor incepe turneul de final, ‘One Last Kiss: End Of The Road World Tour’

Paul Stanley a declarat: „This is gonna be our last tour. It will be the most explosive, biggest show we’ve ever done. People who love us, come see us. If you’ve never seen us, this is the time. This will be the show.”

 

Concert Rod Stewart la Zilele Bucureştiului, 23 septembie 2018

Starul rock britanic Rod Stewart susţine un concert de excepţie la Bucureşti, în 23 septembrie 2018, în cadrul manifestărilor prilejuite de două evenimente importante din istorie – aniversarea a 559 de ani de la prima atestare documentară a Bucureştiului, precum şi împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire – organizate de Primăria Capitalei, prin Creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, în cadrul Zilelor Bucureştiului 2018.

Concertul artistului britanic va încheia seria celor trei evenimente de amploare care se desfăşoară în Piaţa Constituţiei, în perioada 21-23 septembrie 2018 – concertul extraordinar al maestrului Gheorghe Zamfir – cel mai important virtuoz al naiului din toate timpurile -, unul dintre cele mai mari festivaluri de 3D video-mapping din lume – iMapp Bucharest şi concertul legendarului Rod Stewart, care revine în România după 23 de ani. În deschiderea concertului susţinut de Rod Stewart va urca pe scenă trupa Vunk. Intrarea este liberă, iar accesul se face începând cu ora 17.00, precizează un comunicat de presă al Creart.

 

În cariera sa de peste 50 de ani, Rod Stewart a acumulat vânzări din peste 200 de milioane de albume şi single-uri şi a câştigat comunităţi de fani din întreaga lume. În anul 2016, acesta a primit titlul onorific de Cavaler din partea Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a pentru contribuţiile sale în muzică şi pentru actele caritabile.

***

Rod Stewart s-a născut la 10 ianuarie 1945, la Londra, părinţii săi fiind scoţieni. La 14 ani a început să cânte la chitară, împreună cu câţiva colegi de şcoală punând bazele grupului Kool Kats, potrivit site-ului www.thefamouspeople.com.

Cariera sa muzicală avea să înceapă în momentul în care l-a întâlnit pe cântăreţul de folk Wizz Jones, la începutul anilor ’60. În 1962 a pus bazele grupului The Ray Davies, cunoscut mai târziu ca The Kinks. Mai târziu s-a alăturat grupului Jimmy Powell & the Five Dimensions, fiind vocalist şi cântând la muzicuţă. La scurt timp după această întâmplare Long John Baldry l-a invitat să se alăture grupului The Hoochie Coochie Men. Grupul şi-a schimbat numele în Steampacket, ajungând ca în 1965 să cânte în deschiderea formaţiei Rolling Stones.

După destrămarea acestei trupe, Rod Stewart a devenit solistul celor de la Shotgun Express. Din acest grup mai făceau parte Mick Fleetwood şi Peter Green, care vor forma mai târziu grupul Fleetwood Mac. Pe lista grupurilor în care a mai cântat Rod Stewart se numără Jeff Beck Group.

 

În 1968 a fost lansat albumul ”Truth” – cunoscut atât în Marea Britanie cât şi în Statele Unite. Al doilea album, ”Beck-Ola”, a apărut în 1969, dar deja decizia de destrămare fusese luată. În 1969 americanii de la Cactus i-au propus lui Rod Stewart să fie solistul lor. Oferta a fost refuzată pentru că Rod Stewart şi Ronnie Wood hotărâseră să formeze grupul Faces, alături de trei membri ai fostului grup Small Faces. În aceeaşi perioadă artistul a semnat şi primul contract solo cu o casă de discuri.

”An Old Raincoat Won’t Ever Let You Down” a fost primul album solo al lui Rod Stewart. Lansat în 1969, în Statele Unite a fost cunoscut ca ”The Rod Stewart Album”. La începutul lui 1970 a fost lansat şi primul album Faces. ”First Step” aducea un sunet foarte asemănător cu cel al grupului Rolling Stones, bucurându-se de un succes considerabil în Marea Britanie şi de unul mai redus în Statele Unite.

”Gasoline Alley” a fost al doilea album solo şi a apărut în 1970. În anul următor a apărut ”Every Picture Tells a Story”, care a inclus şi ”Maggie May”, prima piesă cu care Rod Stewart a început să fie difuzat la radiouri. Atât albumul, cât şi piesa au ajuns pe locul întâi în Statele Unite şi Marea Britanie. ”Maggie May” i-a adus şi primirea în galeria Rock and Roll Hall of Fame. În paralel cu cariera solo, Rod Stewart era şi membru al grupului Faces. Al doilea album al grupului, ”Long Player”, a apărut în 1971 şi a fost mult mai apreciat decât precedentul. A urmat ”A Nod Is as Good as a Wink…To a Blind Horse”, care a ajuns între cele mai bune materiale atât în Marea Britanie, cât şi în Statele Unite.

În 1972 Rod Stewart a lansat materialul ”Never a Dull Moment”, care a ajuns pe locul 2 în clasamentul american şi pe locul întâi în Anglia. În 1973 Faces şi-a lansat ultimul album din carieră. La sfârşitul anului 1974, Rod Stewart a lansat compilaţia ”The Best of Rod Stewart” şi a schimbat casa de discuri. În acelaşi an, artistul a anunţat şi destrămarea grupului Faces.

