Vești triste pentru fanii cântăreței Cher. În vârstă 70 de ani și victima unei infecții virale căpătate în 2014, „Știe că zilele îi sunt numărate”.

    Dezvăluirea a fost făcută de o sursă sub protecția anonimatului, pentru tabloidul american Radar Online.

    Artista s-ar pregăti în această perioadă pentru ultimele sale clipe de viaţă şi a cumpărat mai multe proprietăţi pentru copiii şi rudele sale, informează site-ul publicaţiei franceze Paris Match.

    Cher (Cherilyn Sarkisian LaPiere) s-a născut în El Centro, California, SUA, la 20 mai 1946.

    La începutul anilor ’60, când avea 16 ani, Cher l-a întâlnit pe Sonny Bono, care a angajat-o cântăreață (back-up pentru The Ronettes), iar apoi a convins-o să se lanseze într-o carieră solo.

    Cher a apărut în multe filme, dovedindu-și talentul nu doar în muzică, ci și ca actriță.

    A jucat în ”Good Times” (1967), ”Chastity” (1969), ”Come Back to the Five and Dime”, ”Jimmy Dean, Jimmy Dean” (1982), ”Silkwood” (1983), ”Mask” (1985), ”Visătorii” (1987), ”Vrăjitoarele din Eastwick” (1987), ”Moonstruck” (1987), ”Sirene” (1990), ”Faithful” (1996), ”If These Walls Could Talk” (1996).

    Perfomanța bună în filmul ”Silkwood” i-a adus o nominalizare la Academy Award for Best Supporting Actress în 1984, iar pentru rolul din ”Moonstruck” a câștigat premiul Oscar pentru Cea mai bună actriță în 1988.

 

About Post Author

Lasă un răspuns