Televiziunea Română a anunţat că, pentru ediţia de anul acesta a concursului Eurovision, colaborează cu casa de discuri Global Records, care are în portofoliu artişti precum INNA, Antonia, Alexandra Stan, Lariss, Nicoleta Nucă, Mira, Carla’s Dreams, Lori şi Yanka.

Nu este prima oară când TVR colaborează cu o casă de discuri în proiectul Eurovision, se arată într-un comunicat remis News.ro sâmbătă. „În ultimii 20 de ani, televiziunea publică a făcut acest lucru la numeroase alte ediţii, conlucrând cu nume de rezonanţă din piaţa de specialitate”.

Elena Ştirbescu, manager al proiectului, a precizat faptul că televiziunea publică, ca organizator al selecţiei naţionale, a pornit de la o analiză riguroasă a mai multor elemente, cum ar fi rezultatele obţinute de România la Eurovision pe parcursul anilor, mecanismele de selecţie practicate în diferite ţări şi specificul pieţei locale.

TVR a optat pentru acest parteneriat cu casa de discuri fondată în 2009 pornind de la „cifrele impresionante” pe care compania le-a înregistrat în ultimii ani, faptul că artiştii săi au fost prezenţi în topurile radio şi TV, au contat şi accesările pe YouTube ale pieselor lor, numărul de ţări în care sunt ascultate cântecele produse de Global Records şi numărul de abonaţi pe conturile de social media.

Un alt factor relevant în luarea acestei decizii, au mai transmis reprezentanţii TVR, a fost faptul că acest parteneriat cu Global Records este unul cu valoare financiară zero, dar în care ambii parteneri investesc resurse financiare, tehnice şi artistice pentru reprezentarea României la Eurovision.

Cele două entităţi pregătesc „un moment artistic de valoare, complex şi atractiv atât pentru publicul din România, cât şi pentru cel internaţional”.

Televiziunea Română a decis să schimbe anul acesta modalitatea de selecţie a reprezentatului la concursul organizat de EBU (European Broadcasting Union) prin alegerea intepretului de o comisie şi, ulterior, a piesei de către public. Finala naţională va avea loc pe 1 martie.

Multe dintre televiziunile naţionale care participă în mod obişnuit la Eurovision decid să aleagă reprezentanţii şi piesele, intern sau cu ajutorul unei case de discuri, pentru a evita cheltuielile presupuse de show-uri în selecţiile naţionale.

Eurovision Song Contest 2020 va avea loc la Rotterdam, sub sloganul „Open Up”, cu semifinalele pe 12 şi 14 mai şi finala pe 16 mai.

La cea de-a 65-a ediţie a concursului vor participa 41 de ţări.

Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de Duncan Laurence, reprezentantul Regatului Ţărilor de Jos, cu piesa „Arcade”.

În urma tragerii la sorţi din 28 ianuarie, pentru împărţirea ţărilor participante în cele două semifinale ale competiţiei, România va intra în concurs pe 12 mai, în cea de-a doua parte a primei semifinale.

Ţările care vor intra în prima semifinală sunt: Australia, Belarus, Irlanda, Lituania, Macedonia de Nord, Rusia, Slovenia, Suedia (prima parte), Azerbaidjan, Belgia, Croaţia, Cipru, Israel, Malta, Norvegia, România, Ucraina (partea a doua).

În cea de-a doua semifinală vor concura: Austria, Republica Cehă, Estonia, Grecia, Islanda, Moldova, Polonia, San Marino, Serbia, Albania, Armenia, Bulgaria, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Georgia, Letonia, Portugalia.

În finala de la Rotterdam a concursului Eurovision 2020 din 16 mai, vor participa 26 de ţări: primele 10 ţări din fiecare semifinală şi cele şase calificate direct (cele cinci mari plătitoare – Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia şi Spania, plus ţara gazdă).

Atât semifinalele, cât şi finala Eurovision 2020 vor fi transmise live pe TVR.

Lasă un răspuns