Paul McCartney a cântat duminică seară, la O2 Arena din Londra, alături de toboşarul Ringo Starr, fostul său coleg din The Beatles, şi de chitaristul Ronnie Wood, de la The Rolling Stones. 

Cei trei au interpretat piesa „Get Back” a trupei The Beatles, spre suprinderea spectatorilor.

Starr şi Wood au urcat pe scenă alături de McCartney la bis, după ce muzicienii au fost zăriţi în public în timpul show-ului. La eveniment au participat, între alţii, Emma Thompson, Roger Daltrey şi Stella McCartney.

Concertul a făcut parte din turneul „The Freshen Up”, prin care Paul McCartney îşi promovează cel mai recent album, „Egypt Station”, care a debutat pe primul loc în Billboard 200, în luna septembrie.

Muzicianul britanic Paul McCartney a ajuns, astfel, pentru prima dată în 36 de ani, pe primul loc în clasamentul american al albumelor.