Cel mai aşteptat concert al toamnei se apropie cu paşi repezi. Selah Sue va urca pe scena Arenelor Romane pe 22 septembrie şi va oferi o reprezentaţie plină de energie şi bună-dispoziţie. În deschiderea artistei, publicul va avea parte de o porţie de „retroelectro” marca Moonlight Breakfast.

Până sâmbătă, 31 august, inclusiv, fanii îşi pot achiziţiona bilete la 90 de lei, urmând ca de la 1 septembrie până în ziua concertului preţul unui bilet să fie de 100 de lei.

Selah Sue este una dintre revelaţiile noului val de muzicieni şi a reuşit să se remarce într-un timp foarte scurt în industria muzicală. Selah s-a bucurat, încă de la debut, de susţinerea unor artişti precum Patrice sau Farhot care i-au produs albumul eponim, iar Prince i-a oferit rolul de opening act în concertul său din Antwerp. Timbrul muzical unic, sinceritatea versurilor, melodicitatea inedită datorată amestecului incitant dintre reggae, soul, jazz şi funk şi prezenţa scenică încântătoare i-au garantat succesul tinerei belgiene.

La Bucureşti Selah va fi însoţită de o întreagă formaţie, făcând astfel ca experienţa live să fie de neuitat. Selah Sue este, fără îndoială, revelaţia de astăzi şi legenda de mâine, de aceea publicul iubitor de muzică bună nu ar trebui să rateze acest concert.

Moonlight Breakfast, trupa care va încălzi spiritele înaintea artistei belgiene, este considerată „ambasadorul” muzical al României, întrucât piesele lor se bucură de succes în străinătate auzindu-se la radio şi regăsindu-se pe compilaţii alături de nume precum Amy Winehouse sau Macy Gray.

Aşadar, Selah Sue şi Moonlight Breakfast vor forma combinaţia perfectă care va marca garantat publicul cu amintiri şi impresii frumoase pe 22 septembrie.

Biletele sunt disponibile la prețurile de 90 de lei în perioada 06.08-31.08, 100 de lei în perioada 01.09-21.09 și 110 lei în ziua concertului prin rețeaua Eventim, magazinele Orange, Vodafone și Domo, librăriile Humanitas și Cărturești și online, pe www.eventim.ro.

 

About Post Author

Lasă un răspuns