Cea de-a 62-a ediţie a galei premiilor Grammy a avut loc duminică seară, la Staples Center din Los Angeles, unde numeroşi fani i-au adus un omagiu fostului baschetbalist Kobe Bryant, care a murit în dimineaţa aceleiaşi zile, într-un accident de elicopter, iar artiştii au susţinut mai multe momente pe scenă în memoria sportivului care, în urmă cu doi ani, a câştigat şi un premiu Oscar.
Principalii nominalizaţi ai galei au fost Lizzo, Billie Eilish şi Lil Nas X, care au cântat pe scenă alături de Ariana Grande, Camila Cabello, Blake Shelton şi Gwen Stefani, între alţii.
Găzduită de Alicia Keys, pentru a doua oară consecutiv, gala a început într-o notă sobră. „Astăzi, mai devreme, Los Angeles, America şi întreaga lume a pierdut un erou. Şi, efectiv, stăm aici, în casa contruită de Kobe Bryant, cu inimile frânte”.
VIDEO: https://www.youtube.com/watch?v=8fb5VdZ1xb0
„Nu ne-am fi imaginat într-un milion de ani că vom începe show-ul aşa”, a mai spus Keys. „Aşa că am vrut să facem ceva care să descrie, puţin, cum ne simţim acum”.
Grupul Boyz II Men i s-a alăturat pentru a interpreta piesa „It’s So Hard to Say Goodbye to Yesterday”, în onoarea lui Bryant.
Cu opt nominalizări, Lizzo a deschis ceremonia cu piesa „Cuz I Love You”, care dă titlul celui de-al treilea album al ei.
„Seara asta este pentru Kobe” a spus ea. Recitalul a continuat cu piesa „Truth Hurts”, la care a fost acompaniată de o orchestră şi un corp de dansatori.
Înainte de începerea galei, zeci de fani ai baschetbalistului s-au adunat în faţa Staples Center pentru a-l omagia. Ecranele amplasate în afara centrului au rulat un in memoriam, iar steagurile au fost coborâte la jumătate.
A fost ţinut şi un moment de reculegere înaintea galei, condus de Harvey Mason Jr., CEO interimar al Recording Academy.
Kobe Bryant a murit duminică după ce elipcopterul în care se afla cu una dintre fiicele lui, Gigi, şi de alte şapte persoane s-a prăbuşit în California, aproape de Los Angeles. Toţi cei aflaţi la bord au murit.
Palmaresul galei premiilor Grammy a fost dominat de noile nume ale muzicii.
VIDEO: https://www.youtube.com/watch?v=3F20gIXSPfo
Cântăreaţa Billie Eilish, în vârstă de 18 ani, şi fratele ei, producător, au câştigat şase trofee, după ce au primit şapte selecţii.
Albumul ei de debut, „When We All Fall Asleep, Where Do We Go?”, a fost desemnat albumul anului, iar artista a câştigat şi titlul de cel mai bun nou artist. Cântecul anului a fost desemnat „Bad Guy”, compus de Billie Eilish O’Connell şi Finneas O’Connell şi interpretat de Billie Eilish, care a fost ales şi înregistrarea anului. Eilish s-a impus şi la categoria „Best Pop Vocal Album”, cu „When We All Fall Asleep, Where Do We Go”. Finneas a fost desemnat câştigator şi la categoria „Best Engineered Album, Non-Classical”.
Eilish a devenit, astfel, cea mai tânără câştigătoare a principalelor patru categorii ale premiilor Grammy.
Lizzo a câştigat la categoriile „Best Pop Solo Performance”, cu „Thruth Hurts”, la „Best Traditional R&B Performance”, cu „Jerome”, şi „Best Urban Contemporary Album”, cu „Cuz I Love You (Deluxe)”.
În sfera rock, s-au impus: Gary Glark Jr. la categoria „Best Rock Performance” şi „Best Rock Song” (cu „This Land”), Tool la categoria „Best Metal Perfoamnce” (cu „7empest”), Cage The Elephant la categoria „Best Rock Album” (cu Social Cues”).
Cel mai bun album R&B a fost desemnat „Venture”, semnat Anderson .Paak.
„Racks In The Middle” – Nipsey Hussle ft. Roddy Ricch & Hit-boy – s-a impus la categoria „Best Rap Performance”, Willie Nelson, la „Best Country Solo Performance”, cu „Ride Me Back Home”, iar cel mai bun cântec country a fost ales „Bring My Flowers Now”, interpretat de Tanya Tucker. Ea s-a impus şi la categoria „Best Country Album”, cu „While I’m Livin’”. Duminică seară, Tucker a câştigat primul Grammy, după 47 de ani de la prima nominalizare.
Hussle, precum şi Chris Cornell, au câştigat trofee postum. Pentru rapper a fost primul Grammy. Fostul lider al trupei Soundgarden s-a impus la categoria „Best Recording Package”, cu setul de 17 piese, între care două nelansate până în prezent.