Thrillerul SF "Looper", regizat de Rian Johnson, în care rolurile principale sunt interpretate de Bruce Willis, Joseph Gordon-Levitt şi Emily Blunt, va deschide ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Toronto, unde va fi proiectat pe 6 septembrie.
 În acest film, Joseph Gordon-Levitt joacă rolul unui asasin care călătoreşte în timp pentru a ucide o versiune mai matură a lui însuşi, informează bbc.co.uk.

"Looper" este doar unul dintre filmele care vor avea premierele mondiale la Festivalul de la Toronto, care se va încheia pe 16 septembrie.
 Printre celelalte pelicule care vor avea premiera mondială la Toronto se află şi "Cloud Atlas", o adaptare cinematografică a romanului lui David Mitchell, în care joacă Hugh Grant şi Halle Berry.

Drama "Argo", cu Ben Affleck, despre operaţiunea de salvare a unor diplomaţi americani din Iran, în 1979, va debuta şi ea tot la Toronto.

La acelaşi festival vor avea premierele şi alte pelicule aşteptate cu mare interes de cinefili, precum adaptarea romanului "Copiii de la miezul nopţii", de Salman Rushdie, regizată de cineasta indiană Deepa Mehta, dar şi noi ecranizări ale unor opere literare clasice precum "Marile speranţe" de Charles Dickens, "Anna Karenina" de Lev Tolstoi şi "Mult zgomot pentru nimic" de William Shakespeare.

Evenimentul din Toronto a devenit cel mai important festival de film din America de Nord şi a servit adeseori drept o platformă de lansare pentru numeroşi actori şi regizori.

Festivalul de la Toronto este considerat un concurent serios al prestigiosului Festival de Film de la Veneţia, care se va deschide pe 29 august, cu proiecţia filmului "The Reluctant Fundamentalist", regizat de Mira Nair.

Acelaşi film va fi proiectat şi la Toronto, la fel ca pelicula "Jayne Mansfield’s Car", regizată de Billy Bob Thornton, care a fost proiectată şi la ediţia din acest an a Berlinalei.

Un alt actor devenit regizor, Dustin Hoffman, îşi va prezenta debutul regizorul, "Quartet", la Toronto.

Costa-Gavras, Neil Jordan, Robert Redford şi David O. Russell se află printre regizorii cu nume sonore ale căror filme apar în programul festivalului canadian.

 

Sursa : www.mediafax.ro

Lasă un răspuns