Ziua Internațională a Copilului va fi sărbătorită pe 28 mai, între orele 12:00 și 17:00, în Parcul Carol din București.

    Evenimentul face parte din programul național cultural “Artă contra Drog” și este organizat de CIADO România, sub patronajul academicianului Constantin Bălăceanu – Stolnici, președintele CIADO România, împreună cu Asociația Culturală de Teatru, Muzică și Film “Dracula”, președinte Anghel Stoian, cu sprijinul Primăriei Municipiului București.

    Copiii sunt așteptați sâmbătă, 28 mai, în Parcul Carol, la un eveniment artistic, cultural și educațional deopotrivă, care se va desfășura de-a lungul a 5 ore.

    Vor avea loc premiere inedite, cum ar fi participarea comunității moto din România, cluburile “Iubim 2 roți” și “Free Riders”, care vor participa cu peste 1000 de bikeri, ce vor face parada motcicletelor cu pornire din Piața Alba Iulia și punct de oprire Parcul Carol.

    În fruntea coloanei se va afla cel mai longeviv biker din România, academicianul Constantin Bălceanu-Stolnici.

    Bikerii vor ajunge în Parcul Carol în jurul orei 13:30.

    CIADO și Asociația Culturală “Dracula” vor oferi copiilor prezenți în Parcul Carol peste 2000 de cadouri (jucării, baloane, umbrele, mingi).

    Totodată, cei peste 100 de voluntari CIADO vor informa copiii, părinții și bunicii asupra riscului consumului de droguri și le vor prezenta variante sănătoase de petrecere a timpului liber.

    Atmosfera va fi întreținută de peste 500 de artiști, membri ai Cluburilor de elevi din toate sectoarele Bucureștiului, de-a lungul unui maraton artistic.

    Evenimentul se va încheia cu un recital susținut de Alex Velea, unul dintre cei mai iubiți artiști români.

    Evenimentul Artă contra drog dedicat Zilei copiilor coagulează în jurul CIADO România societatea civilă reprezentativă: Consiliul Național al Elevilor, Consiliul Municpal al Elevilor, Parlamentul tinerilor sector 2, comunitățile de bikeri, Cluburile elevilor București.

    Accesul publicului este gratuit.

Lasă un răspuns