Un videoclip inedit al piesei “Manic Monday”, cântată de Prince, a fost făcut public duminică de familia artistului, potrivit BFM TV.

 

În mijlocul anilor ’80, Prince se afla la apogeul carierei. În afară de propriile albume, precum “Purple Rain” sau “Sign o’ the Times”, cântăreţul a scris şi produs mai multe piese pentru alţi artişti. Este cazul lui “Manic Monday”, cântată de The Bangles, un mare succes al anului 1986.

Versiunea lui Prince este de acum disponibilă pe discul “Originals”, lansat vineri. Pentru a însoţi acest album postum, familia muzicianului originar din Minneapolis a prezentat un videoclip inedit pe YouTube în care Prince dansează în ritmul cântecului.

“Originals” propune 15 cântece, din care 14 inedite ale lui Prince: “Nothing Compares 2 U” (popularizat de Sinead O’Connor), “The Glamorous Life”, “Sex Shooter”, “Wouldn’t You Love to Love Me?” sau “Jungle Love”. Ele au fost alese de Troy Carter în numele Prince Estate şi Jay-Z.

Fanii lui Prince vor putea cumpăra anul acesta “The Beautiful Ones”, o carte ce cuprinde memoriile cântăreţului, care va fi lansată pe 29 octombrie.

Prince a murit pe 21 aprilie 2016, la vârsta de 57 de ani, din cauza unei supradoze accidentale de medicamente.

Lasă un răspuns