Două dintre cele mai cunoscute companii aeronautice şi-au anunţat deja ofertele pentru 80 de destinaţii din întreaga lume, pentru care oferă discounturi de 50%, ajungând la preţuri mult mai mici decât anul trecut.

AIR FRANCE şi KLM anunţă lansarea campaniei promoţionale de toamnă, cu reduceri la biletele de avion de până la 50%.

Pasagerii AIR FRANCE KLM vor putea alege dintr-o listă extinsă de destinaţii din aproape toată lumea, cu peste 80 de destinaţii intercontinentale, dar şi europene.

Preţurile reduse sunt valabile până pe 5 septembrie 2019 şi vizează destinaţii din America de Nord, America de Sud, Asia, Africa, dar şi insulele exotice din zona Caraibelor şi a Oceanului Indian.

Potrivit companiilor, top 5 destinaţii cerute de turiştii români în 2019 sunt Tokyo, Zanzibar, Los Angeles, Mauritius, Rio de Janeiro.

Cele mai mici preţuri: 418 euro spre Delhi şi 429 euro spre Miami şi Los Angeles

Japonia este vedeta destinaţiilor din zona Asiei pentru turiştii români.

Aceştia optează în număr din ce în ce mai mare să exploreze metropolele Japoniei, în special Tokyo şi Osaka.

Preţul pentru un bilet de avion Bucureşti – Tokyo începe de la 568 euro, zbor dus-întors, în perioada promoţiei.

Alte destinaţii asiatice la preţuri foarte bune sunt Delhi de la 418 euro, Singapore de la 518 euro şi Hong Kong de la 538 euro, preţ valabil pentru zborurile dus-întors.

Singapore

Zanzibar este una dintre cele mai căutate destinaţii din Africa pentru turiştii români care profită de preţurile mici la cazare şi de multitudinea de activităţi disponibile.

Preţul din perioada promoţiei porneşte de 569 euro, în scădere cu peste 35% faţă de restul anului.

Africa de Sud este o altă destinaţie cerută de români, biletele de avion spre Johannesburg fiind disponibile de la 609 euro iar pentru Cape Town de la 639 euro.

Destinaţiile nord-americane aşteaptă să fie explorate cu preţuri de la 429 euro pentru Miami şi Los Angeles, 529 euro pentru New York, 599 euro la Philadelphia şi multe alte oraşe.

Pasionaţii de călătorii care vor să ajungă în Brazilia, au la dispoziţie bilete începând de la 518 euro de persoană, dus-întors, în Rio de Janeiro şi Sao Paulo, incluzând o reducere de  -35% faţă de preţul normal al biletului.

Insulele exotice – alternativă la vacanţele all inclusive în Turcia si Grecia pentru turiştii români

Pentru o experienţă de călătorie în locuri exotice cu plaje paradisiace, pasagerii AIR FRANCE pot profita de ofertele către Mauritius de la 539 euro şi către Punta Cana şi Saint Martin de la 769 euro, zboruri dus-întors.

Mauritius

Rezervarea biletelor la aceste preţuri este posibilă până pe 5 septembrie 2019, iar perioada de călătorie pentru toate destinaţiile este până pe data de 30 iunie 2020.

Tarifele expuse sunt pentru zboruri dus-întors, cu toate taxele incluse. Cele mai mici tarife nu includ şi bagajul de cală.

 

Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns