Cel mai mare concert caritabil din România, pentru sprijinirea poporului ucrainean, are loc pe 12 martie, la Arena Naţională.
Populaţia Ucrainei are nevoie urgentă de ajutor. Milioane de ucraineni trăiesc în frică şi incertitudine.
România nu rămâne indiferentă la numărul imens de oameni care au fost nevoiţi să-şi părăsească ţara şi să-şi vadă familiile destrămate.
Sâmbătă, la Arena Naţională, de la ora 16:00, va avea loc WE ARE ONE, cel mai mare concert caritabil din România, pentru sprijinirea poporului ucrainean.
Peste 50 de artişti români şi internaţionali s-au alăturat evenimentului şi vor urca pe scena de la Arena Naţională în solidaritate pentru poporul care trece acum prin momente delicate. Andra, Antonia, Carla’s Dreams, Grasu XXL, Guess Who, Horia Brenciu, INNA, Irina Rimes, Spike şi Vama sunt primii artişti anunţaţi în line-up-ul evenimentului. Alţi artişti locali şi internaţionali vor fi anunţaţi mâine.
Fiecare bilet la eveniment reprezintă donaţia pentru susţinerea ucrainenilor şi poate fi cumpărat de pe weareoneromania.com.
Banii obţinuţi în urma evenimentului vor fi donaţi către Crucea Roşie Română. De asemenea, pentru a putea susţine cât mai mult poporul ucrainean, pot fi făcute donaţii către Crucea Roşie Română, aici, în conturile organizaţiei sau prin SMS, la 8825, cu textul „ONE”.
O campanie SAGA FESTIVAL, PRO TV, KISS FM şi Primăria Municipiului Bucureşti pentru poporul ucrainean.