Pussy Riot, grupul activist rus care a fost închis în urmă cu câţiva ani pentru proteste faţă de politica lui Vladimir Putin, a lansat marţi dimineaţă o piesă cu mesaj ecologist, „Black Snow”, şi un videoclip, o scrisoare deschisă adresată liderului de la Kremlin şi „apropiaţilor lui” şi a anunţat organizarea unui concert caritabil, joi, pentru Planned Parenthood şi Yellowhammer Fund din Birmingham (Alabama), unde au fost introduse restricţii severe privind avortul.

Videoclipul pentru „Black Snow” cuprinde o serie de fotografii care ilustrează „acţiunile de gherilă ale grupului în pădurile din Rusia” (ianuarie-martie 2019).

În scrisoarea adresată lui Putin, citată de Variety, Nadya Tolokonnikova spune: „Probabil că îţi aminteşti de mine pentru cei doi ani de închisoare cu care m-ai lovit în 2012, când am protestat 40 de secunde şi m-am rugat ca Fecioara Maria să te ia.

Aveam 22 de ani atunci şi fiica mea Gera tocmai împlinise patru ani. Dar acum nu vreau să vorbesc despre biserică sau închisoare – vreau să vorbesc despre o problemă diferită. Despre râuri de sânge, zăpadă neagră, deşeuri toxice şi ploaie acidă”.

Ea aminteşte de activiştii de mediu încriminaţi şi de faptul că „locuitorii Kuzbass sunt forţaţi să caute azil ecologic în Canada, pentru a scăpa de condiţiile intolerabile de viaţă”.

„Nu sugerez să închidem imediat toate fabricile, dar, cum văd eu, omenirea are două opţiuni: fie lăsăm lucrurile aşa cum sunt şi murim, transformând planeta în Cernobîl şi Norilsk, sau ne gândim cum să construim o civilizaţie avansată tehnologic, care să folosească surse de energie regenerabilă pentru industrii. Trebuie să ne comportăm ca şi când am trăi într-o Rusie curată a viitorului, unde alegem şi suntem aleşi, unde presa este liberă şi independentă, unde putem crea servicii de control ecologic autonome. Vă iubesc, dar nu îl iubesc pe Putin”, şi-a încheiat ea scrisoarea.

Trupa punk rock Pussy Riot va concerta pentru prima dată în România, la festivalul Awake, care va avea loc în perioada 15 – 18 august, pe domeniu Teleki din Gorneşti, Mureş.

Primele nume anunțate sunt Pussy RiotNetsky, Triggerfinger, De Staat și AJ Tracey. Acestora li se alătură Enter Shikari, Coma, Dirtyphonics Live, Lady Leshurr, Blahalouisiana, Moonlight Breakfast, Mork, The Mono Jacks, Michael Schack, Grimus, Manuel Riva, Andrew Dum, Andre Rizo, Albwho, DJ Antenna, DJ Ethylen, DJ Sauce, Thomas Pcz & C.A. Strings, precum și Vynil, Rum, Tapas & Wine (UFe, Alt Om, Bully, Dubase, Iorga, Puiu) și Bad and Boujee Party (DJ Oldskull și DJ Lexi).

Din cauza întârzierii lansării noului său album, JP Cooper a decis, din păcate, să se retragă din toate evenimentele programate pentru această vară, inclusiv din line up-ul AWAKE.

Bilete AWAKE Festival 2019

*Energizing Party Bus – transportul către AWAKE: autobuzele vor porni din București, cu opriri în Ploiești, Brașov și Sibiu și îți vor oferi o pre-experiență de festival. Muzică live, fun, prieteni și multe alte surprize.

About Post Author

Lasă un răspuns