Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că Ziua Naţională „Constantin Brâncuşi” va fi marcată anul acesta prin câteva evenimente speciale.

La conferinţa de presă organizată de Ministerul Culturii, au participat şi Liviu Constantinescu, directorul interimar al Muzeului Naţional de Artă al României, criticul literar Alex Ştefănescu, şi cântăreaţa Irina Rimes, ambasadoarea Zilei Naţionale „Constantin Brâncuşi” 2020.

Ministrul a anunţat că pe 19 februarie vor fi organizate mai multe evenimente care vor readuce în atenţia publică operele artistului Constantin Brâncuşi.

Irina Rimes este implicată în proiect datorită viziunii ministrului. „N-o fi Irina singura vedetă cu priză la tineri, dar cu siguranţă este reprezentativă”, a spus Gheorghiu. „Noi ne-am atins scopul prin faptul că o avem între noi”.

Cântăreaţa şi-a exprimat frustrările privind limitarea folcorului românesc, a culturii, astfel că „am devenit tot mai activă, s-au trezit în mine dorinţe de a vorbi despre asta, despre cultura noastră românească, de ce ne îndepărtăm de ea şi nu ne apropiem”. A primit un mesaj şi a răspuns prompt „da”.

Evenimente în premieră

Mai multe premiere vor fi marcate în preajma zilei de 19 februarie, data la care s-a născut artistului, a mai spus ministrul.

Casa Barbu Gănescu
Casa Barbu Gănescu

Cea mai importantă – inaugurarea, pe 18 februarie, la Târgu Jiu, a Muzeului Naţional „Constantin Brâncuşi”, în casa Barbu Gănescu, în care a locuit sculptorul în perioada în care a lucrat la ansamblul monumental „Calea Eroilor”.

Ministrul nu va fi prezent, deoarece, pe 18 februarie, va fi audiat în comisia de specialitate pentru Cabinetul Orban 2.

În curtea Muzeului Naţional de Artă al României, pe 19 februarie, de la ora 19.00, va avea loc un spectacol de proiecţii, iar pe tot parcursul zilei accesul va fi gratuit la MNAR, care va organiza şi vizite ghidate în sala „Brâncuşi”.

Holograma 3D a sculptorului şi lucrări consacrate vor fi prezentate în curtea MNAR şi reprezintă o premieră în România. Sistemul a costat aproximativ 40.000 de euro.

Despre cântăreaţa Irina Rimes, aleasă ambasador al evenimentului, el a spus că reprezintă un „liant între generaţii”.

„Ce persoană putea fi mai potrivită decât Irina Rimes, care are atâţia admiratori pe reţelele de socializare?”, s-a întrebat ministrul, care a reiterat interesul de a aduce tinerii mai aproape de cultură, iar cu ajutorul unor astfel de vedete, este el de părere, este singurul mod în care pot fi create punţi.

Legat de „Cuminţenia Pământului”, despre achiziţia căreia se discută de şase ani, ministrul a precizat, pe scurt, că există discuţii. Nu a reuşit să ofere lămuriri cu privire la personajele implicate în discuţii, însă joi, reprezentantul proprietarilor, avocatul Bogdan Grabowski, a declarat pentru News.ro că nimeni nu i-a contactat din partea ministerului de aproximativ un an.

„Cuminţenia Pământului” a revenit vinerea trecută din Belgia, unde a fost expusă în cadrul Europalia, şi se află, în continuare, depozitată în secret.

About Post Author

Lasă un răspuns