Un incendiu a fost semnalat într-un turn al complexului World Trade Center din New York. Surse citate de cotidianul USA Today, în ediţia online, afirmă că probabil a fost o alertă falsă.
Steve Coleman, purtătorul de cuvânt al Autorităţii portuare din New York şi New Jersey, a declarat că incendiul fusese semnalat de un cetăţean, care a alertat autorităţile.
Presa relatase că un incendiu de mică amploare a izbucnit, miercuri dimineaţă, la etajul 88 al complexului World Trade Center din New York. Potrivit unui post afiliat NBC, 90 de pompieri au fost mobilizaţi pentru stingerea presupusului incendiu izbucnit la etajul 88 al Turnului 1 al World Trade Center.
Incendiul a fost semnalat la ora 7.45 (14.45, ora României), când în imobil nu se afla nimeni. Nu se cunoaşte cu exactitate amploarea incendiului.
Sursa : www.mediafax.ro