Pele, 78 de ani, a declarat pentru Folha de São Paulo că el și Diego Maradona au fost mai buni fotbaliști decât Leo Messi.

„Cum poți face o comparație între unul care lovește mingea bine cu capul, cu stângul, cu dreptul, și altul care nu dă bine decât cu un singur picior, are un singur talent și e bun nici la cap? Cum să faci o astfel de comparație cu mine? Maradona a fost unul dintre cei mai buni jucători din istorie, mult mai bun ca Messi. Cruyff, Beckenbauer la fel”, a tunat Pele.

Un fan al Barcelonei, Rudy, a creat o analiză pe Twitter cu titlul „ Pele, cel mai mare impostor din istoria fotbalului. Iată dovezile!”, în care demontează pas cu pas cele mai mari performanțe cu care se laudă brazilianul.

Iată demonstrația acestuia, integral:

1. Pele n-a marcat 1283 de goluri526 din ele au venit în meciuri amicale sau în diferite turnee neoficiale.

Chiar a numărat inclusiv meciurile jucate în competițiile militare. De fapt, a înscris 757 de goluri oficiale în 812 meciuri. Oricum impresionant, nu? NU! De ce? Pentru că dacă te uiți la meciurile respective, vei vedea că în unele a marcat 3 sau mai multe goluri, iar echipa lui a dominat adversarul, învingând chiar și cu 11-0.

Dacă te uiți la adversare, vei vedea echipe ca Nacional, Juventus, Botafogo, dar acestea nu sunt echipele mari din Uruguay sau Italia, ci unele din campionatul regional Paulista, cu aceleași nume.

Înainte de 1971, Santos juca în campionatul regional Paulista, iar campionatul intern brazilian, cel oficial, nu exista încă. 470 dintre golurile lui Pele au venit împotriva unor echipe slabe și patetice, într-o competiție locală.

Când a jucat în sfârșit la un nivel înalt pentru Santos, a înscris doar 34 de goluri în 84 de meciuri, cu o medie de 0.4 goluri pe meci, ceea ce e îngrozitor! Pele e mai aproape de Giroud decât de Messi. Francezul a avut o medie de 0.44 la Arsenal!

2. Cele mai multe goluri la Mondial: Klose 16. Pentru Brazilia – Ronaldo 15.

Cele mai multe apariții în echipa Mondialului: Lahm & Beckenbauer 3, Pentru Brazilia – Djalma Santos 3.

Cele mai multe goluri la un turneu final de campionat mondial: Fontaine 13 (1958). Pentru Brazilia – Ademir și Ronaldo câte 8 (1950 / 2002).

Cele mai multe trofee la CM: Cafu 16

Unde e Pele?!

A fost depășit în fiecare Mondial la care a jucat:

1958 Fontaine 13 goluri, Pele 6
1962 6 jucători au ieșit golgeteri cu câte 4 reușite, Pele 1
1966 Eusebio 9, Pele 1
1970 Muller 10, Pele 4

Brazilia a câștigat 3 Mondiale din 1958 până în 1970, iar Pele a fost golgeterul lor doar o dată, în 1958, și a câștigat un Balon de Aur în 1970. Didi a luat Balonul de Aur în 1958 și Garrincha în 1962, ultimul a dus în spate naționala când Pele era accidentat.

Oamenii spun mereu că Pele a luat 3 Mondiale, iar Messi 0, deci e mai bun, dar nu menționează că Pele a jucat cu fotbaliști fabuloși în cea mai bună echipă din istoria CM, care nici măcar n-a avut nevoie de el în 1962 când a luat al doilea trofeu.

3. Când Pele a făcut în 2004 o listă cu cei mai buni 125 de coechipieri nu i-a inclus pe mulți dintre cei care nu doar că l-au ajutat să-și treacă în palmares 3 Mondiale, dar l-au și depășit prin evoluții. Șocantă a fost omiterea lui Garrincha, Vava, Jairzinho și Gerson. Ultimul era „Xavi” al lui Pele. „Prefer de o mie de ori să dau o pasă decât să înscriu”, declara acesta în 1970. „Vreau să-i dedic acest Balon de Aur prietenului meu Xavi, merită” – Messi în 2012.

4. Are tupeul să spună că Messi are doar o singură calitate, când el dă mingea și fuge după ea în toate fazele:

it’s like watching a mixture of ramires / kante as an advanced midfielder; utterly disgusting player pic.twitter.com/zmSDsf456W— ramzizou (@SARRlOUT) December 6, 2018

Priviți ce defensivă horror, dacă ar juca Messi împotriva lor ar da 6 pe meci. Dar dacă Pele ar juca azi împotriva lui Ramos sau Chiellini ar fi mai rău decât Morata și Lukaku.

Asta era în finala CM din 1958, în care Pele a marcat cu Suedia de două ori. Uitați-vă la apărare… cine ar putea crede că era o finală de Mondial? Imaginați-vă spunând că Pele e cel mai bun din istorie pentru că a câștigat gluma asta de turneu!

Care a fost / este mai bun?

✓Messi

✓Pele

About Post Author

Lasă un răspuns