 

În 1975, Rod Stewart se mută în Statele Unite şi solicită cetăţenia americană. ”Atlantic Crossing” a fost următorul album lansat şi a reprezentat întoarcerea sa între primele 10 poziţii ale clasamentului Billboard. Prima piesa lansată, ”Sailing”- un cover după Sutherland Brothers a ajuns în fruntea topului britanic, dar în Statele Unite nu a urcat mai sus de locul 60. Oricum, aceasta rămâne cea mai bine vândută piesa a sa în Marea Britanie. După ce au fost lansate coverurile ”This Old Heart Of Mine” şi ”Get Back”, a apărut balada ”Tonight’s the Night”, prima piesă extrasă de pe noul album ”A Night on the Town”.

”Foot Loose & Fancy Free” a fost lansat în 1977 – un nou material care a ajuns pe locul 2. Cea mai cunoscută piesa de pe acest album a fost ”You’re In My Heart”. A urmat emblematica ”Da Ya Think I’m Sexy?”, primul single de pe ”Blondes Have More Fun…or Do They?”. Piesa a ajuns în fruntea clasamentului Billboard şi s-a vândut în peste 4 milioane de exemplare. În ceea ce priveşte banii obţinuţi din vânzarea piesei ”Da Ya Think I’m Sexy?”, aceştia au fost donaţi în totalitate organizaţiei UNICEF.

În 1980 a apărut albumul ”Foolish Behaviour”, care a fost urmat un nou album de platină, ”Tonight I’m Yours”. Din 1981 şi până în 1988, cariera lui Rod Stewart a cunoscut o perioadă de regres. Puţine piese ale sale intrau în clasamente iar criticile nu îi mai erau deloc favorabile. În 1988 a apărut ”Out Of Order”, în anul următor materialul beneficiind de un turneu de promovare.

Următoarele albume au fost ”Storyteller” şi ”Vagabond Heart”, care a inclus piesele ”Rhythm of My Heart” şi ”Motown Song”. În 1990 însă a fost lansată ”It Takes Two”, o colaborare cu Tina Turner. În 1993, pentru coloana sonoră a filmului ”Cei trei muschetari”, artistul a colaborat cu Sting şi Bryan Adams, înregistrând ”All For Love”, care ajungea în fruntea clasamentului american.

În acelaşi an Rod Stewart s-a reîntâlnit cu Ronnie Wood şi au susţinut împreună un concert MTV, lansat ca album şi numit ”Unplugged”. În 1994 Rod Stweart îşi primeşte steaua pe Hollywood walk of fame, încheind anul cu un concert în Copacabana – Rio de Janeiro în faţa a 3 milioane şi jumătate de oameni.

În 1995, Rod Stewart a concertat în România, alături de Joe Cocker şi Eros Ramazzotti, în cadrul festivalului Rockmania. În 2001 a scos ”The Story So Far: the Very Best Of”, o compilaţie care a ajuns în fruntea clasamentelor din mai multe state.

 

Sursa foto: Rod Stewart / Facebook


În ultimii ani Rod Stewart şi-a concentrat atenţia asupra pieselor lansate în anii ’30 şi ’40, lansând o serie de albume reunite sub numele ”Great American Songbook”. În 2006 artistul s-a întors la sunetul rock cu ”Still the Same… Great Rock Classics of Our Time”.

În 2018, muzicianul a efectuat turnee în Canada şi America de Nord, conform site-ului http://www.rodstewart.com.

Mesaj anti-PSD pe clădirea Parlamentului, la festivalul iMapp. Ce spune cel care a făcut proiecția

A fost cea de-a cincea ediţie a festivalului iMapp Bucharest, unul dintre cele mai mari concursuri de videomapping din lume, organizat de Primăria Capitalei și peste 60 de mii de oameni au urmărit sâmbătă seara, jocul de lumini. De pe Casa Poporului nu a lipsit însă și un mesaj anti-PSD.

Am decis să postez acest mesaj cu laserul pentru că ne-am săturat de PSD şi de atitudinea pe care acest partid o are faţă de cetăţenii acestei ţări. Nu le pasă de absolut nicio problemă de interes naţional. De exemplu, pesta procină au gestionat-o foarte prost, de aceea avem foarte multe focare. Una peste alta, stăm foarte prost ca ţară, nu avem servicii publice, nu avem spitale, iar ei sunt preocupaţi să-şi scape penalii„, a spus Dide, potrivit Mediafax.

Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti a anunţat sâmbătă că va face plângere penală împotriva celor care vor instiga premeditat la tulburarea liniştii publice în timpul concursului internaţional de videomapping IMapp.

Două dintre cele zece echipe participante au fost premiate, iar publicul a fost pentru una dintre ele, decisiv.Tema din acest an a fost dedicată Centenarului Marii Uniri şi fiecare echipă a avut câte 3 minute să-şi prezinte creaţie. Artiștii din Olanda au cucerit juriul. Echipa din România, în schimb, a primit cele mai multe voturi din partea publicului.