10 lucruri care plac la acest joc a cărui aşteptare a durat 12 ani, o recenzie.

 
Duke Nukem Forever

10 lucruri care ne-ar plăcea dacă ne-am fi născut în anul în care a început realizarea acestui joc. AÅŸa se cheamă articolul pe The Escapist ÅŸi aÅŸa trebuie înÅ£eles ceea ce, de fapt, este o cronică VIDEO a jocului. Una peste alta, tonul recenzentului este amar-critic, deÅŸi omul caută sincer părÅ£ile bune ale jocului. Åži nu le prea găseÅŸte. Sau le găseÅŸte, dar foarte rar. Oricum, e devreme să ne pronunţăm. Până nu-l jucăm nu-i frumos să-i dăm note. Dar ne putem face o idee, nu?

Unii zic că Duke Nukem Forevere deja pe piaţă ÅŸi a încetat să mai fie gluma preferată a creatorilor ÅŸi consumatorilor de jocuri pentru computer. AlÅ£ii spun că, dimpotrivă, de-abia de acum încolo se poate vorbi despre DNF ca despre o glumă proastă, ale cărei victime suntem noi toÅ£i, cei care am aÅŸteptat 12 ani ca jocul să devină realitate. I se reproÅŸează jocului că a trecut prin mâinile a prea mulÅ£i programatori. Dar i se ÅŸi recunosc anumite calităţi, ba chiar momente de geniu. Pentru asta, zicem noi, merită, totuÅŸi, jucat. Umor este pe-acolo din plin ÅŸi cred că asta e cheia în care trebuie descifrat Duke Nukem. Chiar dacă arată ÅŸi se comportă ciudat, ca un Frankenstein cusut din mai multe trupuri. Era de aÅŸteptat ca lumea să se comporte extrem de critic la adresa acestui titlu. Noi sugerăm o abordare calmă. Ultimul Crysis e un joc perfect ÅŸi extrem de plictisitor, în acelaÅŸi timp. Ce ar putea fi atât de rău la Duke Nukem Forever?

 


Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns