Vocalistul trupei Apes Of God, César Canales, a fost împuşcat mortal, în weekend, în timpul unui concert pe care îl susţinea în El Salvador.

César Canales (27 de ani), solsitul trupei rock Apes of God, a fost ucis wekend-ul trecut, în timpul unui concert pe care îl susţinea, potrivit poliţiei din El Salvador.

Atacatorul, identificat ca Wilber Isidro Orellana, în vârstă de 36 de ani, se afla în public când l-a împuşcat pe César Canales.

„Canales se pregătea să cânte ultima melodie din concert şi a fost împuşcat în cap. S-a tras un singur foc de armă“, a declarat un martor, potrivit tellerreport.com.

Solictul trupei Apes of God şi bărbatul care l-a împuşcat au avut o altercaţie înainte de concert, însă nu se ştie care a fost motivul, potrivit primelor investigaţii.

Cei prezenţi i-au acordat primul ajutor artistului, încă acesta a încetat din viaţă în drum spre spital, potrivit sursei citate.

Tragedia a avut loc într-un restaurant din localitatea Armenia. Poliţia l-a reţinut pe bărbatul care l-a împuşcat mortal pe César Canales, iar ancheta este în desfăşurare.

About Post Author

Lasă un răspuns